De ce acest titlu de subiect? Pentru ca, dupa ce am nascut, sotul meu a inceput sa strige prin curtea maternitatii ,,Ave Cezar!" (stiam ca vom avea baietel si-i alesesem deja numele, cu o mica rezerva pentru o eventuala Cezara/Cezarina totusi"
) Imaginati-va ca era 12,30 noaptea si incepusera sa se aprinda lumini pe la saloane - bietele mamici si asa obosite!
Apoi, fratele meu a inceput sa-i spuna micutului Imperator (unui micut de 50 de cm!!!).
Bun, eu am explicat, acum ii dau cuvantul lui Cezar:
Va salut pe toti, mamici, bebici si copii mari!
Eu sunt Cezar, am un an si doua luni, dar sa ma iertati daca n-o sa-mi gasesc intotdeauna cuvintele, ca inca vorbesc doar ,,in capul meu". Sunt un baietel cu ochi albastri, foarte, foarte vesel, foarte curios si dornic de a merge tot timpul. Daca mami nu m-ar mai pune si in carut din cand in cand (ea se gandeste ca obosesc, dar se cam insala
), as face kilometri zilnic si asta doar pe afara.
Aseara am auzit-o pe mami zicand ca se mira ca nu reuseste sa slabeasca, ca eu o fac sa alerge intruna. Dar eu o iubesc si asa, mai grasuta, cu toate ca ei i-ar placea sa arate altfel.
Mami si tati ar vrea sa fiu un vorbaret, dar eu acum n-am chef de vorba. De ce m-as mai obosi, oricum dorintele imi sunt indeplinite daca arat cu degetul spre ceva sau daca marai putin. Ei, cateodata parintii nu nimeresc ce vreau eu de fapt, dar daca plang putin... ma aleg macar cu un luat in brate si ceva pupici. Atunci parca as vrea sa si spun ceva, dar nu-mi ies decat cateva silabe si ma las pagubas. Am eu timp...
Mai nou, am invatat sa ma joc cu masinutele si deja am stricat doua. Duminica am cazut si m-am zgariat la buzita, tot pentru ca umblam sa dau jos de pe un raft o masinuta fara rotite. Si mai fac eu si altele, dar va povestesc altadata, ca acum mi s-a facut foame si o astept pe mami sa-mi dea papa.
Va pupacesc, pe data viitoare!


