Fetelor, imi place mult ce-ati scris aici... sunteti sensibile si frumoase la suflet!
eu nu stiu daca in momentul asta chiar pot sa afirm ca am vreun prieten/prietena cu care sa am o relatie asa cum imi doresc...
am oameni la care tin foarte tare, care tin si ei la mine, pe care stiu ca ma pot baza la greu - si ei pe mine de asemenea... dar imi lipsesc noptile nebune in care stateam de vorba pana tarziu despre tot felul de lucruri abstracte si frumoase, mi-e dor sa mai vina cineva la mine sa-mi citeasca ultima poezie pe care a facut-o, mi-e dor sa mai cant cuiva vreun cantec trist si sa fiu intrebata de ce fac numai cantece triste...
cumva pentru mine diferenta intre relatiile de acum si cele din adolescenta nu tine de sentimente sau de profunzimea relatiei ci de gradul ei de "fantasmatic"... e ca diferenta intre dragoste si indragostire, daca vreti!
eu m-am schimbat, nu mai pun mana pe chitara decat arareori, nu mai scriu, nu mai fac poezii... e ca si cum toata acea creativitate din adolescenta ar fi murit ingropata sub greutatea vietii reale... poate ca eu m-am schimbat mai tarziu decat prietenii mei (6 ani de facultate mi-au asigurat o copilarie prelungita!), dar m-am schimbat! nu mai sunt la fel de deschisa, la fel de increzatoare in oameni.
nu mai sunt la fel de interesata sa leg relatii noi - de fapt nu mai am rabdare sau timp sa le aprofundez. imi aduc aminte de un cantec pe care l-am facut cand era mama bolnava si ma simteam ingrozitor de singura: e un cantec aproape vesel dupa standardele mele!
![zambet larg [:D]](./images/smilies/bigsmile.gif)
:
suntem iarasi
eu si cu mine
in fata vietii ca 2 prieteni buni
eu si fata din oglinda suntem
doua straine
cu-aceiasi ochi caprui
caprui si nebuni....
am vazut-o razand
si-am vazut-o plangand
si-am vazut-o de-atatea ori
umbland cu capul in nori
dar oglinda s-a spart
si-am ramas doar eu
iar acum ma-ntreb
ma-ntreb mereu:
Unde-i minele meu?
n-ar trebui sa fiu asa frustrata
pentru un colt de ciob mincinos
era o oglinda, doar,
nu era o fata
si totusi lumea mea
s-a intors pe dos!
dar poate cineva
ma mai asteapta inca
o fata exilata
intr-un ciob argintiu
si sunt prea multe cioburi
risipite prin lume
iar locul oglinzii
a ramas pustiu!
cred ca de fapt atunci cand trecem de o anumita varsta nu prietenii ni-i pierdem ci pe noi insine... eul acela altruist si frumos care stie sa viseze.
raman niste nostalgii, niste vise seci... desi exista si oameni care reusesc sa ramana copii pana la adanci batranete! uneori am senzatia ca si eu as putea, ca ar fi suficient sa incerc... dar stiu ca unele lucruri s-au schimbat iremediabil, nu mai are sens sa incerc sa intorc timpul inapoi.
mai bine sa ma bucur de ziua de azi!