Disperare

[gfulga]

Sunt impreuna cu sotul meu de 12 ani(8 ani de casnicie)si avem 2 copii.De curand am descoperit ca sunt purtatoarea virusului hepatic B. Am mers si cu sotul meu sa-si faca analizele- el nu are virusul B. Nimic neobisnuit pana intr-o zi in pat, cand in timp ce faceam "dragoste" el se ferea sa ma sarute. Ii era frica sa nu se contamineze! Avea o afta in gura si se temea pentru el. Fetelor, ajutati-ma, eu cred ca el nu ma iubeste nici cat se iubeste pe el la degetul mic. Doctorul ne-a explicat clar ca nu se ia decat pe calea sangelui! Daca aveam SIDA? Imi dadea papucii?!!!
I-am spus ce cred insa el zice ca nu am dreptate, ca ar trebui sa ne gandim ce se poate face. Dar daca eu nu scap de virusul asta pana la adanci batranete? Daca intradevar ma iubeste, nu ar fi trebuit sa-si faca vaccinul impotriva hepatitei B? Cred ca el avea nevoie pur si simplu de sex nu de dragoste!
Sunt disperata! Cred ca nu ma mai iubeste!

[miti76]

Draga gfulga, ar trebui sa ii arati materiale despre aceasta boala pe internet. Nu se poate sa nu fie interesat! Apoi cumpara-i chiar tu vaccinul si spune-i ca vrei sa il protejezi. Dupa asta vezi daca mai face asa. Asteptam vesti.

[gfulga]

A vazut o multime de articole pe internet. Nu vreau sa-i cumpar eu vaccinul pentru ca deja am senzatia ca numai eu lupt pentru familia mea. Nu stiu de ce am senzatia ca nu ma iubeste, dupa atatia ani. Cred ca ar fi fost normal sa faca tot posibilul sa rezolve problema el, daca intradevar ma iubeste. Toata situatia creeata o vad ca pe o dovada certa ca nu ma iubeste. Poate a facut-o involuntar, dar iubirea nu este impusa, vine tot involuntar! Si atunci ma intreb daca are vreun sens sa ma chinui sa rezolv problema asta sau am ajuns la final?!!!

[merlin]

Fulguta,
Cred ca sotul tau este mult prea speriat de boala si de moarte de se comporta asa. In mintea lui, cunostintele legate de aceasta boala sunt insuficiente si inca persista frica de ceva incurabil. De aceea te evita. Nu inseamna ca nu te iubeste, dar el este mai speriat ca tine.
Habar nu are cat de mult suferi si cat esti de dezamagita ca se poarta ca un las. Barbatii astia sunt uneori mai rau decat copiii; trebuie sa ai grija sa ii protejezi si sa ii asiguri, mai ales cand este vorba de o boala. Pentru ei o raceala banala este ca o nastere pentru noi.
Dar o femeie da dovada de mai multa maturitate si de prezenta de spirit decat un barbat in asa situatii "delicate".
E mai slab de inger, ce sa-i faci? Eu zic sa nu te pripesti in a-l condamna. Fii plina de tact si procedeaza cum te-a sfatuit Miti. Intr-adevar, te-a dezamagit. De aceea te doare sufletul. Dar ai rabdare cu el si asteapta sa vezi ce se va intampla.

[framboise]

Buna gfulga! Este trist sa vezi cum dupa 12 ani de convietuit impreuna, un lucru poate buscula anii acestia cu tot ce au avut ei mai frumos...
Vroiam sa te intreb daca aceasta "protejare personala" care o manifesta sotul tau, o aplica si in cazul copiilor?

[gfulga]

Nu, cu fetele nu aplica nici o protectie, fetele nu cred ca au virusul, ele sunt vaccinate contra hepatitei B, asta probabil cantareste mult pentru el.
Poate ca aveti dreptate, dar efectiv nu pot sa fiu tot eu cea care trebuie sa rezolve problema asta.
Sunt femeie!

[miti76]

Gfulga, e trist ce ti se intampla. Cred ca ar trebui sa vorbiti calm despre aceasta problema, fara reprosuri, doar sa-l intrebi ce simte in legatura cu asta, ce crede ca e de facut. Spune-i ca ai nevoie de sprijinul lui, ca si tu esti cu moralul la pamant si ai nevoie de el. fa-l sa se simta masculul familiei. Poate reusesti sa scoti ceva de la el. Eu nu stiu daca in familia ta puneti pret mare pe comunicare.

[doinaden]

Draga mea mamica,
Uite inca o situatie la care va treb sa faci fata singura, adica ..sa iei decizii singura. Eu nu cred ca sotul tau nu te iubeste, dimpotriva.
Am sa-ti dau un ex. deocamdata, ca sa vezi ca nu esti singura care trece prin asta...
Sotul meu dupa ce am nascut primul copil evita sa faca dragoste cu mine, ii era frica sa nu-mi faca ceva, sa mi se intample ceva, sa se rupa...o tampenie dar unii barbati asa sunt, nu fac asta din cauza ca nu isi mai iubesc nevestele...
Alta idee : eu am luat mereu decizii in casa cu toate ca sunt mai mica cu 6 ani ca sotul meu, el tot timpul a fost mai rezervat, mai concentrat pe munca, cariera, f. putin pe probleme casnice si economice.Asa trebuie sa fie si la tine, probabil, asa ca problema e in mana ta, si conversatia e cea mai importanta, dar gandeste-te de 10 ori inainte de a deschide subiectul. Trebuie sa fii foarte diplomata, si multa, multa rabdare, daca au trecut atatia ani de casnicie mai poate trece ceva timp si totul va fii ca la inceput. Dar: rabdare, diplomatie si tact.

[gfulga]

Draga Merlin ai MARE dreptate, asa este, asa sunt majoritatea barbatilor. Poate ca ar trebui sa procedez cum spune Miti, insa acum nu pot, mai ales ca el se poarta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Eu sunt mai retrasa si imbufnata, discut cu el numai strictul necesar. Astept, poate totusi deschide el subiectul. Eu i-am spus ce problema am, de ce sunt suparata, mingea e la el. In ziua cand s-a intamplat totul si eu plangeam continuu, el abia daca s-a sinchisit sa scoata doua vorbe si atat. Nu a fost ca altadata cand ne certam si venea dupa mine imi cerea explicatii, ma contrazicea, isi expunea punctele de vedere, s.a.m.d.Oare se simte vinovat? Sau poate chiar asa este, cum am mai zis si cum i-am mai spus si lui: nu ma mai iubeste!

[gfulga]

Draga Miti,
Eu pun foarte mare pret pe comunicare, insa o comunicare presupune cel putin doua persoane. Sotul meu este mult prea preocupat de calculator (in principal jocuri pe calculator) ca sa mai aiba timp sa stea la discutii cu mine. Poate ar trebui sa mai insist eu, dar mi-e destul de greu pt. ca eu sunt genul care spune ce are de spus si se inchide in carapace.Adevarul este ca in perioada asta eu sunt intr-o pasa f.f. proasta din cauza tatalui meu care tocmai a descoperit ca sufera de o boala incurabila si sunt distrusa si cu moralul sub nivelul marii.