Buna,m-am hotarat sa ma destainui aici pentru ca stiu ca voi gasi intelegere si ajutor din partea voastra,dragele mele prietene.Astept parerile voastre si sfaturile,vreau sa stiu UNDE AM GRESIT?
Nu sunt multumita deloc de viata mea,de casnicia mea,de tot...
Dar azi,azi pentru mine e o zi mare pentru ca vreau sa-mi iau viata in maini si sa schimb tot ce nu imi place,sa am o familie fericita,sa simt ca traiesc,sa ma bucur de viata...Vointa am,imi trebuie putere,si sustinere din parte voastra pentru ca nu am pe nimeni pe lumea asta car sa ma inteleaga.
Nu stiu de cand anume sunt problemele,dar stiu ca exista.Am vrut sa vad doar partea buna a vietii,dar din pacate e mai mult rau decat bine.Mi-am dat seama pentru ca pana acum doua persoane m-au intrebat de ce nu divortez.Am incercat sa gasesc raspunsul si l-am gasit.Nu divortez pentru ca:
-imi iubesc sotul
-sotul meu ma iubeste(simt asta)
-fetita mea are nevoie de tatal ei(de dragostea lui,il iubeste foarte mult)
-sotul meu are nevoie de fetita lui(n-o putem imparti)
-sotul meu are nevoie de mine mai mult decat crede el
-numai impreuna putem depasi problemele,mi-e greu sa pornesc de la zero fara el,cand stiu ca nu e totul pierdut
-e singurul om cu care ma inteleg bine
-sunt singura care il intelege
-mi-e mai bine cu el decat fara el(daca n-ar fi asa as divorta)
Sunt destule motive sa ramanem impreuna?
Ceea ce m-a facut sa fiu hotarata sa-mi schimb viata,chiar de azi ,au fost vorbele matusii mele(divortata):"De ce nu divortezi,de ce iti distrugi viata langa el,cand ai toata viata inainte,bucura-te de viata,nu merita sa stai langa in om care nu poate sa te intretina,nu e in stare sa plateasca chiria".
Avem probleme financiare,intradevar,am mai scris,dar asta sa fie sfarsitul?
Avem probleme in relatia noastra,dar asta sa fie sfarsitul?
Eu stiu ca o femeie e mai puternica decat un barbat si poate face orice isi doreste,stiu ca-si poate schimba sotul in bine (daca e inteleapta).
problemele noastre:
-datorii,datorii,datorii
-lipsa de comunicare(sau eu strig si el tace)
-nu il pot intelege
-certuri aproape zilnice
...
Relatia noastra a fost una frumoasa( a mai ramas foarte putin frumoasa)ne-am iubit foarte mult si am fi avut o casnicie aproape perfecta daca nu ne-ar fi facut probleme fratii lui si fratii mei.Au tras cu dintii de noi,le-au trebuit banii nostri,au fost invidiosi ca ne intelegeam atat de bine...Am incercat sa-i ajutam,nu ne lasau in pace sa traim linistiti.La inceput ne certam doar din cauza lor.Acum,pot sa zic ca am scapat de ei,pentru ca nu mai avem bani ca inainte...
Problema financiara a aparut de cand nu mai avem o sursa de venit(care ne ajungea pentru a duce o viata decenta).Asta s-a intamplat aproape brusc.Iar sotul meu e ca un copil,se simte pierdut in fata atator probleme...Iar eu nu am rabdare cu el atat cat ar trebui...plus ca s-a schimbat foarte mult...inainte ma ajuta cu treburile casei,fara sa-i spun,acum rebuie sa-i spun ce trebuie sa faca tot timpul,si nu prea vrea sa ma ajute.Spune ca nu e cainele meu.E adevarat ca si eu ma simt ca un caine,dar asta cand eu trebuie sa le fac pe toate si el sta.Eu fac si daca nu am chef,ca daca nu fac eu ,nu vine nimeni sa mi-i le faca.El face numai daca are chef.Sunt unele lucruri pe care numai el le poate face,e treaba de barbat.Nu stiu ce se intampla cu el,sta tot timpul pe calculator,si noaptea,viseaza prea mult si isi face sperante ca va castiga multi bani din nu stiu ce,(eu sunt putin mai realista si imi place sa visez la ceva,dar care depinde numai de mine,nu de altii).Dimineata nu se poate trezi,nici macar nu vrea sa mearga cu fetita la cresa(merg eu ca nu am ce face ,desi o duc in brate si e foarte grea(eu sunt mica si slaba,iar ea are 15 kg,pe jos nu prea vrea sa mearga,e imbracata prea gros,a fost zapada si i-a fost greu-in toamna fugea pe strada).E foarte nervos si foarte sensibil.Si eu sunt nervoasa dar ma scoate din sarite,mai ales cand spune ca vb cu el ca si cu un caine(dar eu vorbesc normal cu el).Rasfata prea mult fetita si de aceea ea nu ma mai asculta si vrea numai la el...iar el nu stiu in ce lume a crescut ,nu vrea sa faca nicicum ca mine,de ex.sa puna fetita sa doarma in pat nu sa o tina in brate la calc.Pur si simplu nu ne mai intelegem.Daca i-am spus odata sa nu o rasfete,a inceput sa urle la ea ca asa zice mami si a lasat-o sa planga(ea il vroia pe tati acela care o iubeste).In ultima vreme nu s-a simtit bine nici fizic,dar nu imi spune niciodata ce il doare...
O alta chestie care ma deranjeaza e ca fumam prea mult...dar o sa incerc singura(el nu vrea)sa reduc tigarile sau sa ma las.V-am spus ca de azi viata mea se va schimba.Gandirea pozitiva ma va ajuta.
Nu stiu daca am reusit sa descriu relatia noastra,dar sa va spun si partile bune.Daca ne certam,dupa un timp reusim sa vb normal ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic(desi se simte o raceala intre noi),seara ne strangem in brate si ne si iubim cateodata...Dar a doua zi o luam de la capat...
M-am saturat sa las tot timpul de la mine,cand se enerveaza imi spune ca pleaca...dar unde?Si mie imi vine sa plec.
Provenim din familii cu probleme(eu nu mai am parinti si nu am pe nimeni sa-i pese de mine(doar surori si frati ,o bunica si o matusa-care nu ma pot ajuta cu nimic,nici macar o vorba buna),parintii lui stau la tara,le place sa mai bea,fratii lui sunt imprastiati prin tara,din care unul care ii face numai probleme ,de cate ori se intalnesc se intampla ceva rau...si cum am mai spus ,le trebuie numai bani,nu cumva sa il ajute si ei cu ceva...De ce nu putem avea noi o familie fericita,o viata linistita?
Nu vreau sa-mi pierd sotul pentru ca noi doi suntem foarte diferiti de ceilalti,avem conceptii diferite,ne potrivim prea bine,suntem inteligenti(cred),ne place sa ajutam(dar nu si pe cei care incearca sa profite-suntem prea buni),avem multe in comun dar si suntem diferiti.
Oare sunt eu problema,oare eu trebuie sa ma schimb?Sunt incapatanata,imi place sa conduc,sunt impulsiva,imi place dreptatea si spun in fata ce am de zis.Eu nu ma las calcata in picioare.
Cred totusi ca inca nu e totul pierdut si sper sa am viata pe care mi-o doresc,alaturi de sotul si fetita mea.
![[pupi]](./images/smilies/pupic.gif "Pupic")
![[baie]](./images/smilies/baie.gif "baie")
discutia,mi-a reprosat unele chestii care s-au intamplat anul trecut si el inca nu a reusit sa ma inteleaga.Primul an cu fetita a fost foarte greu pentru mine pentru ca nu am mai avut libertate,eram o mama obsedata de copilul ei,ma gandeam tot timpul numai la nevoile ei si am uitat de mine.Sotul meu pe atunci a lucrat la Timisoara, la Oradea...a avut libertatea sa faca ce vrea el,sa mai traga cate o betie cu prietenii.Doar eu eram acasa si aveam grija de Teo.Eu nu puteam sa lipsesc mai mult de 2 ore ca eram tare nelinistita pentru ca stiam ca nimeni nu se ocupa de Teo asa ca mine.Ma simteam prizoniera in casa,desi ieseam cu Teo in oras,dar eram tot timpul cu ea,cu gandul la ea.Alaptam si ma simteam stoarsa de puteri.Din cauza acestora eram foarte obosita si fizic,si psihic.Nici nu aveam pofta de mancare ca inainte,am chemat-o pe sora mea sa ma mai ajute cu Teo(statea la mine)si sotul imi reproseaza ca tot el trebuia s-o culce(pai daca nu a vazut-o toata ziua si fetitei ii era dor de el).Sau ca a spalat haine si nu stiu ce a mai facut...mare lucru.Zice ca ma scot tot timpul si ca il sucesc pana imi da dreptate.
,de ce nu mai poate fi si acum la fel?De ce intr-o noapte poate fi ![[cool]](./images/smilies/cool2.gif "Cool!")
iar in cealalta abia astept sa se termine odata?
