compromisuri in cuplu

[gazzella]

Iulia, mi-e foarte greu sa te inteleg, ori ca nu m-am trizit bine inca...ori ca oricum nu ti-as intelege cuvintele.
Cred ca mai intai e nevoie sa delimitam compromisurile acestea, sa le delimitam pe cele acceptabile de cele neacceptabile.
Si ca o glumita si nu numai, cred ca un copil e cea mai mare piatra de incercare pentru un cuplu, schimba complet dinamica cuclului, mama care intial era orientata doar inspre sot acum isi orienteaza atentia doar inspre copil, sau extrem de mult inspre copil. In italana au un termen: "inamoramento". Incepi sa realizezi ca pe zi ce trece iubesti tot mai mult acel copil, in fiecare zi iti zici ca nu e posibil sa iubesti mai mult pentru ca ziua urmatoare sentimentele tale sa le depaseasca in intensitate pe cele din ziua precedenta. Ei, in acesta furtuna de imprejurari, tatal chiar daca-si iubeste copilul nu este covarsit de acea dragoste, uneori ii e greu sa fie martorul mamei, a acelei relatii unice, indistructibile care se formeaza cu nounascutul. De unde va incepe sa sufere, dar nu va putea accepta aceste sentimente pe un plan superior. Isi va inhiba realele sentimente, suferinta incercand sa atraga atentia asupra sa in alte moduri. Parerea mea e ca tatii care se comporta asa nu fac altceva decat sa lanseze mesaje disperate gen: ma mai iubesti, ma mai vezi, stii ca exist? Reprosurile mamei nu stiu cat ar putea ajuta, nu ar face altceva decat sa-l impinga si mai rau in acea situatie. Cred ca mama poate sa salveze relatia incercand si sa redescopere acea pasiune pentru sot pe care o avea inainte de nasterea copilului. Situatia in mod firesc, lent ar trebui sa se schimbe. Problema e ca ne-am schimbat si noi, daca inainte ni se parea chiar simpatic sa-i ducem lapticul seara in fata televizorului, acum ne gandim: "nesuferitul, nu vede ca mi-e greu!"
Cred ca e important sa se comunice, sa se inteleaga situatia reala a fiecarui partener, eu m-as indoi ca el e super fericit si doar mama saraca se chinuie. Si da, se ajunge la compromisuri, eu ma simteam frustrata ca el nu poate sa inteleaga ca mi-e greu, el se simtea neglijat, muncea ca un bou de dimineta pana seara ca seara la intoarcere sa dea de o sotie extenuata, iritata si cu ochii pe forumuri. Cand situatia devenea foarte presanta intervenea si cearta, prilej cu care se comunica, e si cearta asta buna la ceva.... In aceste situatii nimeni nu-si mai aduce aminte ca copilul a fost dorit in mod disperat de ambii parteneri, ca ambii parteneri isi orienteaza toata fiinta inspre acest copil... Se noteaza doar o enorma epuizare fizica si mentala, o enorma frustrare a ambilor parinti. Si da, revizuiesti totul cu o foartea mare atentie cand vezi copilul intr-o stare generala deplorabila din cauza certei parintilor. Si atunci te intrebi, ce-i mai bine, sa-mi fiu fidel propriului egoism, sau sa incerc sa rearmonizez situatia?
Si atunci faci un efort de vointa si nu mai observi ca-i lunatic, asa cum el face un efort de vointa si nu-mi bate apropouri ca nu i-am pus mancarea la serviciu, ca nu i-am pregatit hainele pentru a doua zi dimineata, chiar de cateva luni stie unde-i sunt dulapurile cu lucrurile lui in casa
Sunt curiasa, nu merita sa facem asemenea compromisuri?
Nu sunt atat compromisuri ci o noua adaptabilitate impusa de o noua dinamica a familiei.
Si apropous de compromisuri facute pentru copil, noi am ajuns in situatia sa nu pot sa ma uit urat la taica-sau ca incepe sa planga. Si atunci imi musc limba sa nu-l vad ca se intristeaza feciorul. Seara cand as putea sa-i imi dau seama ca motivul supararii mele in cele mai multe cazuri era pueril si nu merita sa i-l aduc in discutie, eram eu cea care-a data amploare unui fapt absolut nesemnificativ, nu atat el cel care a iesit din al sau cotidian. norme de comportament.

[Iullia]

compromis = intelegere,, acord bazat pe cedari reciproce.

acum, scuza-ma, dar n-am inteles ca ar fi ceva reciproc cand am citit cele ce m-au determinat sa raspund mai sus.

Vad ca deja compromis, se confunda cu cedarea, ceea ce nu mi se pare in regula, mai ales cand exista copii.

Sa inteleg din cele ce-ai scris ca la inceput am fost noi, tu si sotul tau, apoi a venit ;

credeam ca in general, doi oameni, cand ajung sa faca pasul inspre casatorie, deja implica existenta posibilitatii existentei unui , sau chiar .

care de fapt exista, si nu vine sa ia locul unuia sau altuia, sau, mai rau, nu vine pe lume in detrimentul sotului care crede el, nu mai dispune de atentia cuvenita.

sunt de acord cu ideea ca tatii, in general lucreaza din zori pana-n seara, dar oare, nu se fac si cam fug ...
nu acuz, dar nici tu nu stai degeaba acasa, si cred ca esti mult mai implicata in ceea ce faci, mai ales ca tu, (ca mama vreau sa spun) n-ai posibilitatea sa-ti iei vacanta din meseria de mama, nici macar nu se recunoaste meritul tau, pt ca, vezi tu, cam asa i-am invatat tot noi ...

[gazzella]

[gazzella]

luni vroiam sa zic nu ani

[gazzella]

vroiam sa spun ca un copil te schimba, nicinunul din membri cuplului nu se mai regaseste
daca inainte erai femeia gheisa acum dupa ce dusul ti-l faci avand in fata un copil caruia trebuie sa-ti canti pentru a-l tine linistit iti trece cheful sa-l mai tratezi gentil pe partener
la fel si el, e supus unor presiuni enorme
fiecare e nevoit sa-si redimensioneze propria fiinta/viata, de multe ori te regasesti in fata unui necunoscut, mai intai se impune sa incerci sa incepi sa te descoperi pe tine insuti pe urma sa incerci sa instaurezi o relatie cu cel pe care-l cunosteai
cred ca se reconstruieste relatia, de data aceasta fara plimbari in apus de soare, ci infruntand greutati...
se pare ca noi am reusit sa trecem acel prag periculos, care poate sa duca chiar la destramarea cuplului, micile compromisuroi l-am acceptat
gata, ma opresc aici
tre sa fac si mancare

[Iosi]

Buna, de-abia m-am inscris si m-am dat o roaita pe la subiectele de pe forum. Foarte interesant ce spune-ti voi cu toatele. Eu am o fetita de aproape un an si pot sa spun ca am trecut prin multe din situatiile descrise de voi. Anul trecut (anul in care am si nascut de altfel, pentru mine a fost "criminal": am inceput serviciul, am schimbat 4 bone, am schimbat serviciul, am vandut apartamentul de 2 camere, am luat altul de 4 (am schimbat si cartierul cu aceasta ocazie), am amenajat apartamentul si ne-am mutat. Si toate acestea intr-un singur an. Cum a fost relatia cu sotul meu: de multe ori am pronuntat cuvantul divort, am avut certuri pornite de la nimicuri, de fapt, sau mai bine spus de la stress-ul acumulat. Cred ca avem tendinta de a cere foarte mult de la partenerii nostri, cand, de fapt, si ei sunt in primul rand oameni, cu limitele si limitarile lor. Noi, cu toate ne-am certat destul de mult, am comunicat foarte mult (chiar daca rastit). In felul acesta, am aflat cene deranjeaza pe fiecare, ce ne dorim, am ajuns la concluzia ca de fapt ne iubim, ne dorim, da' suntem amandoi epuizati si trebuie sa avem fiecare rabdare cu celalalt. In felul acesta, nu s-a mai pus problema cine ce face, daca face etc. Ci fiecare se simte dator sa vina cu contributia lui, iar celalalt, cum spuneam, trebuie sa invete ca omul mai are si limite. Oricum, problemele nu se rezolva in cadrul unei singure discutii. Iar problemele se mai rezolva si pe masura ce creste copilul. Cu cat copilul creste si comunica mai bine cu tatal, cu atat creste (in opinia mea) interesul tatalui fata de necesitatile copilului (afectiv si educativ). Mama este mama, este atasata de copil dinainte de a-l naste. Tatilor nu le putem pretinde aceleasi sentimente, pentru ca nu au fost atat de legati de copil. Insa la ei afectivitatea se contureaza cu timpul (pofta vine mancand, nu?), pe masura ce copilul invata sa comunice si incepe sa-i atinga acolo unde sunt ei mai sensibili. Eu sunt o optimista din fire si imi place sa privesc lucrurile pozitiv. In felul acesta gasesc mai usor rezolvare la diverse probleme. Problema nu ar trebui sa se puna in lumina salvarii casniciei, ci in lumina infrumusetarii acesteia, mai ales ca deja a fost dat un imbold: copilul. In ceea ce priveste atractia dintre parteneri, acest lucru depinde tot de femeie (ce sa-i faci) si de comunicare. Sotului meu ii place, spre exemplu, cand folosesc diverse obiecte de lenjerie sexi. Deci, am insistat pe acest aspect, si toata lumea este fericita.

[Orhideea]

pai ce sa spun eu despre compromis atunci? am o firma, acum vreau sa o deschid pe a doua, diana are maine 5 luni, am o bona, el sta acasa pe net, bani in casa aduc doar eu, el sta si nu e conturbat cu nimik, nu crescut de copil, nu grija banilor, ba mai bine, cand vrea primeste bani imprumut ca sa cumpere pc si sa le vanda mai scump pt un banut in plus pt el. mentionez ca nu e decat a 20 parte din cat cistig eu. acum aveam nevoie mai mult decat oricind de el. vroia sa ia masina sa o duca acasa in romania. cica face un ban gros. ok, am dat banul, a plecat, promitindu-mi ca doar pina in orasul meu, doar sa vanda masina, si nu la distractii, vine repede pt ca am mare nevoie de el, acum la deschiderea filialei noi. cica ninge acasa, cica tre sa mearga la el in oras, cica tre sa stea mai mult. daca comentez cica eu nu tin cont de parerile lui, ca nu stiu sa fac compromisuri, ca ceea ce e important pt el nu conteaza pt mine. nu am facut eu compromis? nu vi se pare? oi fi eu ciudata si nu imi dau seama???

[larisa29]

orhideea, de ce nu pui piciorul in prag? eu cred ca tu esti mult prea ingaduitoare cu acest barbat. el stie ca il iubesti si vede ca poate face orice pt. ca tu il ierti. din ceea ce scrii pe forum pari a fi o femeie foarte hotarata. esti o femeie puternica si frumoasa( am vazut poza la alt subiect). iar faptul ca tu muncesti , iar el sta acasa mi se pare inacceptabil . cum crezi ca ar fi daca tu i-ai mai taia din fonduri? ??de ce nu l-ai lasat pe el sa stea cu fetitza?nu ai incredere sau nu avrut el?multi pusici de la bebe Darius si mamica Larisa

[Iullia]

Motivele care te determina sa accepti sa traiesti asa, te privesc, insa doar tu esti in masura sa-ti schimbi modul de viata.
Ce te face sa te complaci in asa ceva?
Scuza-ma, dar ma indoiesc ca e doar dragostea, nu cred ca poti iubi un asemenea stil de viata.

[sehutus]

Tu, ca femeie,ar trebui sa sti ca in momentul in care ai hotarat sa ai un copil vei avea de fapt doi.In momentul in care isi da seama ca un copil nu inseamna doar un mostenitor,se sperie si alege cea mai simpla alegere...fuge.De aceea tu trebuie sa sti ca in timpul sarcinii ,desi ai vrea ca atentia sa-ti revina tie,tu va trebui sa-ti incurajeji sotul si sa-i explici ca dragostea ta este nemasurata si ca vei fi capabila sa-i iubesti pe amandoi.Daca cei din jur ti-au acordat tie toata atentia,probabil s-a simtit neglijat,iar daca si tu i-ai reprosat ca nu are o atitudine adecvata situatiei ,a cautat in alta parte ccea ce nu a avut acasa.Daca tu creyi ca esti capabila sa treci peste tradarea lui si vrei ca bebele tau sa aiba tatal alaturi ,incearca sa nu dai vina doar pe el si fa-ti un proces de constiinta iar dupa ce ai hotarat ca ,si tu ai un pic de vina ,vorbeste cu el.Recunoaste ca ai gresit dar fara a lua toata vina asupra ta.Explicai ce ai fi asteptat de la el fara ai reprosa asta.Spune-i ca ai hotarat sa mai acoryi o sansa relatiei pentru ca il iubesti si nici un cay nu implica copilul in discutie.Lasa copilul cu cineva de incredere si acorda-ti tie si lui cateva de momente in care sa depanati momentele voastre de fericire.Dupa reactia lui vei sti daca aceasta relatie mai are un viitor sau nu.Daca nu,vei trai cu sufletul impacat ca ia incercat.CEL MAI IMPORTANT:FA ASTA DOAR DACA ESTI CAPABILA SA-L IERTI CU ADEVARAT,DACA NU,TOTUL VA FI IN YADAR