un topic extrem de interesant... sa raspund mai intai la intrebarea din titlu: suntem impreuna de 5 ani... cum e si firesc, au fost momente bune si momente proaste... momente cand m-am simtit neglijata si momente cand am fost, la randul meu, neatenta.
dar, trebuie sa recunosc, nu a existat nici un moment in care sa nu ma simt iubita. chiar si atunci cand ne-am certat, cand nu m-am simtit sustinuta sau inteleasa, undeva in fundal a existat un sentiment suficient de puternic incat sa ma motiveze sa continui.
da, pot sa spun ca ma simt in continuare atrasa de sotul meu, chiar si in perioadele de "rutina"... pentru ca niciodata nu am cautat diversitatea in celalalt! diversitatea mi se pare un aspect minor al relatiei... mult mai important mi se pare sa existe comunicare, sa simt ca devenim impreuna...
pentru mine diversitatea nu consta in desuuri sexi sau seri romantice, sau surprize placute.
sigur, toate astea ajuta, condimenteaza relatia, dar nu m-am simtit frustrata in perioadele cand au lipsit.
diversitate insemna sa ma uit la celalalt si sa ma bucur impartasind evolutia lui, inseamna noptile cand ne prapadim de ras facand speculatii depre teoria relativitatii (desi nici unul dintre noi nu se pricepe la asa ceva), sau micile nebunii frumoase pe care le facem impreuna (de exemplu incepem sa dansam intr-un magazin de cosmetice!) sau discutiile serioase pe care le avem, sau momentele cand facem dragoste si simt ca omul ala de langa mine chiar are de ce sa fie acolo, ca nu e doar un intrus cu care se intampla sa ma simt bine in pat...
nu cred ca ai cum sa te plictisesti intr-un cuplu in care exista comunicare reala... pentru ca exista si o permanenta variatie.
@karenina: sper sa nu te supere ce o sa-ti spun, dar cred ca de fapt esti prea centrata pe lucruri exterioare si, cu toate ca iti cunosti si iti intelegi foarte bine propriile nevoi sufletesti, nu stii ce anume sa faci ca sa le satisfaci...
si atunci astepti aceasta satisfactie de la celalalt.
dar barbatii sunt arareori suficient de empatici incat sa priceapa genul asta de situatii... de aici frustrarea ta, care te indeparteaza si mai mult de el...
cumva tu astepti de la sotul tau un gen de initiativa pe care el nu e capabil sa o aiba in clipa asta (corecteaza-ma daca gresesc).
In loc sa accepti faptul ca nu vei obtine in mod spontan de la el ceea ce doresti si sa incerci sa-i comunici nevoile tale, te superi pe el pentru ca nu-ti ofera ceva de care nici n-are habar ca ai nevoie.
(scuze ca am scris atat de prolix, sper sa intelegeti ce am vrut sa zic!)
e un fel de cerc vicios a carui singura cauza e faptul ca am fost invatati, inca de mici, sa ne ascundem sentimentele, sa nu comunicam deschis ce ne trebuie, sa asteptam ca celalalt sa aiba initiativa...
fireste, e atitudinea cea mai "safe": nu spui ce te doare, deci nu risti sa fii ranit si mai tare.
dar tacand nu faci decat sa adancesti o prapastie in curs de formare.
mi-a luat multa vreme (si vreo 2 relatii esuate) ca sa pricep chestia asta aparent atat de simpla: celalalt NU E OBLIGAT SA ITI GHICEASC GANDURILE SI NEVOILE! fireste, toti ne dorim asta... dar pe masura ce comunici mai bine si partenerul te cunoaste mai bine incepe sa functioneze si genul asta de mecanism
nu conteaza de cati ani esti impreuna cu cineva ci cat de IMPREUNA esti...
![[cool]](./images/smilies/cool2.gif "Cool!")
![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")
![[hippie]](./images/smilies/hippi.gif "hippie")
