Merita salvata o casnicie?

[Iullia]

Este adevarat ca stai o viata langa cineva si nu poti spune ca-l cunosti.
Este adevarat ca trebuie sa inveti sa traiesti in doi.
Dar merita sa te sacrifici pe altarul unei casnicii de care in sufletul tau te indoiesti?
Din momentul in care realizezi ca te lupti cu morile de vant, de ce ai mai continua?

Nu cred ca voi putea intelege vreodata pe cineva care trage de o casnicie de unul singur.

[aceeasi_eu]

Iullia,ai nostalgii???
Casnicia...
Pornim de multe ori legati la ochi,suntem indragostiti...
Este acea dragoste care ne arata numai frumosul unei relatii...
Pornim la drum ,ne descoperim,iubim ceea ce vedem,iubim din ce in ce mai mult...Sunt experiente care ne apropie si altele care ne determina sa reactionam diferit .
Ne cunoastem,dar purtam cu noi,bagajul intregii noastre familii din urma,parinti,bunici...
De multe ori reactionam precum am vazut,crezand ca asa-i bine...
Apar discutii...
Unde-i dragostea?
Dragostea si prietenia-ele trebuie sa ramana ptr ca o relatie sa reziste...
Compromisuri...ai mai pus tu intrebarea asta Iullia...
Da,am facut,dar am facut-o cu toata inima cu toata dragostea,le-am facut contrar principiilor mele,dar stiindu-ma iubita,stiind ca acelasi lucru l-a facut si el ptr mine...
Certuri...DA,da,da,da...si cate au mai fost...si cate mai sunt...
Dar de fiecare data am fixat ceva,am stabilit un lucru,o regula pe care o respectam...
Si daca nu ar fii impacarea...
Daca dragostea de inceput ramane la fel de puternica,avem puterea sa iertam,pasiunea creste ,se reinoieste...
Si ca o incheiere...
Noi am avut doua hopuri ale casniciei...Ziua certuri...puneam problema divortului cu un copil ,apoi cand aparu cel de-al doilea...
Dar seara nu trecea fara sa ne impacam...
Plingeam si ne intrebam ce se intampla cu noi...Ce se intampla ca noi ne ...iubim...
Erau ambitii...asa le spuneam noi...
Ne-am modelat unul pe altul,cu fiecare an ne iubim mai mult,il iubesc mai mult ca iubit,ca tata al copiilor mei...Ma simt iubita...
Si cred ca am mai zis...ce m-a marcat...domnisoara mea...isi doreste un sot iubitor cum este tati al ei...Asa cum ma iubeste el pe mine...Imbratisari,sarutari...mangaieri...noua ni se par normale ...dar ea le-a remarcat...
(am scris prea mult...tb sa fiu modesta...ma luase nostalgia fiindca am o saptamana de stat fara el...)

[Iullia]

Frumoasa poveste.
Si ale mele sunt frumoase, dar nu la ceva care poate fi salvat ma refeream.
Si noi ne certam. Nici pe noi nu ne apuca seara suparati.

Incepusem subiectul nu pt cele care se simt iubite si au o casnicie reusita.
Ci pt cele care au zbuciumul in suflet, care traiesc in indoieli si sentimente contradictorii.

Da, pot spune cu mana pe inima ca am avut sansa sa am, nu una, ci doua casnicii fericite.
N-am nostalgi, traiesc exact cum am vrut.
Primul meu sot, a ales sa plece de langa noi, aveam fata, pt ca asa a considerat el.
I-am respectat optiunea si, daca as avea sansa, as mai face-o, nu o data, ci de 100 de ori.

Plecand el, in felul lui, ne-a oferit un alt orizont, ne-a oferit ziua de maine, pe care langa el, n-o puteam astepta.

[aceeasi_eu]

Da...exact ce-ti spuneam...
Abia a plecat al meu OM ...
Si eu o iau rara...

[Iullia]

Poate ca a plecat cum spui, dar se va intoarce, inteleg ca trebuia sa plece pt o saptamana.
Si vorbind despre crize in casnicie, astea sunt, momente grele da, nu pot crede ca exista un cuplu pt care a fost totul roz de la inceput pana la sfarsit.

Greutatile te intaresc si te unesc.
Certurile iti arata unde gresesti.

Dar ce te faci in cazul in care, dupa ce tu faci tot ceea ce crezi ca e bine, sesizezi ca esti singurul care intretine focul casniciei?
Cunosc situatii, cand de la inceput stia ca asa va fi, dar a continuat.
Asta ma preocupa, intr-o oarecare masura, vreau sa spun.

Cum naiba, ( ), poti sa te arunci cu capul inainte intr-o situatie de care esti constient ca doar pt tine conteaza?

Poate sunt eu prea rea, sau radicala, mi s-a spus chiar egoista!

Uite, un caz concret, la mine in familie:

O verisoara de-a mea, a fost cu un tip 6 ani, dupa care s-au casatorit, implicit s-au mutat impreuna. N-au rezistat nici 6 luni, dupa aceea. Au divortat. N-au avut copii.

Cap. II
Dupa 4 ani, cunoaste un tip, hotareste sa se mute impreuna, ceea ce inainte nu concepea, la exact un an stabilesc data nuntii.

La o saptamana dupa ce s-au mutat impreuna, bunica, face actele casei pe numele verisoarei mele. El, se supara fff tare, isi ia bagajele si pleaca.
La 3 zile, vine singur inapoi.
Au mai fost cateva reprize de acest gen, se sipara, isi lua bagajele si pleca, apoi, dupa 3-4 zile, se intorcea.
Vine nunta.
Dupa, iar s-au certat, iar se repeta scenariul deja redat.

Cu toate astea, ea ramane insarcinata, naste o fetita, chiar de 1 Martie.
Cu copilul se poarta frumos, dar cu ea, ... (a se citi, pauza).

Au intervenit niste probleme, nu intre ei, tangentiale, si o pune sa faca un imprumut, ea lucreaza, are salariul destul de bun, are chiar si studii superioare, (el scoala profesionala, dar e patron, are taraba in piata) isi cumpara o garsoniera, intr-un cartier mizerabil, cu toate ca, repet aveau casa, intr-o zona relativ centrala.

M-am cam intins, dar am tot incercat sa vorbesc cu ea, am incercat chiar sa inteleg de ce accepta sa traiasca asa, si n-am inteles.
Ce poate sa o faca pe o femeie sa accepte orice?
Doar statutul de "doamna"?

Si chiar ca arata bine, are o situatie materiala bunicica


Si mai am cunostinte de cazuri de genul acesta.

[ananda]

Iullia, cred ca raspunsuri la intrebarea ta sunt mai multe:

unii oameni (nu numai femeile, dar mai ales ele) accepta casnicii nepotrivite din teama de singuratate, din teama ca o noua relatie ar fi la fel ca prima sau chiar mai rea... sau pentru ca au o anumita varsta si nu mai spera intr-o noua relatie...

mai sunt si motivele materiale: ai o casa impreuna cu cineva, un copil, o situatie financiara pe care n-ai putea-o avea singura... sunt chiar femei care sunt casnice si care in absenta unui sot nu au nici un venit!

mai e teama de a-ti vedea copiii crescand fara un tata, sau teama de ce ar zice lumea daca ai divorta (oricat de deschis la minte ai fi, divortul e imposibil sa nu-l privesti un picut ca pe un esec...)

lipsa de respect pentru propria persoana e un alt motiv destul de frecvent: multe femei care sunt tratate prost de sotii lor considera ca o merita sau nu stiu ca pot fi tratate mai bine... au suferita abuzuri repetate si pentru ele modelul acesta de relatie e cel "firesc"...

dragostea poate fi si ea un motiv, desi dupa parerea mea a iubi pe cineva care se poarta in mod constant urat cu tine e o forma de dragoste patologica... dar de obicei partenerii nu sunt chiar atat de constanti in purtarile urate... am auzit adesea: cand e treaz e painea lui Dumnezeu, doar cand se imbata face urat... pentru unele femei e ok asa, au fost invatate ca trebuie sa rabde, ca nu trebuie sa caute o viata mai buna pentru ca nu exista o astfel de viata...

Nu stiu daca putem sa judecam astfel de cazuri dupa standardele noastre: fiecare om are prioritatile lui, temerile si neputintele lui. Poate ca in unele cazuri persoanelor respective chiar le e mai bine cu niste parteneri "aiurea" decat le-ar fi singure, oricat de greu de inteles mi se pare mie chestia asta!

Eu personal am fost intotdeauna genul de om care a considerat ca o relatie trebuie in primul rand sa te "creasca" sufleteste, sa te imbogateasca din punctul acesta de vedere... iar daca nu indeplineste acest criteriu n-are sens sa continue. Dar asa stau lucrurile pentru mine, mi-e usor sa fiu singura, nu ma deranjeaza foarte tare... pentru altii poate fi foarte diferit!

[Iullia]

Ananda, cred ca primeaza lipsa de respect pt propria persoana, daca preferi sa te complaci intr-o casnicie de genul celei de mai sus.

Ma cutremur fantastic de tare cand ma gandesc la cate cazuri cunosc.

[Orhideea]

da iulia, din pacate si eu ma gasesc printre randurile tale... am multe sa va povestesc si totusi nu mai am vlaga in mine.
sper insa ca de data asta sa am puterea de a incheia definitiv. stiu ca nu exista iubire, sau daca exista, f putina, si mult prea multa iubirea de sine ca sa mai accepte si compromisuri.
afaceri afaceri(din pacate si fara rezultat financiar, numai timp okupat aiurea)
si in rest nimik. nu stiu cum voi iesi din situatie. ma rog doar sa nu mai fiu netoata care isi face singura mustrari de constiinta.(oare nu eu am gresit=??? oare daca as mai fi dat o sansa sau nu as mai fi spus ce ma doare'??? nu cred ca era altfel.
nimik nu e altfel cind nu exista umpic de interes de a repara si din partea jumatatii tale.
te lupti cu morile de vant.
pacat pentru diana

[Iullia]

Recunosc Orhideea, pt situatiile pe care nu le cunosc, nu ma pot pronunta, dar situatia casniciei relatate de mine, o stiu si am trait-o langa verisoara mea, pe care chiar ca nu o inteleg de ce se cramponeaza atat de aceasta casnicie.

Am o vecina, cu care ma am destul de bine, si ea are un mariaj unilateral. Chiar ca nu inteleg inversunarea asta in a pastra ceva ce nu exista.