Il mai plesniti din cand in cand?

[Cami-N]

Poate ca a mai fost un asemenea subiect pe aici sau prin alte locuri insa mi-a pofta de niste suc de rosii si am deschis aici loc de aruncat cu rosii!
Am intalnit situatii in care copiulul chiar merita o palma zdravana! Nu ma refer la copiii mici sub 2 ani care nici nu pot vorbi sa spuna ce ii doare! Ma refer la copiii maricei,rasfatati si care nu asculta sub nici o forma! Un exemplu ar fi nepotelul meu care de ziua lui,cu musafirii la usa,facea un teatru de nedescris fiindca mama-sa nu-i luase la Suceava o pereche de pantaloni(care nu-i veneau ,ii erau stramti).Din intamplare,era imbracat cu bluza de la acel costumas si el avea chef de urlat,asa ca ,ce motiv mai bun decat ceva ce nu avea cum sa primeasca sub nici o forma! Doua ore intreagi s-au rugat de el 8 oameni mari,i-au dat alte haine,bani,jucarii,tot ce a vrut el(adica de fapt n-a vrut),insa el o tinea numai urlete! Mentionez ca avea 3 ani atunci.Intr-un final s-a linistit,cand a vazut ca lumea incepe sa se sature si sa iasa afara! Eu i-as fi tras o palma la fund si l-as fi inchis intr-o camera.Il lasam sa-si termine energia urland si dupa aia il lasam sa iasa si sa ma caute sa-l iert! Ce ati fi facut voi?

[Iullia]

Nu o palma ar fi fost rezolvarea.
Un copil care primeste o palma, doua trei, ajunge sa-si spuna: pot face orice, ma bate si gata!

Era mult mai simplu, daca nu l-ar fi bagat nimeni in seama de la inceput, fara sa-i caute in coarne.

Poate sunt eu un caz diferit, dar cum eu n-am primit nici o plama de la ai mei, nici eu nu sunt de acord ca, ai mei copii sa primeasca.

Recunosc, sunt momente cand as da cu ei pe geam, dar ...

[Iullia]

Si reactiile sunt diferite cand e vorba de un alt copil sau de al tau!
Asta e cam lege. Nu prea vedem parul din ochiul nostru, acum vorbesc la modul general.

[MIRI2005]

Eu da, as fi dat la greu , chiar daca e ziua lui, nu merita nimeni sa ia parte la crizele lui. Mai ales ca eu stiu de cine-i vorba si o stiu si pe maica-sa care nu vede nimic anormal la comportamentul copilului ei

[Iullia]

Bine, acum daca e vorba de cazuri concrete, ma abtin.
Parerea mea era la general.

[mina]

Ooo, eu

[Iullia]

Sunt momente cand este absurd sa nu recunosti ca te exaspereaza.
Eu una recunosc si am recunoscut ca-mi vine sa dau cu ei de pereti.
Totusi n-am dat in ei niciodata.

E f simplu sa-ti dai frau liber nervilor, ii pocnesti si gata.
In 10 minute se uita totul si o iei de la capat.
N-am vazut si nici n-am auzit de cazuri rezolvate prin bataie.
Doar ca, la un momentdat, copilul iti ia frica, nu mai face un anumit lucru pt ca stie ca-l bati - 1 caz; cazul 2 face tot ceea ce vrea, gandind: ma bate si gata.

[ananda]

nu stiu cum o sa reactionez cand va fi vorba de copilul meu... dar va spun de indata ce aflu! cu copiii altora se pare ca am un efect sedativ puternic ... pur si simplu nu mi s-a intamplat sa nu reusesc sa calmez un copil. asta nu inseamna ca nu mi-a venit niciodata sa dau cuiva o palma la fund! dar cand eram copil detestam sa fiu batuta: mi se parea ca bataia nu e un mijloc de corectie ci doar o metoda de reducere la tacere (sigur, nu gandeam atunci intermenii astia, dar cam asta era ideea!)

bunica mea (care m-a crescut pana la 6 ani) nu m-a batut decat o singura data: cand am furat ceva! dar nu era prima oara cand faceam asta: prima oara mi-a explicat cu frumosul de ce nu e voie sa fur (aveam vreo 3 ani!). a doua oara mi-am "luat-o"... si am inteles lectia! poate ca e greu de crezut, dar niciodata dupa aia bunica-mea nu a avut probleme serioase cu mine: intotdeauna m-a tratat ca pe un mic adult, m-a responsabilizat, m-a facut sa inteleg ca ceea ce fac are consecintesi asupra altor persoane si ca trebuie sa-mi asum aceste consecinte. E o femeie simpla, de la tara, dar a stiut sa imbine fermitatea cu blandetea in dozele corecte.

Mama in schimb ma mai "atingea" - si asta m-a facut sa-i simt foarte repede slabiciunile, sa simt ca de fapt nu face fata situatiei, asa ca de cele mai multe ori plusam, faceam prostii si mai mari. Niciodata n-a obtinut ceva cu bataia de la mine, dar i-a luat mult ca sa inteleaga chestia asta. Cel mai rau era cand simteam ca m-a batut sau m-a certat nu pentru ce facusem eu ci pentru cat de tare se enervase ea!

Cred ca un copil simte ca bataia nu e o atitudine de forta reala ci doar o atitudine agresiva a cuiva care nu stie cum sa rezolve situatia si e foarte stresat de ea.

Nu pot sa zic de pe acum ca n-o sa-mi bat niciodata copiii, dar cred ca pot sa zic ca n-o sa-i bat decat pentru chestii foarte serioase, nu pentru ca ma enerveaza comportamentul lor. Exista si alte mijloace de a pedepsi un comportament gresit, mai putin umilitoare si pentru parinte si pentru copil.

[Iullia]

Cam asta e rationamentul Ananda, asa gandesc si eu, cu toate ca n-am luat o palma de la ai mei ca sa vad si partea cealalta.
In schimb, aveam prieteni pe carora parintii le mai aplicau aceasta corectie, si stiu reactiile lor.
Responsabilizarea unui copil cere mult tact si fff multa rabdare, dar rezultatul este mult mai bun.
E f adevarat ca nu reusesti din prima.

[ella-o]

Teo e rasfata de tatal ei si aproape ca nu ma asculta,plange intr-una cand nu-i faci pe plac.Cand suntem singure si face "crize" o plesnesc usor pe fata(abia daca o ating),tzipa,ii spun sa planga cat vrea ca tati nu e acasa,se plictiseste si isi da seama ca trebuie sa ma asculte.
Daca si tatal ei ar face la fel sigur ar fi mai ascultatoare.are 2 ani si o luna.
Cand era micuta si nu intelegea nimic,oricat eram de nervoasa ma abtineam sa o plesnesc.Prima data am plesnit-o(usor)peste fundulet cand trebuia sa o schimb,se tot zbenguia si nu reusem s-o imbrac.s-a speriat putin,a stat cuminte,iar dupa ce am imbracat-o si i-am spus ca e gata a inceput din nou sa dea din picioruse(nu avea 1 an).