Carpe diem!

[ygrec]

Ideea acestui jurnal, o am de mai demult sapata in mine...si o materializam candva, la 14-16-18 ani...Cochetez de ceva timp si cu expunerea pe net, dar mi-e teama ca sometimes ar putea sa imi para rau ca imi "public" sentimentele, senzatiile...
Si totusi...acum imi este un pic cam greu, sunt lucruri rele care se intampla in jurul meu si care ma afecteaza,: daca nu vorbesc despre ele...ma ranesc si mai mult, se adanceste in mine zadarnicia...
Poate de aceea am si ales acest...titlu...La sfarsitul fiecarei "confesiuni" am sa imi spun: Carpe diem-si, mai putin prozaic: da-le naibii de necazuri!

[ygrec]

Azi, in navigarile mele pe net, am citit o chestie cutremuratoare, care m-a facut sa vars o lacrima in spatele calculatorului...O mamica ce posta pe un forum tot despre bebei si mamici...a murit la nastere.
Desi vizitez forumul copilulmeu de multa vreme, nu m-am inghesuit sa postez-probabil ca imi place mai mult sa citesc decat sa scriu-asa ca pentru multe mamici poate ca pseudonimul meu nu inseamna nimic, si nici pentru mine multe nume nu inseamna nimic...Dar, mi-am dat seama ca suntem , vrem nu vrem, cu adevarat o...comunitate...aici ne impartasim of-urile, sfaturile, stiinta de a fi mamici, sotii, bucatarese, femei. Chiar daca nu ne cunoastem, poate ne dispretuim unele pe altele, sau poate ne cautam, simplul fapt ca butonez calculatorul de cateva ori pe zi pentru a afla ce mai este nou, inseamna ca, in singuratatea din fata calculatorului, nu sunt singura. Si asta e ceva ce imi place.

[ygrec]

Imi aduc aminte de un desen animat, se transmitea pe vremea lui Ceasca, care prezenta diverse istorioare, petrecute unor copii de mai multe nationalitati...erau negri, eschimosi, albi, indieni, chinezi...Si imi placea grozav moto-ul acestui desen de la ora 7 seara: Cel mai minunat lucru de pe lume, esti TU, copile!
Cel mai minunat lucru de pe lume este copilul meu. Apoi o iubesc pe mama si pe sotul meu. Nu stiu daca exista intre ei egal, sau aceeasi intensitate, nu exista unitati de masura...
Nu imi place sa spun ca copilul meu e cel mai , si cel mai...este copilul meu si cu asta am spus totul.
Am sa incep cu inceputul, pentru ca descopar cat de placuta este ...amintirea din perioada cand eram si eu o ...graviduta.

[ygrec]

Nimic spectaculos pentru cei din jur...poate doar pentru sotul meu, care, atunci cand l-am anuntat ca vom avea un bebe, mi-a spus: "Stiam. De cateva zile, radiezi!" A fost cel mai minunat moment al relatiei noastre.
Pofte?...Da am avut pofta de o felie de pepene, era in martie-aprilie, abia aparuse pe piata, si se vindea cu felia!
Mi-a luat unul intreg, si m-a anuntat "am dat 260.000 pe el!" De parca mi-ar fi spus-"sa-l maninci pe tot ca m-a costat o groaza!" Ce caraghiosi si neindeminatici sunt barbatii uneori! De fapt voia sa imi transmita cat de mult ma iubeste...Saracu' nu stia ce il asteapta!

Mugurelul meu-asa il alintam-nu stiam ca isi face simtita prezenta...Pe la patru luni tot asteptam sa simt cum"misca" dar...eu nu simteam decat ca sunt balonata si ca imi forfoteste stomacul! Prima sarcina...explicabil ca eram asa de incuiata...N-am trait aceste senzatii...emotii pentru ca nu stiam sa le traduc.
Cand bebe a miscat pentru prima oara, eram undeva, intr-o camera de hotel, in delegatie..l-am sunat pe sotul meu si i-am spus, asa ca el saracutul a ratat momentul..
A avut grija ulterior sa isi salute bebeul in burtica prin mingaieri pe care i le adresa lui bebica si, imi aduc aminte...cum astepta cu mana pe burtica , semnalul ca mangaierile lui sunt apreciate!!!

[ygrec]

Mai apoi, toata fericirea s-a dus!
"Iminenta de avort!"...am simtit ca raman fara aer! De ce sa mi se intample mie asta? Cum am sa fac fata?
Medicatie...aoleu, ce medicamente sunt astea, intreaba in stanga, in dreapta, acum, cand citesc ca si alte mamici inainte si dupa mine trec prin experientele astea, imi dau seama ca nu trebuia sa imi fac atatea griji...ca exista femei care au trecut cu bine peste asemenea piedici si, ca daca ele au trecut si eu o pot face...Asta si incerc sa le sfatuiesc pe tinerele mamici, sa o lase mai moale cu grijile pentru ca raul atrage dupa sine rau...si nu-i bine pentru bebe.
Am ramas acasa cu 2 luni inainte de nastere...M-am ocupat de camera lui bebe si...asteptam cu frica-aveam o varsta!-si citeam in fiecare seara rugaciuni pentru bebe al meu, pentru sot, parinti, si pentru mine...Citeam zilnic din Biblie, doar asa ma linisteam. Nu mai dormeam noaptea si am trecut peste depresia cauzata de insomnie, pur si simplu, acceptand-o. M-am resemnat, si deschideam televizorul si revedeam filmele de peste zi in reluare. Aveam deja un program haotic...si inca nu nascusem!

[ygrec]

Vorbeam cu puiul meu si il iubeam imi mangaiam burtica si ii spuneam cat de minunata este lumea si ca mami si tati vor avea grija de el sa fie un pui fericit!
Il asteptam cu teama lui DACA...daca va avea ceva, daca nu va fi cum trebuie, daca mi se va intampla ceva, Doamne cat de tare ma macinau indoielile si ce des izbucneam in plins!
Parca aveam urechi numai pentru povestile triste, pentru exemplele negative...imi dadeam seama si luptam din rasputeri cu mine ca sa imi revin! In septembrie a fost un mic cutremur pe care l-am simtit foarte tare, locuind la un etaj superior-ultimul-eram singura acasa si m-am speriat ingrozitor! dar m-am gandit la puiutul meu care cu siguranta a simtit ca mami are andrenalina cresuta si am incercat sa imi revin, am vorbit la telefon cu tot neamu', mi-am cautat o ocupatie si am ajuns tot la Biblie...

[ygrec]

...A venit pe lume dimineata devreme...la 3 fara 5! I-am auzit plansetul si l-am zarit cu coada ochiului, eram sub perfuzii, anesteziata, pe jumatate pierduta...asta e CEZARIANA. Am auzit cum doctorul era incantat de el...i-a dat nota 10! Cu mine au terminat dupa alte 45'.
Puiutul meu a venit pe lume...ne-am cunoscut indeaproape dimineata la 7 DAR...eu nu am simtit mai nimic si mi-e ciuda!
Imi trecuse efectul anesteziei, incepusem sa simt un rau si o sfarseala in tot corpul...sotul meu era pur si simplu pierdut si parea palid in uniforma verde de spital...ne uitam la el, nu ni s-a parut nici frumos , nici urat...era EL al nostru si eram atat de emotionati incat nici unul din noi nu l-a gratulat cu niciun cuvant vreme de cateva secunde...Apoi o avalansa de soapte...ne era frica sa il sarutam pe manuta aia a lui micuta, sa il atingem...era o prea mare minune in viata noastra...Si nu eram altceva decat niste parinti ca toti parintii.

[ygrec]

Am stat in spital doua zile jumate si am dormit ...doua ore. In restul timpului bebe a plans! Nu stiu cat, cum, cand a dormit! Imi era jena-acum mi se pare caraghios-pentru ca copilul meu plingea, parca simteam toate privirile atintite asupra mea, nu reuseam sa imi linistesc puiutul, sanul nu avea prea multe de oferit...abia asteptam sa ajung acasa, in intimitate, sa incerc sa ma descurc cu el...Eram pierduta!
SI... in ziua in care am ajuns acasa, dupa o dupa-amiaza obositoare in care nasi si parinti au venit sa il vada-m-am asezat in pat cu puiul meu la san...era 11 noaptea, sotul ne privea cu dragoste si, a inceput cutremurul...Octombrie 2004, 27. Parca a trecut prin mine un curent ...eram in pat , incapabila sa ma misc, nu voiam sa fac o miscare ca sa nu imi sperii copilul, sa nu simta ca se intampla ceva. A fost un cosmar!
Cosmarul acesta avea sa ma tina luni bune si in asta a constat depresia care m-a cuprins dupa nastere...teama de cutremur.In putinele ore in care dormea, ma rog, stateam in pat, imi faceam in cap scenarii: unde sa merg cu copilul, in ce parte a casei in caz ca se repeta...Innebunisem pe toata lumea cu aceasta teama a mea, pentru ca in orice discutie, faceam ce faceam si aduceam vorba despre asta: parca voiam sa ma asigure toti ca nu se va intampla nimic rau!
Cum am trecut oare peste asta, cand au avut loc in mine?

[ygrec]

Copilul plange. incontinuu, parca nu se mai opreste: stau cu el la san cate doua ore...In prima luna a luat bine in greutate, apoi, dupa vaccinul de la 2 luni a stagnat:" se intampla, oricum s-a nascut grasut:3.600..."incercam sa ma linistesc. Dar el plingea tot timpul: are colici, ii dadeam Debridat pe suzeta-ma ranise la un san si asta a fost solutia, suzeta-
Si puiul meu se incapatana sa ramana ancorat la 4.600..la trei luni de la nastere. Simteam ca innebunesc: nu dormeam mai deloc, erau zile cand abia pe la ora 16:00 mancam...Mama venea aproape zilnic dar era foarte afectata de plansul copilului si seara pleca plangand...cred ca inconstienta m-a facut sa ii refuz ajutorul in mod tacit, sa creez o lupta inexistenta pentru copil: ea sustinea ca reuseste sa il linisteasca...iar eu o contraziceam, desi abia il puteam tine in brate pentru ca inca ma durea operatia.
La trei luni, dupa ce devenisem o prezenta nesuferita in cabinetul dr. Culcer care sustinea ca am lapte pentru un regiment si ca nu stiu sa ii dau sa suga, am chemat o pediatra recomandata acasa, care a stat cu mine vreme de 4 ore, sa vada care e problema cu bebe, cum suge, cat suge...dar bebe intorcea capul de la san!
Ii sunt recunoscatoare pentru rabdarea si bunavointa ei. Concluzia a fost dura: "nu se satura, treceti-l pe lapte praf ca din cauza asta plinge".
Cauza: dupa primele supturi, dupa ce tragea din tzizi, curgea asa de mult incat ii venea direct in gat si il ineca! Era ca o fantana arteziana iar el nu se descurca...si pierdea ce era mai important din lapte asa ca ..bea numai apa si nu mai lua in greutate...
M-am muls vreme de doua saptamini DAR...fara rezultat...sanul nu se mai golea ca la inceput si nu se mai umplea corespunzator, ajunsesem la 80ml/zi asa ca...L-am INTARCAT. Este cel mai dureros moment din viata mea de mamica si am suferit ingrozitor, parca o particica din mine murise...eu care trei luni nu am iesit afara decat cu bebe pentru o jumatate de ora asa cam la 2-3 zile -pentru ca venise si iarna nesuferita-cand am plecat 2 ore de acasa..am fost distrusa si am plins pe strada ca disperata.
Bebe in schimb, a luat 2 kg intr-o luna!

[framboise]