NU imi iubesc copilul !?!?!

[diana123]

sunt intru totul de acord cu tine Ananda, cand vad numele asta ma gandesc mereu la o verisoara de-a mea din Germania doar ca ea e Anada, tu asa iti expui punctul de vedere ca si cum ai fi licentziata in psihologie, am i right???
pupici tuturor mamicilor iubitoare de copii

[OANA-B]

Eu l-am iubit pe bebe de cand testul de sarcina a iesit pozitiv --era de Sf. Nicolae si dupa o perioada neagra din viata mea; am inceput sa plang si mi-am dat seama ca el e raza de lumina si de speranta de care aveam nevoie; am simtit cum ma umple un sentiment puternic de dragoste. Cand l-am nascut si am vazut ce gurita frumoasa si rosie avea....imi venea sa-l mananc, nu alta; nu mi s-a parut uratel, din contra, a fost frumos si curat. Nu mi-a fost frica sa-l tin in brate (tot auzisem de teama asta la alte mamici, din cauza ca bebe e prea micut), totul a fost firesc, normal, ca si cum as mai fi avut copii inainte. Singura mea teama, o buna bucata de vreme, a fost sa-i tai unghiutele; erau asa de mici......imi era frica sa nu-i tai din degetel.

[lorryy22]

Eu desi am nascut natural, nu l-am vazut imediat. Eram foarte obosita, dupa 2 nopti nedormite.....dupa cateva ore m-am dus sa-l vad si deja ma pregateam sufleteste spunandu-mi ca toti copii mici sunt vineti si urati...dar cand l-am vazut, alb si frumos.....eram asa de emotionata......si ametita dupa calmante...ca am intrebat-o pe asistenta respectiva daca pot sa-l iau in brate...si ea,o femeie in varsta cu o figura blanda mi-a spus :"bineinteles ...e al tau..." si cand l-am simtit in bratele mele .....imi venea sa-l strang la piept...dar imi era teama ca era asa gingas....si eu eram slabita si tremuram toata......Doamne....cum sa nu-ti iubesti copilu?

[ananda]

[diana123]

ananda acum am vazut ticker-ul tau si observ incantata ca nu peste mult iti vine si tie sorocul, sanatate multa si putere sa-l aduci pe pe lume, de fapt esti in domeniu, cred ca stii exact cum va decurge nasterea, am mare respect pentru cei ce se implica in salvarea de vieti omenesti, chiar daca initzial am vrut si eu sa o apuc pe calea aceasta ma bucur ca-n ultima clipa m-am luminat, ca altfel sigur mi-as fi ratat cariera, la cat sunt de fricoasa si sensibila la tot ceea ce e legat de spital numai cadru medical imi lipsea, de fapt eu zic ca ajunge unul in familie, adica mama-mea

[Orhideea]

ananda, asa putine zile au mai ramas si il strangi si tu pe bebe tau in brate... parca imi aduc aminte cum eram eu cind mai erau citeva zile. fericita, plina de intrebari, emotionata... nu-mi puteam inchipui cum va fi dupa ce apare. chiar stateam intr-o dimineata cind ma trezeam sa ma duc la munca. dupa o noapte alba, bebe se zbatea bine in ultima vreme, si ii placea sa stea treaza pina pe la 3-4 noaptea in burtica, deci m-am trezit si eu la 10 sa merrg la munca
si ma intrebam: cum o fi cind o voi auzi in patut, noaptea, sau dimineata cind se va trezi si nu va mai avea chef sa doarma, oare voi avea chef sa ma trezesc?
imi era frica ca si numai punindu-mi intrebarea asta ma face deja o mamica rea.
dar uite ca acum cind se trezeste la 7(f rar) si nu mai are somn, si gangureste ea acolo in limba ei, si eu nu mai pot dormi, ma trezesc si ma uit la ea, si ea cu ochii maaaari imi trage un zambet cu gura pina la urechi... nu ma intereseaza in secunda aia nici daca nu am dormit o saptamana.

[ananda]

multumesc, diana!

@ orhideea: sincer sunt convinsa ca o sa fiu topita dupa indiferent cum arata sau ce face... cand am terminat facultatea am lucrat o perioada intr-un spital de copii... ma duceam dimineata la serviciu (eram pe sectia de sugari) si ajungeam de multe ori mai devreme... in gaseam pe toti in pielea goala, la toaleta de dimineata. erau efectiv ca niste ingerasi din aia din tablourile renascentiste!
mi-a prins foarte bine acea experienta, chiar daca din punct de vedere medical am uitat mare parte din ce am invatat pe vremea aceea. au ramas insa cateva chestii: nu ma deranjeaza si nu ma obosesc copiii care plang, ceea ce stiu ca va fi un mare atu! si am invatat cate ceva despre limbajul non verbal al bebelusilor, despre cum sa ii calmezi (incercati numai sa ascultati cu stetoscopul un copil care urla!), despre cum sa te joci cu ei, cum sa-i speli, cum sa recunosti cand sunt bolnavi... efectiv acum ma simt ca o mama cu experienta care abia asteapta urmatorul ! ceea ce e putin ciudat!

de unde vine barza, fetelor?!

[lorryy22]

Barza vine din tarile calde, si lasa bebelusu pe balcon, pentru ca stie ca mama lui il astepta. Eu asa stiam.....

[bria]

Incep sa ma simt mama denaturata! Sincer, eu nu pot sa zic ca am iubit-o atat de mult cum o iubesc acum din prima clipa! Si nu pot sa-mi dau seama de ce, ca doar e un copil foaaarte dorit! Pot sa zic ca am inceput sa-mi deschid sufletul pt. ea abia pe la 7-8 sapt. cand incepeam sa scapam de probleme, sa vad ca poate si ea sa traiasca linistita, ca in restul timpului eu tot ma invinovateam ca din cauza mea e asa( adica tot vomita intr-una, plangea de foame aproape tot timpul, o puneam la san plangea si mai tare, la biberon iar si eu credeam ca face toate astea din cauza mea, ca eu nu sunt in stare sa o hranesc!) apoi au descoperit dr. ca are stenoza de pilor si au operat-o la 7 sapt. Si acum ma gandesc eu ca eram prea ocupata sa ma simt vinovata in loc sa fiu atenta la sentimentele mele! Cred, nu stiu exact! Insa de cand m-am linistit si eu si am vazut ca sunt totusi in stare sa o cresc( bine, zic eu!) o iubesc pe zi ce trece tot mai mult si mai mult!

[ananda]

bria, nu e cazul sa te simti mama denaturata! sunt multe mamici care au astfel de sentimente ambigue la inceput, ceea ce nu le impiedica sa devina niste mame excelente mai tarziu!

sanatate piticutei si bravo pentru curajul de a spune sincer ce ai simtit!