Daca ati avea posibilitatea ati infiia un copil al nimanui?

[MIRI2005]

Eu era sa infiez o fetita, cand am pierdut prima sarcina, insa nu am avut curaj sa conving atatea persoane atunci, la vremea aia.
Eram la facultate, la asistenta sociala. Tocmai imi pierdusem copilul, eram distrusa. Faceam practica la un orfelinat din Berceni. Cand am intrat in curte, copiii trecuti de 2-3ani au alergat spre noi, strigandu-ne "mama". Am inceput sa plang, era asa dureros, ca nu ma puteam abtine. Am vizitat orfelinatul, o asistenta sociala de acolo ne-a povestit care era rolul ei in acel orfelinat, apoi am pus ochii pe bebelusii care erau si ei in curte.M-am dus langa patuturi si acolo am fost luata de mana. Cand ma uit, era o fetita de 8luni, Nicoleta, cu ochii imensi, negrii, cu gene dese si intoarse si cu un nasuc frumos.Era o bomboana de fata, care ma strangea de mana. Am luat-o in brate, am mangaiat-o. Desi avea atunci doar 8luni, imi spunea din ochi "ia-ma acasa". Stia parca, ca e singura acolo, doar cu dragostea unor "tanti", care aveau si ele program, ca mai apoi sa plece acasa, si sa-i lase cu alte tanti.
Am plecat plangand de acolo, ca sa nu va mai zic ca au trebuit s-o smulga pe Nicoleta de pe mine, caci nu reusseau sa o desprinda de mine. Urla in asa hal ca am auzit-o si dupa ce-am iesit din curtea orfelinatului.
Am incercat sa-i explic lui Iuli cat e de frumoasa, de mica, de neajutorata acolo, ca o iubesc si-o vreau acasa....nu a vrut si nici ai mei nu erau de acord. Iar eu aveam doar 21 ani si eram inca obisnuita sa fac ce-mi zic altii.
Am suferit mult, acum Nicoleta trebuie sa aiba vreo 8ani. Ma gandesc mereu la ea , la fel cum ma gandesc si la gaguta mea, care e langa Dumnezeu, printre ingeri.

[psyche]

Oarecum nu ma surprinde ceea ce povestesti Miri. Am patit exact acelasi lucru cand am fost la orfelinat. Copii, fetite si baieti, au venit spre noi spunand "mama" desi era prima data cand ne vedeau. Nu stiu daca ii invata cineva sau cam sta treaba.

Ulterior petrecand niste timp cu ei am constatat ca sunt f smecherei si se alinta (ca niste copii normali as putea spune) Si daca ii iei putin in brate nu s-ar mai da jos. De fapt nu cred ca isi dau seama de situatia in care se afla. Sunt mult prea mici la 2-5 ani (atata aveau cei pe care i-am vazut eu) ca ca sa constientizeze ceva.

[psyche]

Am uitat sa spun ca nu mi s-au parut nefericiti, erau f veseli si se jucau de zor.

[carlitos_pink_analis]

Miri imi pare rau ca ai trecut printr-o astfel de experienta.O astfel e exterienta te poate schimba.

[Claire]

Imi face placere sa mai scriu la acest subiect.

Psyche, in ceea ce priveste statul in chirie, nu era absolut nici o problema.
Asa simteam eu atunci, eram cam perfectionista, dar asta e, era doar o perceptie personala. De fapt aveam tot ce era nevoie, si mai ales o disponibilitate afectiva foarte mare, dar mi-a lipsit atunci curajul de a lua aceasta decizie pe care inca o regret , dar degeaba.
Poti adopta foarte bine si daca stai in chirie, nu e obligatoriu sa ai locuinta proprietate personala. Doar trebuie sa faci dovada ca ai un spatiu unde sa stai, in acest caz contract de inchiriere.

Am observat ca exista la unele persoane impresia ca daca vrei sa adopti un copil te purica de parca ai vrea sa te angajezi la NASA, ceea ce nu este adevarat, se cer lucruri de bun simt.

Zelly, in ce priveste luatul copiilor acasa de sarbatori de care zici, da, poate unele vedete o fac, dar mie mi se pare un lucru egoist, ele o fac pentru imagine, iar parerea mea este ca fac mai mult rau copilului decat bine. Asta este valabil pentru copiii mici care nu inteleg de ce dupa cateva zile petrecute intr-o casa frumoasa si inconjurati cu dragoste sunt dusi inapoi si lasati acolo pana la urmatoarele sarbatori. Asta este parerea mea, nu vreau sa intru in detalii.

Partea buna este ca acum nu mai exista acele asezaminte numite leagane de copii. Copiii pana la doi ani sunt dati spre ingrijire asistentilor maternali, adica intr-un mediu familial.

Copiii din fostele leagane sufereau din cauza lipsei de atasament, si de aceea se agatau cu disperare de orice persoana care se apropia de ei.

Miri, mai sti ceva de fetita aceea, a ramas tot in sistemul de protectie, sau a fost adoptata de cineva?
Am vazut ca tu ai doi copii superbi, sa-ti traiasca si sa-ti aduca multe bucurii si fericire!
Numai bine!

[MIRI2005]

Vreau sa va spun fetelor ca nici acum n-a trecut durerea din suflet si nici intrebarile "oare cum era, daca-l aveam? oare ce era?".
Nu mai stiu nimic de Nicoleta, eu am renuntat la facultate dupa primul an si nici n-am mai trecut pe acolo. Stii cum e cand te lasi pe mana rutinei zilnice...

[moni74]

da,daca nu puteam sa am propriii copii ,as fi infiat cu siguranta o fetita.

[carlitos_pink_analis]

fetelor!!

[ygrec]

Am vazut acum topicul asta si...chiar aseara discutam despre asta cu sotul meu...Eu nu vreau sa mai fac inca un copil, fizic nu as mai putea sa trec printr-o gravidie si nastere.Nu ca ar fi ceva medical, dar..nu as putea. Poate e si cauza varstei, nu stiu. In orice caz, ma gandeam cum ar fi sa am o si o fetita prin preajma.
Omeneste as avea rabdarea sa o cresc, sa o sustin din toate punctele de vedere...dar nu as putea sa o iubesc la fel de mult cum imi iubesc propriul copil. Si probabil ca as face diferente...Nu as vrea sa imi asum o responsabilitatea asta.

[ella-o]