Eu chiar am fost foarte aproape sa adopt un copil. Nu s-a intamplat pentru ca la vremea aceea nu am avut curajul necesar si o sa-mi para rau cate zile oi trai.
Ipotetic daca as putea da timpul inapoi ar fi doar pentru asta si doar la momentul respectiv in care, cu mintea de acuma as actiona altfel.
Desi l-am iubit foarte mult, faptul ca lucram cu copii si stiam multe despre ei m-a franat atunci, gandindu-ma ca un copil e o responsabilitate foarte mare, asta mi-as fi asumat-o fara probleme, dar ca poate nu am sa-i ofer atatea, dar fiind faptul ca noi stateam cu chirie atunci.
Acuma stiu, la fel de bine cum stiu cum ma cheama, ca un copil nu are nevoie de prea multe lucruri la care ne gandim noi.
Pe langa nevoile de baza implicite pe care orice mama de bun simt le stie, adapost, hrana, imbracaminte,etc., un copil are nevoie mai mult decat orice altceva de afectiunea si dragostea parintilor, si de un camin stabil. Restul sunt detalii si vin de la sine.
Acuma ma gandesc, cu durere inca, ca aveam sa-i ofer chiar foarte mult, dar am ramas cu regretul.
A fost adoptat de o alta familie si este foarte bine.
Pe de alta parte adoptia unui copil este o problema destul de complexa, iar motivatia este foarte importanta.
Eu am lucrat in acest sistem si am vazut multe.
Nici nu stiu ce as mai putea scrie, n-as vrea sa va plictisesc.
Dar raspunsul la acest topic, este da, de fapt chiar ma gandesc serios ca in viitor sa fac lucrul asta.