Povestea mea, 24 ani, prima sarcina. La primul contact cu medicul ginecolog, la primul control, mi-a spus: cezariana.
Am facut ca toate alea, ma rog, refuzam ideea, vroiam sa nasc normal, n-am avut parte de asa ceva, cu toate ca mi-am dorit.
Cu toate ca medicul, stia ce spune, doar imi cunostea organismul si problemele.
Din inconstienta, recunosc, am retinut sarcina doua saptamani peste termen, speram sa nasc normal, acasa, atat de disperata eram de ideea cezarianei.
Bineinteles ca am ajuns la urgenta, ce a urmat?
O sarcina la care am fost obligata sa renunt, din motive de sanatate, rezistenta, ma rog, imposibilitatea de a duce la bun sfarsit sarcina.
32 de ani, a doua nastere, iar aproape c-am jucat ruleta ruseasca, cu viata mea, mai mult, in speranta ca poate nasc normal, am stat aproape pana-n ultima secunda, copilul isi croise deja drumul, doar ca, norocul nostru, s-a proptit cu fruntea, si nu a mai avut loc sa-si continue traseul.
Am doua cezariene, facute de nevoie, cu toate ca stiam ca asta e singura sansa sa pot avea copii, nu am vrut sa le accept.
Cunosc persoane care dau bani grei pt asa ceva.
Sfatul meu, parerea mea, nasterea este procesul prin care se incheie o perioada fantastica pentru noi, si cum totul e natural, din natura, trebuie s-o lasam sa-si urmeze cursul.
Numai bine pt tine si pt
Apropo, am o prietena care a nascut normal, o fetita superba, la 38 de ani, si are probleme cu vederea, poarta ochelari cu dioptrii mari din copilarie, a fost prima sarcina din viata ei.