by ananda » Fri Feb 10, 2006 2:43 pm
din pacate in romania copiii supradotati nu prea au ocazia sa se dezvolte la adevarata lor valoare... dar ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca de cele mai multe ori parintii nu sunt constienti ce imens handicap emotional reprezinta pentru acesti copii surplusul lor de inteligenta.
atunci cand esti mai inteligent decat altii esti diferit - deci nu esti acceptat! asta e o realitate de care cred ca s-a lovit orice persoana cu o inteligenta peste medie... ce te faci insa cand ai un copil care intelege niste lucruri pe care tu, ca adult, poti sa le conceptualizezi cu dificultate? cum poti sa ii oferi unui astfel de copil stimularea de care are nevoie si in acelasi timp sa il ajuti sa devina un adult echilibrat emotional?
principala problema de care se loveste un asemenea copil este discrepanta imensa intre dezvoltarea lui intelectuala si cea emotionala... e foarte greu sa ai dpdv intelectual vreo 50 de ani si dpdv emotional doar vreo 5 - 6!!! e foarte greu sa nu aiba cine sa te inteleaga, sa nu stii cum sa iti exprimi problemele pentru ca eventual nu ai inca experienta necesara...
ganditi-va numai ce se intampla cu un astfel de copil cand ajunge la adolescenta, incepe maturizarea sexuala cu toate problemele aferente, si nu isi gaseste nici un partener pe masura...
foarte multi copii superdotati ajung adulti absolut banali... pentru ca nu reusesc sa isi ofere singuri lucrurile de care au nevoie pentru a evolua in continuare. sau pentru ca nu mai vor sa fie diferiti (= singuri).
n-am fost un copil superdotat dar in scoala am fost intotdeauna mai inteligenta decat media... prin clasa a II-a desenam pe banca sau pe unghii pentru ca ma plictiseama cumplit la clasa... cand in cartea de matematica se cereau 2 rezolvari la o problema gaseam 3... si efectiv pe la sfarsitul clasei a IX-a am clacat: eram atat de singura incat ajunsesem sa fac pe clownul numai ca sa fiu acceptata. nici macar nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost daca as fi fost ca fetita de care povesteste albanu!!!
@albanu: nepotica ta are toate motivele sa se plictiseasca la gradinita! nu e vorba numai de insuficienta stimulare ci si, foarte probabil, de faptul ca ceilalti copii nu o accepta (chiar daca aparent ii recunosc superioritatea), o invidiaza... si, la drept vorbind, nici ea nu prea are ce imparti cu ei! trebuie sa stiti ca un asemenea copil este, in realitate, foarte singur, pentru ca nu apartine nici lumii copilariei si nici lumii adultilor. e un fel de "ciudatenie" a naturii, si chiar daca nu stie inca asta o simte din reactiile celor din jur. poate ca acum e mandra de aceste diferente, dar mai tarziu s-ar putea sa nu mai fie asa... ar fi tare bine pentru ea daca s-ar putea sa o dati la o scoala speciala, unde sa fie alaturi de alti copii asemenea ei! dar, foarte important, trebuie sa se simta iubita, inteleasa si sustinuta de familie pentru ca dezvoltarea ei sa fie armonioasa.
numai bine!