Sa o sprijinim pe Cristina

[CopilulMeu.ro]

Cristina are nevoie de tot sprijinul pe care noi il putem oferi. Mesaje de incurajare, experiente, intimplari... toate pot fi de mare ajutor sau constitui un punct de plecare pentru o noua dezbatere.
Fata de aceste teme mari, cititorii pot propune si alte teme de discutie.

[andramoraru]

Buna Cristina,
Ceea ce vrei tu sa faci este extraordinar! Cred ca iti trebuie multa forta si dorinta.

[karol]

[font=Arial][red] Cristina,[/red][/font]
[red]Ma bucur ca tu chiar incerci sa mai salvezi ceva.Si eu sunt intr-o postura asemanatoare: sotul meu lucreaza de la 9.00 dimineata si uite e ceasul 22.00 si inca nu a ajuns acasa.Eu cred ca munceste si vrea ca mie si fetitei noastre sa nu ne lipseasca nimic dar m-am cam saturat de singuratate.Cand vine eu ori dorm ori el este prea obosit sa putem purta o conversatie.Si eu simt ca viata trece pe langa mine si ma simt batrana desi nu am decat 25 de ani.Daca reusesti sa schimbi ceva spune-mi si mie cum ai facut.
[/red]

[calin--]

Draga Cristina,

Cred ca trebuie sa iti dai seama mai intii daca sotul tau are cat de cat tendinta sau dorinta sau si mai bine zis nevoia de iubire. Teoretic fiecare dintre noi avem aceasta necesitate - de a iubi si a fi iubiti - insa circumstantele vietilor noastre personale ne-au facut sa ne diminuam capacitatea sau dorinta de a afisa aceasta necesitate din simplul motiv de a nu fi raniti intr-un fel sau altul. Uneori ne mascam aceste trasaturi prin atitudini de bravura care uneori ranesc partenerul de viata chiar daca asta este ultimul lucru pe care ni-l dorim. Fiecare dintre noi insa avem o coarda sensibila prin care se poate ajunge la noi, la adevaratul "eu", iar scopul tau este sa iti dai seama care este aceasta "coarda" in cazul sotului tau. Pentru a putea avea intr-adevar o relatie sanatoasa in cuplu trebuie sa existe cel putin 3 componente: sinceritate, comunicare si respect. Daca peste toate acestea se suprapune si acea scipire a iubirii atunci nu se poate sa nu se ajunga foarte aproape de perfectiune. Ceea ce mi se pare ca lipseste in relatia voastra - o parere strict personala - este comunicarea, iar pe aceasta o poti realiza cel mai usor bombardandu-ti sotul cu nimic altceva decit cu iubire sub orice forma: un zambet, o privire, un sarut etc. Numai (ma scuzi) un nebun sau un fraier ar intoarce spatele la asa ceva... Trebuie numai sa fii rabdatoare. Trumele emotionale la care a fost supus de-a lungul timpului nu se rezolva batand din palme. Daca il iubesti, arata-i asta, si vei vedea ca vei obtine rezultatele dorite. "Nu este lucru in lumea asta, pe care sa-l doresti, iar daca ti-l repeti intr-una si ti-l faci prada gindurilor tale, este imposibil sa nu ti se realizeze".

Curaj, rabdare si... multa multa dragoste!

[Taticul]

Tatici care lucreaza 12 ore sau care au mai multe joburi nu sunt o raritate in ziua de astazi. Exista si mamici cu orar prelungit si tatici dadaca, dar statistic taticii se insoara cu serviciul

Sigur ca mamicile se simt singure, mai ales ca serviciul are grija sa macine corespunzator nervii taticilor, prin rutina, prin amabilitatea sefilor etc. Problema se poate rezolva prin comunicare. Taticii ar trebui sa inteleaga ce se petrece in sufletul mamicilor si sa gaseasca macar o vorba buna (conteaza enorm), dar si mamicile ar trebui sa inteleaga ca un servici cu un birou incarcat cu computere si dosare, un sef mare si trei-patru mai mici (si mai rai) nu reprezinta tocmai maximum de placere. Dar in afara de cazul in care sotul e masochist din fire. Probabil ca taticul ar prefera sa se joace cu micutul sau cu sotia , in loc sa se joace cu el seful. Daca se inteleg aceste lucruri relatia capata mai multe sanse.

[Karyna]

Buna Cristina!

Iti inteleg durerea si cred ca ar trebui sa ai rabdare si sa-i demonstrezi sotului tau ca seti o sotie intelegatoare, ca stii ca tot ceea ce face face pentru voi. Poate ca ai facut deja toate astea. Dar, stii ca barbatii par fara suflet si sentimente de multe ori. Tot ceea ce conteaza este copilul vostru. Ea nu trebuie sa simta raceala, chiar daca tu esti si mama si tata. Cu timpul, isi va da seama si se va revansa singur, fara sa i-o ceri. Timpul le rezolva pe toate, iar copilul care creste pe zi ce trece ii va insenina din ce in ce mai mult sufletul. Ai rabdare si arata-i ca esti o sotie intelegatoare! Nu te indeparta de el, ca poate nici nu si-a dat seama ca a gresit! Ai grija de tine! Pa! (Sa nu faci asa! :)))))

[leila]

Seful meu (35 ani), mi-a povestit ca, dupa nasterea fetitei sale (care acum are 11 ani), s-a indepartat, aparent fara un motiv bine definit, de sotie, de familie...Casa i se parea stresanta, copilul plingacios, sotia preocupata si mereu ocupata, mereu obosita...S-a "refugiat" in munca...Statea la birou pina seara tirziu, iar in final, in loc sa se grabeasca spre casa, iesea "cu baietii la bere"... Situatia a durat destul de mult, sau suficient incit sa ajunga ...in pragul divortului...Amenintat de nevasta, obosit dupa un an si ceva de "destrabalari decente"...a revenit, mai tandru si mai grijuliu ca niciodata in mijlocul celor dragi...Stii care este programul lui??!!...Cel putin de cind il cunosc, de cind imi e sef: program 8 ore/zi dupa care "fuga si in pas alergator" acasa. Zilele trecute, invitat la o bere (tot cu baietii, evident!) s-a eschivat politicos si, stii ce mi-a spus?... Nici eu n-as fi crezut! Am pierdut atita timp fara familia mea, am "sarit" atitea etape din cresterea copilului incit acum, daca nu as fi nevoit sa cistig bani, as sta numai cu ele...Si chiar asa este...Il aud, zilnic, vorbind cu sotia sau fiica (sau chiar cu amindoua in acelasi timp-de pe fix+mobil-de 5-7 ori/zi) la telefon si, chiar daca este un temperament spre coleric, oricit ar fi de ocupat, de "prins" in munca si de aglomerat (uneori biroul e plin de clienti) vocea i se inamoaie si numai ce-l auzi: "Da tusca!"... "Bine tusca!", "Dar parca esti cam trista..."
Nu degeaba se spune ca "barbatii sint de pe Marte, femeile sint de pe Venus"!
Ai rabdare...

[cristina_g]

Buna,
Va multumesc pentru sfaturi si pentru incurajari.Vreau sa va spun ca relatia dintre mine si sotul meu s-a imbunatatit considerabil,este din nou veselie in jurul nostru. Am avut mult timp sufletul greu si nu mi-a fost usor sa trec prin acea perioada de criza,insa toate acestea par un vis urat acum.Probabil ca in fiecare casnicie sunt asemenea momente de cumpana,un fel de teste de durabilitate in timp. Cel mai mult ma bucur ca am ales sa ma "bat" pentru casnicia mea, era mai simplu "sa-mi strang jucariile si sa plec".Am avut placuta surpriza sa constat cat de mult te pot ajuta incurajarile celor din jurul tau,aceste fete pe care nu le vezi dar ale caror suflete le simti aproape, si va multumesc tuturor pentru ca mi-ati fost alaturi.Motivul pentru care inca mai exist pe acest site este convigerea mea ca oamenii atunci cand comunica pot darama bariere de care nu ar fi crezut vreodata ca vor trece. Faptul ca nu ne vedem fetele mai da inca o perdea deoparte, poti fi mai deschis decat esti de obicei.Poate ca asa cum voi m-ati ajutat sa am rabdare si sa incerc sa gasesc o cale reala de comunicare cu Dan,pot sa va fiu si eu de folos. De aceea imi permit sa-i spun celui ce-a semnat mesajul sau "taticul",ca un barbat poate fi in acelasi timp si angajat devotat,si sot,si tata...Secretul este sa-si opreasca putina energie si pentru fiintele dragi de acasa, nu-i suficient sa iubesti cu sufletul, este foarte important sa si arati asta. Si nu este nevoie de "luna de pe cer", nici macar de eternul buchet de flori ce pare ca iti poate rezolva problema, ci de gesturi marunte, de cuvinte spuse cu un ton cald, de senzatia cu care trebuie sa traiasca cei de langa tine si anume ca pentru ei esti intotdeauna abordabil indiferent unde te afli. Imi cer scuze daca "m-am intins mai mult decat mi-e plapuma", dar am simtit ca trebuie sa scriu toate acestea.
Pe curand...

[asg_sly]

Iti doresc mult noroc .Este bine daca mai poti inca spera ca totul va reveni la normal.Am avut si eu o perioada foarte asemantoare cu a ta , dar am obosit asteptind si luptand cu morile de vant.Nu mai vreau sa trec niciodata prin acea stare chemata ''singuratate in doi''.Dar tu ai de ce sa lupti asa ca nu renunta .

[cristina_g]

Probabil ca nu ai avut timp sa citesti tot ceea ce am scris. Mi-a fost intradevar greu sa gasesc puterea sa fac fata situatiei, si probabil singura n-as fi reusit. Toate incurajarile pe care le-am primit si sprijinul constant pentru care le multumesc celor din echipa "copilul meu", m-au ajutat sa-mi doresc sa lupt pentru ceea ce ar putea fi. Oricum lucrurile au evoluat spre mai bine desi la un moment dat credeam ca singura explicatie era faptul ca , undeva pe drum iubirea murise... Este bine la noi in suflet acum, e cald si pace acasa. Sa nu cumva sa crezi ca nu mai sunt discutii, dar ele au devenit constructive...am evoluat sau poate am gasit un dram de intelepciune...cine stie...E un lucru foarte important ca atunci cand ai ajuns intr-un impas sa-ti recunosti neputinta si sa ceri ajutor. Eu am facut asta intr-o doara, n-am crezut ca de undeva din eter cineva ma poate sustine, ca pe oameni pe care nu ii cunosc ii poate interesa problema mea, in fond sunt atatea rele pe lume... Si uite ce-a iesit, casnicia mea merge aproape asa cum visam, fetita noastra a implinit in decembrie 5 ani, am sarbatorit-o cu toti colegii de gradinita, prietenii ei,si cel mai important, i-a avut langa ea pe amandoi parintii ei.
Cu drag,
Cristina