COPIL isteric

[ygrec]

si puiul meu ma scoate din sarite uneori: pentru ca face ce vrea el...dar la 1 an, ce pretentii poti avea?
Solutia: rabdare, multa rabdare.
el vrea la priza: eu sunt in spatele lui si ii spun "nu e voie" il retrag cu blindete si ii ofer altceva in loc;
pune mina in pamintul florilor-la lamai in special- si...m-am jucat cu el supraveghind-ul ca sa nu bage mina in gurita, apoi, ne-am balacit manutele intr-un castronel cu spuma de baie si ne-am si spalat.
eu va sfatuiesc sa va calmati si sa INCETATI SA VA MAI PRIVITI COPILUL CA PE UN ADULT!
Este un copil mic, tocmai a trecut de faza de sugar, un copil care pur si simplu nu stie de ce nu e bine sa faca asa...ganditi-va ca daca abia la trei ani incepe cu intrebarile...ce minte poate sa aiba el acum?

[CANDRE]

Desi nu am probleme prea mari cu fetita mea , in aceasta privinta , totusi cred ca problema pricipala e ...rasfatul excesiv si cred ca asta se intampla mai ales la primul copil , Vroiam sa va spun ca sunt foarte utile sfaturile date de SUPERNANNY , la emisiunea de pe Prima , desi totul mi se pare regizat .Voi ce parere aveti de aceasta emisiune? CANDRE

[mihutza]

gasesc ca e foarte bine venita emisiunea aceeasta.Ca de altfel toate emisiunile carev trag semnale de alarma asupra problemelor de zi cu zi.Supernany nu e perfecta ea doar incearca sa adapteze niste "teorii"psihologice la cazurile cu care are de-aface.Important e ca fiecare parinte are de invatat cate ceva chiar daca copii lui nu sunt atat de"ingrozitori".Si sfaturile sunt bine venite mai ales ca sunt de la cineva neutru.Am recomandat tutoror prietenelor mele s-o vada pentru ca "educatia"e o mare problema "in ziua de azi.Si cum se suprapune peste multe alte probleme cotidiene ne e greu uneori sa vedem unde gresim ....iar cand e deja tarziu ne e greu sa "corectam".

[lales]

Rabdare si...doar rabdare!!! Nici un pic de....nebagare in seama nu strica! Plinge, tipa, urla?! Nu-i nimic! daca nu-l vei baga i seama, exact in acel moment, daca ii spui..."foarte bine, te las aici! eu plec!" si chiar faci asta...eu zic ca vei avea succes! BB-ul meu are 2 ani si 3 luni, am trecut si noi prin asfel de faze, dar acum...intelege, in felul lui, mai ales cind sintem intr-un loc public! Si ei au =nervi si frustari si dupa atitia "Nu ai voie!" ai nostri, se "descarca" asa cum stiu ei cel mai bine: tipind si urlind! Nu-l baga in seama in acel moment! rizi daca poti, distrage-i atentiaa spre altceva, pleaca de linga el! va veni dupa tine! Si mai am o regula a mea: intotdeauna ii vb calm, cu rabdare, insa! atentie!!!!, ca unui om mare!!!!!, ca unui prieten adult! Asta-l maguleste peste masura si ma asculta de cele mai multe ori!!!!Succes!!!!!!

[Rica]

Ati vazut copilul ala terorist de la Super Nanny de sapt trecuta? Eu m-am ingrozit!!! Pai copila mea e inger pe langa fetita aia!!
Eu mai cedez (doar uneori) cand fata mea se enerveza si tipa si atunci (desi detest asta) tip si eu. Ma mustra constiinta ca fac asta. Nu am lovit-o niciodata. Am mai lasat-o in patutul ei sa planga. Odata am lasat-o sa planga cam 3 sferturi de ora!!! Ma lasasera nervii si am zis ca decat sa o bat mai bine o las acolo sa urle. Va rog sa imi spuneti daca sunt denaturata, ca ma chinuie gandul asta.
Eu am impresia ca restul mamicilor nu se enerveaza, nu tipa niciodata, deci eu sunt denaturata. In viata reala am observat ca nici una dintre mamici nu spun ca si-au pierdut vreodata rabdarea, ba se mai uita si crucis la mine cand vb despre asta. Oare se feresc fiindca le e frica de oprobriu public sau chiar nu se everveaza niciodata?!
Si mai am o problema: am impresia ca de cate ori tipa tr sa aiba ea un motiv, ca doar nu se rasfata ea la un an si 2 luni. Stiu ca e gresit, dar tot am nevoie de confirmare!

[P-Mihaela]

Si eu am nevoie de ajutor .
Copilul meu are 1 an si 1 luna dar imi toaca nervii zilnic de la 9 luni de cand a mers in picioare . Acolo unde stie ca nu are voie acolo se duce , trage tot , tranteste tot strica tot ce prinde , pedeapsa cu inchis in camera la mine nu merge ca nu am unde sa-l inchid (am 2 camere) si uriunde gaseste cate ceva de stricat . Cu tavaleala pe jos ne luptam de cand merge , in parc pentru ca nu l-am lasat sa se joace la o tasnitoare s-a trantit pe jos si a inceput sa urle , l-am lasat acolo si am plecat , crezand ca vine dupa mine , dar de unde era fericit ca nu are cine sa-l opreasca . Sincer mie nu-mi prea vine sa ma trantesc pe jos parca mi-e rusine sa merg pana acasa plina de praf si murdara . De batut il mai bat recunosc dar nu cred ca simte ceva , doar are protectie pampersul , i-am mai dat si peste mana cand pune mana unde nu are voie dar nu are nici o treaba pleaca 1 minut de acolo apoi se intoarce iar se uita la mine si rade si pune mana . Parca isi bate joc de noi , daca el vrea ceva si noi nu-i dam se tranteste pe jos si urla , nu-l bagam in seama si ne vedem de ale noastre dar vad ca nu da rezultate . Nu mai stim cum sa procedam cu el .

[ygrec]

Mihaela, si noi avem problema cu ...telefoanele. Fix/mobil-desi are si el aparatele personale: 2 modele de jucarie, si un mobil fara baterie model mai vechi+telecomanda neutilizabila-el le vrea numai pe ale noastre si plinge tipa cand nu i le dam. Pentru a nu-l brusca, aplicam metoda oferirii a ceva nou,sau cu care nu s-a mai jucat sau pornim muzica la papusele care danseaza, canta, cat sa ii distraga atentia.Chiar si luatul in brate si aratatul masinilor la fereastra mai are efect. Nu il poti educa sa nu mai vrea aia/ailalta la varsta asta. Incearca si alternative.

[adisa]

E greu tare job-ul asta de mama, nu-i asa? Foarte greu. Si cred ca problemele nu se vor termina niciodata.
Mi se pare si mie destul de nasol cand te confunti cu asemnea crize. Mai ales pe strada, imi vine uneori sa intru inpamant de rusine, mai ales ca baiatul meu, de 1 an si 7 luni, are mania mersului in brate. E jale daca nu vrei sa-l iei. Plange, se tranteste pe jos, e imposibil sa-ti pastrezi calmul si sa aplici unele sfaturi de care ziceti voi, adica sa ma prefac indiferenta. Am incercat, dar stiti cum se uita lumea la mine pe strada? E parca as fi cea mai denaturata mama din lume. Cred ca cea mai buna solutie este pedeapsa, in sensul ca, il iei in brate si mergi acasa, daca altfel nu se poate. In rest, multa rabdare va doresc cu ii vostri. Cred ca suntem abia la inceput cu problemele. In ceea ce priveste perioada in care incepe sa mearga singur, e foarte, foarte dificila. Eu, din fericire, am trecut de ea, dar recunosc ca iti pierzi rabdarea de multe ori. Ca o incurajare, pot sa spun ca am citit maimulte depsre perioada asta si se zice ca, explorarea continua este un semn de inteligenta. Alternativa care ar fi? SA stea cuminte intr-un colt? Nici asa nu cred ca v-ar conveni.

[Cami-N]

Insemna ca Alex e chiar un ingeras! El stie ca nu are voie,daca ii zic "nu" ,se uita la mine si isi schimba directia.Bineinteles ca face o tura si iar e acolo! Insa initial ma asculta! Am incercat sa nu il pocnesc de cate ori imi ies din minti.Singurele dati cand ma scoate el din minti sunt episoadele de carjoit si urlat din timpul somnului! Cand il doare ceva sau vrea ceva are un alt fel de plans.Atunci cand e nervos si nemultumit sau are mofturi are un fel de a se manifesta ca nu stiu ce sa-i fac.Aceste episoade au loc mai ales noaptea.Daca il iau din patut si il pun in patul mare e ok,dupa cateva minute insa se trezeste si iar o luam de la capat:urlat,carjoieli,... etc. Are o forta in el ca il scap daca nu sunt atenta.Va inchipuiti cum e sa te trezesti din somn(de obicei sunt buimaca de cap de cate ori ma trezeste pe noapte)si sa faci fata unui copil caruia nu stii ce-i trebuie! Acum incerc sa nu ma enervez caci el ma simte si imi raspunde la fel! Ziua cand are episoade de genul asta(adica se trezeste din somn cu mofturi si urla si se zbate) eu transform totul in joaca! Imediat ma joc cu el de-a cucu-bau sau scot sunete de uimire,ii zambesc si el se imbuneaza treptat si incepe joaca!
Eu am intalnit multi copii ,cu personalitati diferite! Totul tine de acesta personalitate si daca vreti,chiar de zodia copilului.Incercati sa cititi caracteristicile zodiei copilului,poate veti descoperi o cale de a-l controla!

[Iullia]

Acum, cand copii mei au 12 si respectiv 4 ani, imi aduc inca aminte de crizele lor si ma apuca toate alea.

Adevarul e, ca acesti pui ai nostri ne excrocheaza de cand se nasc, cu mocuta lor mica si nevinovata, cu buzita care se lasa si incepe sa tremure, cu privirea aia a lor infipta in ochii nostri, cu manutele alea ridicate inspre noi, si cu tot arsenalul lor, care se imbogateste in functie de necesitati.

Mai este un adevar, intre noi este un razboi psihologic, el plange (cat poate sa ma lase plangand?), noi il lasam (cat poate sa planga?), dar tot noua ni se rupe sufletul si cedam - 1 punct pt ei

Bataia, nu este o solutie, tu te descarci pt moment, iar el continua sa greseasca (nu-i nimic, gresesc, ma bate, si ce daca?).

Evolueaza timpurile, trebuie sa evoluam si noi.
Indiferent cat de mici sunt, stiu cand gresesc, nu trebuie uitat ca de multe ori plang la comanda, doar, doar castiga.

Cum am reusit eu cu copii mei? Acum pot spune ca simplu, dar atunci, mi se parea un calvar.
Niciodata nu am cedat, ex.: vroia o jucarie, nu o luam atunci, pe loc, ma intorceam mai tarziu, sau a doua zi, o luam, i-o dadeam, ca un fel de premiu pt ca s-a comportat frumos stiu eu cand, nu o primea sau ma rog, intelegea ca nu a primit jucaria pt ca a dorit-o, ci pt ca a meritat-o.
Luam ceva, orice, primea si copilul, pt ca aveau si cei din jurul lui.

Doar cu masa era mai dificil, dar profitam de toate conjuncturile care interveneau si reuseam sa-i fac sa manance ceva.

Acum, cand stiu f bine cum ar trebui sa se poarte, cand gresesc, le interzic cea mai mare placere a lor din momentul respectiv pt 5 minute, si devin cei mai grozavi copii, doar cand aud ca e posibil sa intervina cele 5 minute de pauza.