Jurnalul meu - Rica

[danaG]

Imi pare bine ca te-ai hotarat sa-ti faci jurnal.....asa reusim sa te cunoastem mai bine.
Parerea mea despre tine: raspunsurile mi se par mie gandite, ai simtul umorului si esti atenta sa nu superi decat atunci cand esti suparata de altcineva. Cand ai o parere o sustii pana in panzele albe si eu cred ca e un lucru bun. Asa ar trebui sa fac si eu... Deci am ce retine de la tine......

[Rica]

Ok! Sunteti prudente! Nu vreti sa ma trageti de urechi! Sau poate pur si simplu nu ma cunoasteti indeajuns de mult incat sa imi vedeti si partile mai putin bune. Mi-ar placea insa ca atunci cand sar calul in vreo discutie sa ma treziti la realitate macar printr-un mesaj privat. Multumesc!

[Rica]

Am terminat de citit, nu demult, cartea lui Mircea Cartarescu (ce nume predestinat!)- "De ce iubim femeile".
M-am regasit atat de mult in ceea ce spunea omul ala acolo...incredibil! Adica:
1. Am gresit in anii adolescentei mult, am fost rea cu mama cand imi cumpara vreo bluza de ziua mea si ii spuneam in fata ca nu imi place!! Parca muream daca ma prefaceam ca imi place!! Dar nu! Eu simteam nevoia sa ii spun in fata ca detest bluza aia!
2. Exact ca si autorul si eu am chinuit o pisicuta! Nu am chef sa dau detalii. Oricum nu am nici o scuza!!!!
3. Si pe mine ma enerveaza (si chiar cunosc vreo 2 persoane de genul asta) persoanele care au mereu o justificare pentru tot ceea ce fac (chiar daca fac rau, sau gresesc!). Sunt persoane care au totdeauna dreptate, care nu suporta sa fie criticate. Doamne fereste sa ai si tu o parere personala, o iau imediat ca pe un afront!
4. Nici eu nu as putea sa pun in aplicare toate fanteziile mele sexuale. Nu din lasitate, dar sunt fantezii care e bine sa ramana la stadiul de simple fantezii.
Parca mai gasisem ceva asemanari. Daca imi mai aduc aminte, si e ceva notabil, va anunt.

P.S.
1.Mamei mele i-am spus deja ca o iubesc. Vreau sa stie asta!
2.Am vazut un documentar despre cat de sadici sunt adolescentii. In cazul meu s-a confirmat. Parca am fost o alta persoana. Si chiar am fost!

[Rica]

Uite ce circula pe mail. Poate ati primit si voi asa ceva, sau poate nu. Mie mi-a placut si va arat si voua.



Sentimentul romanesc al isteriei (de Mircea Cartarescu)

N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimentul romanesc al
fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au
atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti.
Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am
nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc
ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun", cum scria
Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca
zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l
ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in
plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte...

Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea
noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa
spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest moment istoric. Este
cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de
isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in
neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el.
Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in
tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici.
De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.

Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai
raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara
civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt
prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine,
practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii
zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem
de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu
scuze.

O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care
alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie
poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi,
daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine
vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si
mai serviabila cu clientii.

Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa
curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o
badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de
lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara
complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si
scarbita, care te repede de nu te vezi.

Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt
bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au
devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut
cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru
ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.

In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor.
Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.
Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi
sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata
psihic, o societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea
continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne
provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu
fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.

Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de
educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in
ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca
ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de
lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne
mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam
voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim
la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca
tarfele, securistii si noii imbogatiti.

Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu
castigat cu pretul mitocaniei noastre.

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o
lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si
cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.

[gabi-cta]

Rica, nu-ti pot spune decat ca mi te-ai lipit de suflet. Simplul fapt ca spui in fatza omului ce te deranjeaza sau care e pozitia ta mi te-a apropiat foarte mult. Initial, cand ai aparut pe forum, am crezut ca vrei sa te impui cu orice pret. Dupa mai multe postari ale tale am realizat ca era doar sinceritatea din tine.
Te pup si te mai bantui.

P.S. Pe mine nu ma deranjeaza ca esti "undercover".

[Rica]

Este intr-adevar greu sa fii politicos intr-o tara in care lumea e atat de mitocana. Imi povestesc si mie prietenii care mai circula prin strainatate, ca au vazut intr-adevar popoare civilizate, primitoare, cu mult bun simt. Poate stresul e redus acolo, poate nu sunt asa de vanitosi, poate....Azi nu am chef sa caut scuze acestui popor!
Asta imi si reprosez cateodata ca nu sunt altfel (stiti voi dorinta mea de a fi persoana rasata). Parca prea ma otarasc dintr-o data! Sunt provocata intr-adevar, dar as putea sa ma fac, ca nu observ, asa...ca o lady! Dar mie nu imi vine sa tac, simt nevoia sa-l educ pe mitocan!
Probabil ca nu reusesc decat sa-l enervez mai tare! Poate mai rusinat ar fi daca i-as zambi si i-as spune ceva cumsecade.
Credeti ca ar tine?
Imi vine in minte un exemplu. A fost la un moment dat o actiune initiata de vedete (?) care au inceput sa stranga hartii pe strada in ideea de a oferi un exemplu. Ma intreb cati din cei care i-au observat, si care inainte aruncau hartii pe strada, si-au schimbat ulterior comportamentul, simtindu-se rusinati si cati (atentie! astia cred ca sunt multi) au spus:"ia sa arunc eu hartii in continuare ca uite ce misto se apleaca Raduleasca!"

Poate ca ideea din noul Testament referitoare la faptul ca trebuie sa intorci si celalat obraz este o premisa a bunului simt!!!!! Ceva in genul a ceea ce spunea mai sus Cartarescu. Facem noi romanii asta? Nu.....pai cum sa facem asa ceva? Ce noi suntem habotnici?!! Suntem lipsiti de personalitate?!! Suntem mai prosti?!!

Nu imi spuneti ca si altii au "falitii" lor. Poate asa este, dar asta e o scuza pentru noi? Nu. Ok, accept ca am gresit eu ca i-am laudat pe altii, dar asta tot nu ne scuza pe noi ca popor mitocan si isteric.
Traim in paradox. Ne laudam ca avem cel mai tare invatamant din lume dar incercam sa-l reformam!!!! Avem cel mai tare invatamant din lume dar ne lipsesec elementarii "7 ani de acasa"!!!! Avem cel mai tare invatamant din lume dar suntem la pamant cu economia, industria, agricultura....!!!!!!! Suntem cei mai tari din lume!!!


Nu ma intrebati ce m-a apucat astazi. Obisnuiti-va cu mine. Ma mai apuca uneori. Nu m-a injurat nimeni, nici macar nu am apucat sa ies din casa pana la ora asta, dar... asa ma mai apuca pe mine. Reprezinta unul din motivele pentru care am ezitat atat sa imi fac sau nu jurnal.
Nu va speriati,sunt calma, vesela este la locul ei, copilul e hranit si doarme bine, sotul nici nu o sa stie ce mi-a trecut azi prin cap....si ca dovada ca sunt bine si pentru ca vreau sa inchei optimist va dau un zambet larg!

[alovel]

[Rica]

Gabi, imi place maxim ca am reusit sa iti schimb parerea initiala despre mine. Sper sa nu va dezamagesc (pe cele care ma plac) tinand cont ca acest jurnal ma va pune intr-o noua lumina!!
Intr-adevar sunt o persoana foooarte sincera. Asta imi spun toti, ca ii sochez cu sinceritatea! Imi place sa cred ca reusesc sa imbin cumva si diplomatia cu aceasta sinceritate, pentru ca nu vreau sa ranesc pe nimeni.
Gabi a reusit cumva sa imi vada si o latura negativa. La prima vedere lumea nu prea ma place! Nu stiu de ce! E drept ca nu toti gandesc asa. Reusesc eu cumva sa nu trec neobservata. Adica fie nasc puternice simpatii fie puternice antipatii!!! Si asta e valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. Imi amintesc in adolescenta ca eram nou intrata intr-o gasca si unul din tipii de acolo pur si simplu nu putea sa ma sufere!!! Nici macar nu incerca sa ascunda asta! Culmea e ca nu ii facusem nimic, nici macar nu ii vorbisem!! (sic! poate ca de asta!)

[gabi-cta]

Eeeei, pai daca reusesti dupa un asa iures sa si daruiesti un zambet larg, trecem ce ai spus la axiome. Nu-ti mai chiuni creierul! O faci doar ca sa te enervezi pe tine si pe inca 2% din populatia Romaniei. Eu am trecut de faza asta desi ma enerveaza muuuulte lucruri de bun simt.
Are rost sa ma mai enervez cand il fac sa inteleaga pe fii-miu sa nu arunce gunoi pe jos iar pe langa noi trece o mamica cu un copil de mana si aceasta arunca pe jos ambalajul de la corn? Crezi ca merita?

[danaG]

Mie, pentru inceput mi-ai atras atentia cu poza din profil.......apoi cred ca ti-am citit mesajele de la "ce citim"........nu mai stiu exact. Si mi-a placut ce vedeam.
Eu sunt o persoana care ma luptam pentru parerile mele....ma luptam sa imi sustin parerile chiar daca deranjam. De ceva vreme am un fel de oboseala........si nu prea imi mai sustin parerile. Cred ca nu prea mai am incredere in parerile mele......si deci nu le mai sustin. dar apreciez mult pe cei care o fac.