Sincer mie mi se pare ca piticii trebuie invatati sa se joace impreuna, sa isi ofere unul altuia jucariile. Mi se pare jalnic cand vad un pusti de 5-6 ani
adunandu-si disperat jucariile daca se apropie o gagalice de cateva luni. Totusi am observat ca multi parinti nu au aceeasi parere, si sunt mandri cand copilul lor se cearta pe jucarii.
Eu sunt mama unui baietel de trei ani. De cand era mititel am incercat sa il invat sa imparta jucariile, din pacate lucrurile au iesit tocmai pe dos.
Cand era micut si nu stia inca foarte bine ce e al lui si ce e al altuia,
copii mai marisori il imbranceau si tipau la el daca punea mana pe vreo jucarie a lor, sau ii spuneau : Tu nu ai voie sa te joci cu noi. El a invatat foarte repede chestia asta cu nu ai voie, desi am incercat sa il dezvat se pare ca "presiunea strazii" a fost mai puternica. Acum are probleme la gradinita pentru ca se cearta pe jucarii. A ajuns atat de egoist incat nici pe mine nu ma lasa sa ma apropii de jucariile lui. Degeaba il cert si ii explic, e mult mai important pentru el ce vede afara in parc. Nu mai poate sa admita ca un alt copil sa se atinga de obiectele lui. Eu nu am o parere pozitiva despre un astfel de comportament dar nu stiu cum sa ii explic copilului de ce el trebuie sa imparta jucariile iar altii nu. As vrea sa stiu si parerea voastra.


