Am si eu o poveste, dar sper sa nu va plictisesc prea tare.
Cand l-am vazut prima oara pe sotul meu, eram la liceu iar el era stundent dar dupa ce am petrecut putin timp impreuna (la o petrecere) mi-am zis cu mintea mea de copila visatoare, ca asa mi-as dori sa fie sotul meu ca el. Nu ne-am mai vazut apoi, timpul a trecut si nu se mai simtea diferenta de varsta (6 ani) dintre noi, eu eram studenta iar el inginer si pentru ca imi placea sa dansez cu el, l-am invitat la ziua mea (20 de anisori).
Totul mergea bine si frumos intre noi, daca ma intrebai cand vreau sa ma casatoresc ti-as fi zis ca pe la 27 de ani ca sa fac copii pana la 30, dar..... nu a fost asa.........
Nu trece nici jumatate de an de cand eram impreuna si intr-o dupa-amiaza mergem la film (nu mai stiu nici ce film, nici unde) si eram putin suparata, asa ca ma intreaba ce am si-i raspund doar ca eu nu stiu daca el ma iubeste. Nu zice nimic, mergem la film, ne intoarcem pe jos pana la Piata Unirii si coboram la metrou. Ne asezam pe scunele acelea rosii (Bucurestenii le cunosc) si cum stateam cuminte, cu parul impetit in doua codite si asteptam metroul il vad pe iubitul meu ca ma priveste cu ochii in lacrimi si ma intreaba "Iubi, vrei sa fii sotia mea ?"
Am fost uimita, a fost ceva nepregatit pentru el (deci fara inel) si nu mi-a spus niciodata ce i-a venit sa ma ceara asa, eu am considerat ca asa mi-a demonstrat ca ma iubeste.
Am zambit si i-am raspuns fara ezitare, DA, dar mai intai ne logodim si apoi facem nunta. Cand i-am anuntat pe parinti mi-a cumparat si inel (l-am ales impreuna). Asa am facut si in toamna acestui an, implinim 10 ani de casatorie cu bune si rele dar mai ales cu doi copii reusiti.
Stiu ca am lungit mult povestea dar v-as fi dat si mai multe detalii, concluzia este ca asa a fost scris sa ne casatorim si sa traim fericiti pana la adanci batraneti, ceea ce va doresc si voua !