Asadar, sambata dis de dimineata ... rucsaci in spinare, saci de dormit, izopren si altele ... voie buna si hai pa.
Am parcat masina undeva la timisul de jos, la intrare pe traseu ... noi am avut bun simt sa nu blocam pe nimeni ... in schimb la intoarcere ne-am trezit blocati de o pasarica fripturista ce polua probabil la cativa pasi mai incolo pe malul raului. Ca sa nu mai zic ca la venire am cercetat zona in cautarea unui loc de parcare, l-am gasit, am ramas pe el sa il ocup ... si un bou de italian cu masina plina de pasarici sa dea peste mine ... apoi cica nu stie romaneste ... sigura ca da ... strain cu masina inchiriata sigur venea in loc unde au curaj numai localnicii sa se bage.In fine i-am bagat ceva carne si in frigider si in adidasii lui roz.
In fine ... cu 6 kile in spinarea mea ... baietii mult mai multe am pornit spre canion ... drum bunicel ... urcus usurel ... culmea ca incepusei deja sa gafai ... nu stiam eu ce va urma :))).

Apropierea de canion a fost vizibila ... gramada de peturi aruncate marcau clar locul ... deci ... clar zona e prea accesibila. A urmat o coada interminabila, noroc ca in zona era racoare ... locul era superb excepand cateva peturi
pe aici pe colo. Scarile sunt zdravene, infipte bine in stanca ... din pacate cu punti lipsa ... ceea ce le face mai atractive :). Pentru trei scari se asteapta la greu, nu urca decat unul ... normal ca fiecare mototol care urca trebuie sa stea la pozat ... eventual pus si pe feisbuc. Dupa a treia scara, cea mai inalta, majoritatea turistilor dispar pe drumul de intoarcere, apoi urmeaza inca patru scari pe care le parcurgi in liniste, locul e un pic mai larg, dar spectaculos.









Iesirea din canion reprezinta inceputul aventurii. Urcusul nu mai este accesibil tuturor, padurea e abrupta, sunt locuri in care te urci in genunchi pe pietre, escaladezi copaci, pur si simplu urci si urci. Daca urmez marcajul esti in siguranta, daca nu probabil te duci la vale si te opresti in vreun copac. Paraul te paraseste si el la jumatatea muntelui ... asa ca de acolo e bine de facut plinul cu apa, consumul fiind mare, noi am avut tot drumul tricourile ude, deci deshidratare maxima. Ne mai intanleam ici colo cu turisti care coborau ... la intrebarea cat mai avem .. toti raspundeau ... o ora ... trecea ora si tot peste o ora. Tamplele imi zvacneau, picioarele nu ma mai ascultau ... mintea imi dicta sa merg mai departe. In fine noroc cu pauzele lungi si dese cheia marilor succese.



Mi-a venit sa bocesc cand am ajuns sus pe coasta, radeam venindu-mi in minte eterna fraza ... mihaela dragostea mea am invins ... am admirat brasovul apoi am reusit si m-am mai tarat langa cabana.

Am primit ordin de la bob sa maninc, desi nu simteam nici o foame, am impartit mancarea cu doi caini superbi, extrem de cuminti si fara nici o fita la mancare, painea goala era de lux.
Am fost anuntati ca nu avem voie sa campam langa cabana, asa ca ne-am mutat pe un platou vecin, oarecum feriti de vant din trei parti. In fata noastra era un muntisor, de pe el vedeai doar un mare hau.






am preferat sa imi alimentez acrofobia ramanind la cort. Oricum eram varza, deshidratarea era mare, noroc de un ceai facut la primus si mi-am revenit. Culcarea a fost data la 9 seara:))) toata noaptea am facut scenarii ce facem daca nine ursul ... ba ca unul il pozeaza cu blitul ... altul il electrocuteaza cu lanterna, batem din tigai sau o fac pe mortu ... la un momendat am sarit in sus si am intrebat de raluca. La 6 dimineata am rasuflat linistita. Am scapat de urs.
Dimineata superba, poate prea calduroasa, fara pic de roua, asa ca restul grupului a hotarat sa mearga pana in varf la 1844. Am preferat sa raman cu vederea de la 1600 :)) si sa pazesc cortul. Vederile aduse de ei sunt uperbe.
Intre timp ne-am ttrezit langa noi si cu o oaie ratacita de turma, fugea de colo colo si behaia disperata ... unde e mamaaaaaaaaaaaa ...












In fine, impachetat totul, rucsacul meu tot kilele alea le avea, plin de haine luate inutil, pentru ca a fost chiar mai cald ca la mare noaptea, si gata la vale. Pe drum am intanlit grup de copii de o seama cu raluca, jos palaria. Coborarea a fost lina, multe serpentine, dar fara prea mult efort. Jos din pacate ne-am intors la realitate.
Gratar, acordeoane, mizerie.