Despre Lucruri Simple

[nicole@b]

Stai calma Raluca, gelozia asta este de-aia buna! Esti o super mamica!Sanatate multa!

[mischaela]

ralule ralule ... tu esti cea care imi spunea ca ai vrea sa te intorci la 6 luni la munca? hmmmm
... ei ... sati linistita ... o sa te invarti tu un pic ca leul in cusca ... dupa aceea o sa vezi ca e placut ...

[Arheoloaga]

Un alt cuplu destramat. Buni prieteni si mai ales o pereche potrivita-cel putin din ceea lasau sa se vada. Nu stiu motivul; surpriza vestii m-a blocat si am lasat intrebarile pt. o alta ocazie. De fapt, nu cred ca ma intereseaza sau ca este important "de ce". Oricum ar fi, invitatia pt. nunta pe care o lipisem pe frigider nu mai este valabila...si imi pare rau.
Imi pare rau sa constat ca devenim din ce in ce mai egoisti, ca nu mai reusim sa trecem nici macar de mici neintelegeri...ca nu mai acceptam nicio greseala. Totul trebuie sa se petreaca conform unui plan bine scris si care nu suporta transformari. Ca undeva intre actele pt casa si promovarea profesionala se pierde "de ce-ul", motivul pt care un cuplu exista...nici nu mai conteaza. Cert este ca momente dificile nu isi au locul, abateri de la planul ideal nu sunt prevazute...asadar ori se traieste fericirea sublima atent studiata si dorita ani de-a randul ori...nimic. Si atunci imi vine firesc sa ma intreb, cat de reala este pana la urma aceasta fericire; omul o aduce, sentimentul fata de el sau trebuie doar sa completeze un tablou deja schitat?

[Arheoloaga]

De cand s-a intamplat accidentul acela urat in care a fost implicat Serban Huidu, am tot urmatit stiri, pareri pe FB sau commentarii pe diverse site-uri de stiri; pe langa nenumaratele judecati pe care oamenii se pare ca se simt indreptatiti sa le imparta, mi-a atras atentia parerea sau...indignarea unei doamne care intreba: "dar nevasta-sa ce pazea?!"
Suntem noi, nevestele, detinatoarele unei potiuni magice care tine familia departe de nenorociri, suntem educatoare, suntem generali? Cine suntem si ce trebuie sa facem, care este rolul nostru in familie, in cuplu? De fapt...care sunt oare asteptarile de la o "nevasta"?
Cu ochii crapati de somn...Nicola mi-a spus ca asteptarile lui sunt simple: sa nu mai pun intrebari de genul asta la miezul noptii si mai ales sa adorm langa el...nu pe canapea alaptand. Prea usor; sa fie vreo pacaleala la mijloc?

[jo_ana]

Ralu, nu stiu daca te (mai) preocupa un raspuns la intrebarea anterioara...cert e ca si mie mi-a trecut prin minte de ce nevasta-sa nu a avut o atitudine...dar nu stim daca a avut sau nu!
In niste momente mai "dificile" am descoperit ca rolul femeii e esential in casnicie: vorba ei, atitudinea si sfatul/tipatul ei pot salva sau agrava imprejurari...femeia da directia in care merge familia...asta nu inseman ca femeia poate salva interveni in caz de uragan, cutremur, inundatii si alte calamnitati...

[Arheoloaga]

Jo, pai sa stii ca ma mai preocupa si am disecat chestiunea cu cine am avut ocazia(nu multi...caci in general se plictiseste lumea repede de mine;) Eu am vazut problema...dintr-un alt unghi. Ideea responsabilitatii absolute a femeii in cuplu, pe mine ma sperie, da nu in sensul ca nu imi asum nimic sau ca fug de atributiile mele. Cred sincer ca ambii parteneri aduc cate ceva atunci cand este vorba de responsabilitate. Eu te trag de maneca pt ca ai ajuns la 180km/ora cu moto...tu ma tragi de maneca pt shopping-ul anapoda si ma rog, treaba se extinde si la chestiuni mai serioase. Cum spuneam...ma sperie pur si simplu ca ceva, bun sau rau s-ar intampla numai din cauza sau datorita mie.

[Cami-N]

Ca tot ai deschis subiectul Ralu.. eu cred ca a fost doar un accident nefericit ca toate celelalte grozavenii care se intampla pe sosele... Nu am citit pe net despre intamplare, nici nu am vazut comentariul acelei femei... banuiesc ca dumneaei nu sofeaza de a putut pune o asemenea intrebare... eu cand sunt la volan, cei din masina cu mine sincer nu au niciun control asupra mea, cand este sotul, rareori un comentariu de-al meu ul face sa-si schimbe decizia luata in trafic... nevasta lui Huidu probabil isi vedea de copii...in fine, ideea ta cum ca noi femeile avem un rol parca mai important in soarta familiei este adevarata. Atmosfera din casa mea depinde cam de fiecare data de starea mea de spirit, daca eu sunt ok, ii inveselesc si pe baieti, daca eu sunt trista, devin si ei morocanosi, daca eu am un plan pentru noi, se va implini cu siguranta si cam la fel este in toate celelalte aspecte. E cam inspaimantator, nu-i asa? sa simti ca ai atata responsabilitate in viata alor tai.....Dar .. uneori parca este cel mai simplu lucru din lume, parca suntem facute pentru asta, parca nimic nu este prea greu si tot ceea ce facem noi este de fapt dragostea noastra nemasurata care se varsa catre ei... copiii cresc din noi, se hranesc din noi o vreme apoi noi ii hranim.... cata vreme l-am alaptat pe Alex, il priveam si mi se parea cel mai extraordinar lucru faptul ca acel pui de om este 99% din mine... Nu cred ca ar trebui sa mai continui ca-mi sar barbatii in cap (noroc ca-s pe cale de disparitie pe forumul nostru )

[jo_ana]

[nicole@b]

[Arheoloaga]

A trecut un an. Nici nu mai gaseam jurnalul, desi, am avut de atatea ori intentia si nevoia de a scrie. Se pare ca am facut de fiecare data cea mai proasta alegere: am renuntat. Am renuntat de teama ca voi descoperi ca nu mai stiu sa “ma scriu” cu aceeasi usurinta cu care o faceam acum ceva timp, am renuntat pt ca, atunci cand iti vezi sufletul in cuvinte, parca devine totul prea real. Dorul, tristetea, fericirea, pot deveni atat de intense, incat cu greu pot fi sustinute. As fi scris despre ingrijorarea in fata bolii prietenei mele, despre neputinta si dezamagirea care ma incearca uneori gandindu-ma la cei de acasa, despre dor, despre noi doi cei de acum, despre linistea pe care mi-o culeg din ochii copilului meu, despre toate, mai mult sau mai putin frumoase.
Insa astazi miroase a toamna…Un miros dulceag, “patat” putin de fum de campuri arse. Cred ca cei care spun ca urasc toamna, ca nu le place nici macar putin, sunt doar mari mincinosi. Se poate sa nu iti placa ploaia, umezeala sau zilele scurte…dar cum sa nu iubesti frunzele galbene, gutuile, castanele coapte si..moleseala aceea dulce care iti cuprinde integ corpul si te indeamna sa te asezi, macar o clipa si sa te gandesti aiurea. Mi-a lipsit toamna…nu-mi imaginez o vara eterna, oricat de mult as iubi soarele si verdele. Nu-mi imaginez o viata facuta doar din intaplari frumoase sau fericire continua; ar fi…trist. Cum as mai aprecia putinul meu extraordinar…daca extraordinare ar fi toate?
A trecut un an, o noua toamna picura afara si renuntarea…incepe sa fie doar o amintire.