by Arheoloaga » Fri Apr 29, 2011 10:07 pm
Desi nu sunt o admiratoare a monarhiei in sensul politic, ba chiar mi se pare mi se pare o forma de conducere iesita din timp, arhaica, recunosc ca astazi m-a parut de-a dreptul rau ca pana la pranz nu am fost acasa si nu am reusit sa urmaresc integral nunta regala.
Cred ca reminiscente psihologice ale copilariei ies la iveala atunci cand vad un print si o printesa, cumva pare ca basmele au un corespondent aici, printre muritorii de rand. Sunt o romantica fara scapare...iar rochiile pompoase, palariile extravagante si uniformele militare ale domnilor au un efect de "masina a timpului", purtandu-ma pe presul scos in fata blocului bunicii unde ma jucam cu papusile cat era ziua de lunga. Inevitavil, petecele de panza deveneau rochii de printesa, coronita era intotdeauna de flori...iar printul era undeva in asteptare.
Ajungand la adolescenta am avut ceva mai multe tangente cu istoria si apoi mai tarziu cand am ales sa studiez in acest domeniu, am inceput sa ma interesez din ce in ce mai mult de evolutia monarhiilor, am citit biografii oficiale si neoficiale si am descoperit ca eram fascinata nu atat de imaginea lucioasa si fara pata impusa de reguli rigide, cat de partea ascunsa, dedusa, de tragediile si faptele mai putin cunoscute din viata diversilor monarhi. De multe ori mi-am spus ca nefericirea si tragediile familiilor regale se datoreaza pe undeva prepotentei lor, credintei ca sunt alesi...unsi de Dumnezeu. Cred ca de aceea sunt o republicana convinsa, oricat de mult m-ar fascina lumea aceea greu de atins, ma enerveaza ideea ca cineva castiga prin nastere dreptul de a conduce un popor.
Intorcandu-ma la printul si printesa zilei...pot spune ca mi-am facut o adevarata lista mentala ce contine tot ceea ce mi-a placut si ceea ce mi-a placut mai putin.
Incep cu rochia miresei...o alegere extraordinara, simpla...foarta asemanatoare cu rochia lui Grace Kelly si departe de alegerea facuta de Diana(rochia bomboniera). Mi-a placut modul in care a purtat diadema...o bijuterie pretioasa, purtata insa cu naturalete incat nicio clipa nu mi-a venit in minte opulenta. Parul lasat liber sub voalul scurt...o alta alegere extraordiara, facand mai ales comparatie cu miile de frizuri complicate ce se aflau in momentul acela in biserica.
Daca este ceva care m-a lasat oarecum...nedumerita este siguranta afisata de Kate..au fost cateva momente in care era clar ca urma replicile unui scenariu. In mod ciudat, William parca era ceva mai emotionat, mai implicat. Arata fantastic in uniforma irlandeza...pacat ca podoaba capilara nu-l mai prea ajuta, dar este un viitor rege...cui ii pasa de acest aspect?? Foarte dulce momentul cand in biserica i-a spus viitoarei sotii ca este frumoasa...Ehhh...
M-a surprins placut "printul de rezerva" Harry...mereu cu zambetul pe buze si parca pus pe sotii; cand susotea cu William la altar in asteptarea miresei...parea un simplu cavaler de onoare, frate, prieten...
Despre ceilalti invitati...spun doar ca au afisat un stil british autentic...pe alocuri exagerat sau ridicol dar una peste alta se incadrau perfect in tabloul nuntii. Palariile cred ca au fost punctul de atractie numarul unu...anumite modele sfidau gravitatia, altele nu aveau nimic in comun cu purtatoarea. Personal am admirat palaria si tinuta prietenei Regelui de Monaco; nu mi-am imaginat ca griul poate fi o culoare atat de eleganta!!!
In schimb...regina Elizabeth II nu s-a dezmintit nici de data aceasta si si-a fisat fara probleme preferinta pt galben; pe aici o numeau prezentatorii "regina canar"!
De pe lista mea de "asa nu"...au fost si copacii transplantati in Westminster; inca nu am inteles care a fost rolul lor! Abatia este un monument extraordinar, sobru dar in acelasi timp extrem de bogat...eu una mi-am petrecut aproape 4 ore acolo..practic nu se mai termina dar nu aveai cum sa te plictisesti, fiecare colt avea un semnificat!
Incerc sa concuzionez cumva "studiul de caz":))) pe care pare ca l-am facut aici si ma intorc la povestile cu printi si printese. Ca si in copilarie...si acum rolul lor este de a te purta macar pt o clipa departe de realitate.
Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens.