Pomenesc tot mai putin despre framanatarile mele...sunt multe si de multe feluri...serviciul ma termina, ajung tot mai obosita acasa, si mai fara vlaga. Saptamana trecuta am avut niste dureri teribile, totalmete anormale...ar trebui sa merg la medic...de fapt la medici.
Copiii sunt putin raciti...desi am sperat ca va fi o vacanta frumoasa, n-a fost sa fie...n-am cu cine sa-i las, husband a trebuit sa-si ia din nou niste zile libere, ceea ce semnifica vacanta de Craciun compromisa...si cu asta m-am amagit toata vara: ca de Craciun imi iau revansa fata de copiii mei...inca o promisiune pe care n-o pot onora...tot asa cum am promis ca ... nu mai conteaza, oricum, ma doare sufletul cand ma poticnesc de atatea piedici si pe care nu sta in puterea mea sa le elimin...
Sunt efectiv in aer... as vrea sa-mi pot permite luxul de a visa, de a face lucruri frumoase, de a avea un minim de liniste si de siguranta...din pacate, zilele curg, repede, incat nici nu stiu cum m-am trezit pe fine de an...si nicio speranta ca maine va fi mai bine...e tot asa, uneori, starea mea generala, ma lasa sa intrevad o nuanta vesela...dar e doar o iluzie si oricum nu are a face cu lucrurile cele mai importante pentu mine...as vrea sa plang, sa ma descarc...dar nu se poate!
Pot doar sa iau ce e mai bun: aseara, am ajuns tarziu acasa, iar Calin ma astepta cu cartofi prajiti, pulpe la gratar, si copiii in regula...e mare lucru, nu?...

![Pupi [pupi]](./images/smilies/pupic.gif)


