Ok...in sfarsit lucrurile s-au mai asezat, treaba pe azi e gata, iar eu nu merg acasa, caci la 5 am sedinta cu parintii...asa ca, imi fac nitel timp, mai ales ca si starea mea e una inspre pozitiva
Si pentru ca au ramas multe lucruri nespuse, voi incepe cu marea deplasare...
Sincer, m-am simtit ca si mielul haituit intr-o ograda bine imprejmuita, fugarit si amenintat nu cu/de ceva fatal, ci doar de amuzament. M-a extenuat toata experianta respectiva si, de n-as fi cunoscut-o pe Cami cu ocazia acestei iesiri, as fi decretat: delegatie dezastru!...N-am dormit aproape deloc in acele nopti, n-am mancat aproape nimic, eram mereu stresata ca nu ma ocup de ceea ce e mai important: scoala lui Toniu.
Acasa, lucrurile n-au fost tocmai asa cum mi s-au relatat mie, telefonic: Art s-a suparat foarte tare, a suferit mult de tot...ajunsa in toiul noptii acasa, m-am cuibarit langa el si l-am auzit gemand si suspinand, pana cand, intamplator, m-a atins...atunci a realizat ca sunt langa el si...pana dimineata, nu s-a oprit din "mami, eu te iubesc". N-am auzit atatAa " te iubesc" toata viata...Seara urmatoare, in momentul nostru de intimitate - fara frati, tatici si bunici - mi-a zis "Mami, cand tu ai fost plecata, eu m-am intristat tare. Si tare m-a durut sufletelul. As vrea sa te dea afara, ca sa ne mai jucam numai noi".
Antoniu, barbatelul casei, mi-a zis "mami, mie mi-a fost tare dor de tine, dar n-am vrut sa te sun, ca eu voiam sa te vad, nu sa vorbim la telefon".
Aaa, sa nu uit: ajunsa in Cluj, sotul meu...nicaieri! Acuma, ce mai conta inca o jumate de ora de asteptare si oboseala, dupa atatea altele?!...
Prima zi de scoala:
Pe Antoniu l-au luat emotiile de sambata. Ca oare cum o fi cu notele, cu calificativele, ca daca n-o sa fie cel mai bun?...ca oare daca merge de-acum la biserica si-si zice rugaciunile de noapte-buna, o sa-l ajute Dumnezeu sa ia numai note bune?...cam astea erau framantarile lui.
Dupa o festivitate simpla dar frumoasa, cu baloane, pod de flori si multe urale, dupa intalnirea din sala de clasa, copilul a decretat, in drum spre casa "A fost frumos, dar de ce a fost asa de scurt? Pot sa merg acum la gradi, la Art?"...
Seara, incantat si-a imbracat cartile, caietele, si-a pregatit geanta pentru a doua zi, si fara mar si car, la ora 9 s-a bagat in pat!
Micul de prapa!
Prima zi de gradi, iesit cu elan si bucurie din casa, incantat de ghiozdanel, flori si cu siguranta omului care nu stie ce-l asteapta, sfarsit speriat si contrariat de plansetele unor copii. Acasa mereu in incercarea de a amana momentul unei noi experiente de genul...ba ca mami, ba ca buni, ba ca...ramane singur acasa si se joaca cu trenuletul. Smecher omul, azi a ramas plangand, ba, de fapt, era sa si-o ia de-acasa, caci n-am timp de mofturi, iar el facea orice numai sa nu avem o directie comuna. Pe la 10 am sunat sa vad daca mai face scandal...era ok, iar la 12 s-a dus cu tati dupa Ninu.
Desi cu Toniu am fost mult mai atenta la temerile lui, lui Art nu pot sa-i dau dreptate in circul pe care il creeaza si-l si premediteaza!
1. pentru ca aceste crize le face voit
2. pentru ca el e la gradi ca si acasa.
Intr-adevar, tare mandra am fost de golanul cel mare, am avut emotii si noroc ca eram stresata din motiv de prapa, caci au fost putine momentele in care am lacrimat...ei, vom ajunge sa simtit emotia ca moment de lux in viata noastra...
Poze...am facut multe, dar numai dupa ce le voi descarca acasa...