by mama-lui-Luca » Mon Dec 15, 2008 11:15 am
Buna !
Din ce citesc si observ zilnic in jurul meu , copii au o personalitate f puternica pe care incearca sa si-o impuna. Ce trebuie sa avem noi grija este sa nu incercam sa-i ''ingenunchem'', sa-i ''dresam'' sa faca doar ce vrem noi. Mai exact, sa avem rabdarea sa intelegem daca atunci cand spun NU VREAU (asta sau ailalta...) poate au si o motivatie. Cind i-am spus educatoarei copilului meu ca de multe ori spune NU , ea (care are 4 copii minunati) mi-a zis : incearca sa intelegi de ce spune NU. Poate vrei sa-i dai sa manance si lui nu-i este foame (inca), poate vrei sa stranga jucariile si prin puterea exemplului o va face, etc. Pt ca suntem prea ocupati si obositi, uneori poate ne scapa amanunte de mare importanta. Eu nu am fost deschisa cu parintii mei. Asta pentru ca mereu a trebuit sa fac ce au vrut ei. Cand vroiam si eu ceva, nu se mai putea.
Si eu am un copil nabadaios. Insa daca tonul meu este unul prietenos, daca incerc sa-i explic de ce e bine sa se intample aia sau ailalta, de cele mai multe ori intelege. Are 3 ani si 4 luni. Nu vorbeste bine inca - specific asta pentru ca eu consider ca odata cu vorbitul se fac si conexiunile in creiras si altfel are loc dialogul. De inteles intelege destul. asta mi-a demonstrat-o in nenumarate randuri.Cind o mai ia razna si nu vrea defel sa faca cum vreau eu(de ex. imbracatul pt gradi. dimineata- se intampla rar dar se mai intampla) ii vorbesc calm,ii spun ce lucruri minunate va face la gradinita, iar daca nu vrea si nu vrea ii sting televizorul si ii iau jucaria preferata. Cedeaza cerandu-mi sa ne impacam. Asa a facut si cu spalatul pe cap aseara. Desi i-am explicat ca tr sa fie curat, sa scapam de microbi etc, nu vroia sa se spele pe cap si pace. I-am zis ca inseamna ca el vrea sa doarma in cada, l-am lasat in apa si am plecat. A inceput sa strige dupa mine ca vrea sa il spal.
Santajul nu imi place nici mie si nici lacrimile lui nu ma fac sa ma simt bine, insa pentru binele lui viitor , mai bine sa nu cedezi pt ca ii faci rau. Si perseverenta in decizii e f importanta.
Se intampla si in magazine sa dea din picioare si sa urle ca vrea nu-stiu-ce. Calma, ii explic de ce nu putem lua jucaria aceea, sau dulciurile acelea, el continua sa urle, lumea se uita (ceea ce nu am inteles niciodata - e ca si cum te-ar condamna ca il lasi sa planga), eu plec de langa el, el vine la mine si imi cere sa ne impacam.
Pana maine putem fiecare povesti despre astfel de intamplari. Ce mai pot sa va spun este ca ma autoeduc in fiecare zi, cu fiecare intamplare.
Vreau sa mai spun un lucru. Desi nu sunt in cunostinta de cauza si imi cer scuze daca fac o afirmatie gresita, poate copii care isi lovesc parintii, bunicii, primesc ei la randu-le cam des astfel de pedepse.
Il mai atingeam si eu la fund, foarte foarte rar insa si nu a avut niciodata astfel de manifestari.
Va doresc rabdare infinita, calm si puterea de a gasi metodele ideale de a va creste copii.
Cu bine!
CINE EZITA PIERDE!!!!!!