by mamiy » Wed Apr 07, 2010 10:09 pm
Am citit in jurnalele voastre si in fiecare am gasit o nota de optimism, care mie-mi lipseste cu desavarsire. Sunt furioasa ca ,aproape intotdeauna cand am scris aici,in jurnal, am facut-o de cele mai multe ori,suparata fiind....
Cu ce-as putea sa incep? Sa spun ca, in primul rand, aceste sarbatori nu le-am 'simtit'; tragic, caci tragic si grav mi se pare ca nu-l mai simt pe EL,parca l-am pierdut undeva pe drum, parca nu mai am am puterea sa-l chem si sa-l rog sa ma ajute. INtru in bisersica si nu simt nimic,nici o chemare si nici o liniste sufleteasca, cat de mica.Acum, cand totul se 'darama' pe mine, ma face sa ma simt din ce in ce mai vinovata.
..... As fivrut sa spun mult mai multe, sa ma descarc mult mai mult, dar... mi-e rusine;mi-e rusine de voi, de D-zeu, de neputinta me, deINCONSTIENTA de care am dat dovada; mi-e rusine de faptul ca tot acolo ma gandesc, la ce e mai rau;si nu pot vorbi cu nimeni, caci mi-e teama ca ma vor acuza. Si as putea sa mor neimpacata, gandind-ma cat de gresit m-au judecat oamenii.
.............................................................................

