clubul mamicilor din decembrie 2006

[Dual]

Mischa e mai plastica in exprimare, eu spun doar ca mi se rupe sufletul! Nu pricep cum e sa ai o asa minune de copil si sa fii hotarat sa nu mai ai altul si cum e sa ai asa o sotie si sa te porti asa? Nu pot si gata!

[analy]

Ce pot sa-ti spun Mira iti sunt aproape sufleteste .... imi pare rau ca suferi tu si micuta meritati cei mai bun si mai frumos de la viata....si eu sunt de parere cu fetele te pupic si ai grija de tine si de Pufi

[marimira]

Va multumesc fetelor pentru gandurile bune...am cautat solutii ,am incercat sa ne schimbam atat eu cat si el si in parte am si reusit insa mereu ajungem la concluzia ca nu suntem multumiti de cat da celaltat ,eu vreau ceva ,el altceva...eu sunt cea visatoare el este cel care vrea mereu atentie,sa aiba mereu dreptate,tot ce face el este cel mai bine.
Cea mai mare teama a mea in cazul unei despartiri este ca ar considera mereu ca fetei nu i-ar fi suficient de bine cu mine, ca n-as educa-o sufiecient de bine...si ca m-ar putea rani prin intermediul ei,poate nu acum dar mai tarziu cand ar intelege mai multe.
Nu-mi pot imagina o despartire civilizata, chiar sa ramanem prieteni, iar eu cu siguranta as avea tendinta sa fiu cat mai departe de el...
Ultima oara cand am incercat o ruptura am suferit foarte mult si am inteles totodata ca e capabil de multe pentru a fi aproape de fata, inclusiv mi-a trecut prin cap ca ar fi in stare sa ma "rabde" pana ce ea va avea varsta necesara pentru a decide cu cine sa stea.
In ultimul timp face comentarii stupide ,i sa pare ca daca nu stau toata ziua "pe capul lui" imi zboara gandul dupa altii.
Of la noi a fost dragoste cu nabadai mereu, inca de la inceput ,acum ne certam acum ne impacam...am incercat si sa stam vreo 3 luni despartiti iar cand ne-am regasit din nou a fost o fericire pe mine de nedescris, efectiv simteam ca nu pot trai fara el...apoi s-a intamplat sa raman insarcinata intr-un moment in care ne racisem din nou , am trecut prin iad si inapoi incercand sa-l conving ca nu pot renunta la copil....el zice ca nu m-ar fi pus niciodata sa renunt la sarcina ca ma incerca doar sa vada ce-as face eu...sigur...
Cert e ca am fost iar oarba si extrem de fericita cand mi-a spus sa ne casatorim, era ceea ce-mi doream demult plus ca bebelusul din burtica l-am iubit din prima clipa si nu m-am putut gandi nici macar o clipa sa renunt la el ,nu as fi avut niciodata curajul...nu mi-as fi iertat niciodata asa un gest.
Apoi ne-am casatorit, n-am fost scutita nici la nunta de o iesire nervoasa din partea lui dar a trecut si-am inceput sa ne croim un drum...ne mai certam dar erau motive atat de copilaresti, iar eu ma consumam si plangeam ca orice indragostit.
Cand ne-am mutat in casa noastra a fost o perioada bine apoi cand avea Laura vreo 3 luni l-am enervat foarte rau spunandu-i nu mai stiu ce ,m-a strans foarte tare de brate de mi le-a invinetit, apoi ca sa nu ma mai auda tipand imi punea perna pe fata ....a fost groaznic...am vb atunci inclusiv cu o d-na judecatoare (cunostinta de-a maica-mii) despre procedurile de divort,mi-am scos si certificat medico-legal...insa intr-un final am renuntatl la idee si e drept ca s-a schimbat f mult in sensul ca-si controleaza nervii, nu m-a mai atins niciodata, insa e coleric de fel si de multe ori spune ca eu sunt singura care il intelege.
Ce-mi reprosa el la vremea aia cel mai des era ca cheltui banii pe prostii, ca sa cheltui atunci cand voi avea bani cat el, ca nu faceam s** destul de des, ca nu faceam curatenie cand trebuie sau cum trebuie etc.
Acum nu-mi spune de cheltuit aiurea,e drept ca si castig aproape cat el, imi spune ca nu are ce discuta cu mine, ca-mi pierd mult timp pe net, ca nu am initiativa pentru a petrece timpul cu el, ca nu ii cant in struna cand abereaza el despre femei (in speciat despre o verisoara de-a mea ) si plus celelalte legate de gospodarie de care nu e niciodata multumit.
Si da au ramas poate multe nespuse intre noi, eu nu i le-am spus din lipsa de tupeu sau pentru ca nu dadea oricum doi bani pe vorbele mele, iar el pentru ca e introvertit si nu spune multe si pentru ca probabil crede ca n-as intelege.
Uite ca v-am povestit si cele mai urate momente care s-au intamplat desi nu credeam c-o voi face vreodata...concluzia e ca nu sunt fericita...iar daca am fost vreodata a fost pt o perioada prea scurta de timp.

[marimira]

[mischaela]

of mira ...
trista poveste.
dar nu inteleg ceva ...
ce viata vrea el? la ce viseaza?
... ce vrei tu, stiu.

[marimira]

Am uitat sa spun ca ma considera si iresponsabila, uit mancarea pe foc,fierul in friza, sparg geamul la masina etc...
In concluzie el si-ar fi dorit in primul rand sa faca el primul pas pentru casnicia noastra, am uitat sa spun ca eu l-am cerut prima in casatorie inainte de a ramane insarcinata , sa ne fi casatorit si dupa aia sa fi avut un copil, si eu sa fiu aproape opusul a ceea ce sunt, gospodina,responsabila, dedicata intrutotul lui, recunoscatoare de fiecare data cand muta un pai, etern recunoscatoare ca se ocupa de copil, atat de recunoscatoare incat sa mi se para ca trebuie sa-i implinesc cel mai ascuns vis legat de s** sau nu,a si sa nu uit,sa arat ca vara-mea.

[mischaela]

orgoliu de cocos ranit ...
eu cred ca educatia de la mama closca a facut asta din el.
imi pare rau mira ca treci prin astea ...
parintii tai ce spun de situatie? banuiesc ca stiu cate ceva ...
iar faza cu verisoara ... e pur si simplu de prost gust.
ce ar fi sa ii spui ca ai vazut in filme pompieri mai aratosi?

[dragomir lucia]

off mai Mira,chiar m-ai intristat..e sotul tau,aveti o casnicie si un copil minunat...dar fac si eu ca Miha...de mult l-as fi trimis la masa..iarta-ma,mie mi se pare ca tu esti un suflet asa minunat,o dulceata de femeie....chiar imi pare rau ca nu stie sa te aprecieze mai mult....si sotului meu ii place sa fie gadilat la oua,or fi multi barbati asa ,dar cel putin al meu apreciaza...imi pare rau,nu stiu ce sa mai zic,sunt alturi de tine

[marimira]

[Arheoloaga]

Mira...faptul ca esti atat de sincera cu tine insati este un pas mare inainte. Trebuie ca ti-a fost extraordinar de greu sa spui "nu sunt fericita", dar iata ca ai avut curajul sa o faci.La un moment dat, vei fi pregatita pentru mult mai mult, vei avea curajul sa spui acelasi lucru in fata lui. Acum...ai aruncat piatra...si e imposibil ca suprafata lacului sa ramana nemiscata. Tu sti mai bine ce este de salvat, sau daca mai este ceva de salvat...important este sa ai incredere in tine, sa scapi de teama asta care te insoteste la fiecare pas. Eu cred ca v-ati iubit mult, tu probabil il iubesti inca si de aceea esti atat de bulversata de ceea ce vi se intampla, dar asta nu inseamna ca esti condamnata la o viata fara satisfactii,fara fericire. Noi femeile avem nevoie de atat de putin pentru a ne declara fericite langa barbatul iubit, incat parca ma doare sufletul pe mine ca nici putinul asta nu reuseste sa iti ofere!
Si inca ceva...de ce trebuie ca unul dintre voi sa se schimbe?? Poate ca aici e problema...trebuie sa incetati sa va mai schimbati...trebuie sa fiti voi insati..cu bune si cu rele. Nu uita de tine, nu renunta la a fi tu!