Viata e o alegere!

[oare]

as mai completa cu o intrebare: in ce consta reusita unei casnicii, daca nu in depasirea unor astfel de situatii?
n-as vrea sa iei decizii care sa-ti afecteze negativ viata. nu in ceea ce priveste familia. daca in cariera se mai poate repara ceva, in ceea ce-i priveste pe cei dragi e uneori imposibil.
vizualizeaza urmatoarea situatie: divortezi, copiii raman cu tine sau nu. indiferent cum, cel putin un timp iti va fi greu sa accepti pe ,,altcineva'' in viata ta. cariera isi urmeaza cursul pe care ti-l doresti. timpul trece si constati ca la toate iesirile in societate esti mereu a cincea roata la caruta. pana si prietenele cele mai bune ajung sa te priveasca cu rezerva pentru ca incepi sa fii un pericol pentru ele, chiar daca niciodata nu ti-ar trece prin cap sa... vin sarbatorile si iti dai seama ca pana si copiii te evita pentru ca isi au fiecare planurile sale. si iar tragi linie si constati ca nu asta ti-ai dorit de la viata: ai o cariera de invidiat dar cand ajungi acasa ramai singura.
vor fi multe persoane care ma vor combate, dar e posibil sa nu fi trait o astfel de situatie. cineva foarte drag mie a trecut prin asta si te asigur ca nu e usor.
poate ca solutia nu e divortul. poate ca e ,,cumpana'' casniciei voastre si trebuie sa descoperiti cum sa o depasiti. in sensul asta iti doresc succes in primul rand.

[aceeasi_eu]

In anii mei de casnicie,am avut o multime de cumpene.Cand imi venea sa pic,imi spuneam ca sunt puternica si voi depasi si aceasta situatie...si o depaseam,apoi eram mandra de mine...Sfatuiam pe toata lumea si abordam un ton pozitiv,astfel ca reuseam sa decongestionez cele mai multe situatii conflictuale ale altor casnicii.
Niciodata nu am spus ca as avea o casnicie in care lucrurile sa curga pur si simplu...ba chiar am luptat mult si am plans destul...

Fata mea in noaptea de anul nou mi-a spus ca isi doreste numai o familie pe anul 2010,baiatul..la fel...
Si am inceput noul an straduindu-ma sa le acord familia...dar acest lucru il incerc numai eu.
Ce m-a socat la inceput de 2010...noi suntem intr-o situatie conflictuala din august,incercam sa ne mulam unul dupa altul iar..apoi cadem din nou in mrejele divortului..dar nu am facut si nu am spus nimic definitiv....ba chiar au fost momente cand ne-am impacat si iar ne-am certat apoi...Ce ma surprins?
Ca intre noi este o stare de nesiguranta,nu stiu incotro s-o luam si ne straduim,insa deja soacra mea a impanzit,,tara''ei inca din octombrie ca noi divortam si deja a inceput sa teasa pentru sotul meu o poveste,astfel incat toata lumea sa-l compatimeasca.
Spuneam ca nu afecteaza gura satului si nu m-am implicat niciodata in barfe....dar m-a durut...din octombrie??cand noi nici acum nu stim ce vom face??
Cum sa nu o urasc pe femeia asta care nu-l lasa sa creasca pe sotul meu de aproape 40 de ani?
Cum ? Cu obsesia ei bolnava pentru baiatul ei,neglijandu-si fata,defavorizand-o in multe,multe privinte....

Nu se pune problema unei cariere,nu gandesc asa...doar vreau sa fac lucrurile care ma reprezinta,care imi aduc multumirea sa pot fi fericita langa copiii mei...

[Cami-N]

Lili, m-a surprins foarte tare ce se intampla acum in viata ta! Daca as avea macar putina intelepciune, poate ca as sti sa-ti spun cuvinte care sa te ajute cu adevarat... Asa... tot ce pot sa spun e ca sper ca Dumnezeu sa te ajute sa iei deciziile cele mai bune pentru tine si copiii tai, sa te ajute sa-ti gasesti linistea pe care o cauti de atata vreme! La multi ani! Sa ai un an in care sa-ti gasesti calea si linistea!

[oare]

,,tara'' asta mi-e cunoscuta. cam peste tot e la fel.
povestea cu mama lui se poate rezolva cu masuri radicale. mutatul undeva departe ar fi o solutie .

[Dual]

Sunt de acord cu Mioara. Eu care am stat mult singura stiu ce inseamna sa fii "a cincea roata la caruta" intre prieteni, am simtit priviri
ciudate, am auzit remarci rautacioase fara motiv, mi-a fost mai bine sa stau mai mult acasa decat sa merg in vizite si toate astea fara sa fiu despartita decat temporar de sot, nu e postura placuta. Deloc! Apoi se vede ca esti o femeie puternica si hotarata, simplul fapt ca te framanti atat de mult arata ca nu esti dispusa sa renunti la casnicia ta, ca mai ai sperante, ca nu crezi ca e totul pierdut. Ideal ar fi sa gasiti puterea de a discuta in doi, calm, cinstit si de a ajunge la un acord.

[jo_ana]

[aceeasi_eu]

Multumesc fetelor,nu stiam ca ati trecut pe la mine prin jurnal...
Dualma bucur sa te cunosc!
Oarevai...nu sti povestea mea....
Eu sunt tulceanca...am plecat din Tulcea ca sa scap de EA...acum 10 ani...dar...dar,dar....
Camibine te-am regasit ! Cum sa nu ai intelepciune?
Fiecare avem rezerva noastra in suflet,acumulata in functie de experientele traite...
Ana
Sti tu ceva de anul racilor?Eu nu stiu...
Daca ma gandesc acum la rece,financiar a fost teribil de greu,fiindca a fost anul asteptarilor...cand drumurile se deschideau incet,incet...dar ca o retrospectiva...a fost foarte bine,intr-un final...
Legat de ura...cat am incercat in ani sa gestionez aceast sentiment...dar revine,iar si iar...

[aceeasi_eu]

Cum am spus am hotarat de comun acord sa ne straduim pentru copii,fiindca din punct de vedere financiar nu este momentul unei ruputuri.
Ideea este ca in momentele de calm,de analiza a noastra ,am recunoscut amandoi ca inca ne iubim si simtim cum rezonam cand suntem impreuna...Ca in aceasta perioada am tanjit dupa imbratisari,ca am facut ambitii amandoi si am realizat ca pentru aceasta dragoste care am constientizat-o ca exista,merita sa ne straduim.Si am inceput planul de familie in care sotul este implicat mai mult iar copiii,au de asemeanea,sarcinile lor.
In aceste 4 luni acestia au fost pasii mei:revolta,negare,acceptare,schimbare
In momentul in care am ales schimbarea si am stagnat certurile,lucrurile s-au mai aranjat,fiindca hotarasem sa ne despartim amical,fara certuri,cu respect reciproc.
Apoi eu am simtit nevoia unei autoanalize-am intrat in panica,dupa care am consultat un psiholog,iar pasul trei am citit carti religioase care promoveaza familia si sarcinile parintilor si copiilor.
Am dorit sa fac tot ce se poate...mi-era teama sa nu gresesc,mi-era teama sa nu iau o decizie de care sa imi para rau,deoarece era clar ca in principal,copiii sufera,eu ma vedeam refacandu-mi viata,dar imi era greu sa vad un barbat care sa fie si tata pentru copiii mei...
Ultimul pas,drumul catre religie,mi-a adus impacarea si mi-a redus acea inversunare,am putut sa fiu calma si sa vad diferit lucrurile...
Acum de o saptamana..intamplator,a luat si sotul aceasta carte,o srasfoieste..ba chiar o aprofundeaza la serviciu...
Pot spune ca este o perioada de liniste,iar copiii sunt fericiti si ne ajuta sa depasim starile conflictuale.

[jo_ana]

Lili, eu va doresc sa treceti cu bine peste aceasta perioada...un singur sfat (si ma opresc caci m-am prins ca spun mai mult decat se doreste) e bine ca fiecare parte sa-si recunoasca partea de vina si sa lucreza pentru automodelare, acceptare si control.

[oare]

liliat
Maestru



Data inscrierii: 26/Noi/2005
Mesaje: 1700
Locatie: galati
Trimis: Joi Dec 08, 2005 10:37 am Titlul subiectului: de ce il iubesc pe sotul meu

--------------------------------------------------------------------------------

Fetelor,a venit vremea sa ne incarcam cu energie pozitiva,ce ziceti?
Ce parere ai LINK?
Vrem sa-ti demonstram ca noi inca ne iubim sotii si chiar foarte mult!
Mai vorbim si noi ... sa treaca vremea...

Sus


liliat
Maestru



Data inscrierii: 26/Noi/2005
Mesaje: 1700
Locatie: galati
Trimis: Joi Dec 08, 2005 10:44 am Titlul subiectului:

--------------------------------------------------------------------------------

Il iubesc mult fiindca mereu vad copilul din el...E vesel,vesnic pus pe sotii,glume.(mai sunt si exc.dar acum doar iubim,nu?)
Il iubesc fiindca e prietenul meu,este tatic iubitor,il privesc si-l iubesc ca la inceput...
Il iubesc fiindca mereu ma ...iubeste...



daca m-am implicat prea mult e pentru ca ma doare de fiecare data cand aflu de astfel de probleme.