Viata e o alegere!

[aceeasi_eu]

Nostalgie sarbatori...
De cateva luni ,din august ,mai precis ,un moment greu pentru familia mea,pentru mine afectiv,pentru mine profesional-moment de asteptari si de deschidere de drumuri...,de atunci am inceput marile framantari,dupa probleme ce pot apare intr-o situatie conflictuala,ce poate fi considerata inerenta in sirul anilor (16) de casnicie...
Si de atunci framantari...
Sunt intr-un moment dificil al vietii mele ,exact cum spuneam,cand ma zbat iar intre ratiune si sentiment...cand simt ca lucrurile nu mai pot sta intr-o vesnica amorteala,cand simt ca nu mai pot accepta situatii de compromis...cand eu-mama,devenisem prea centrata obsedata de copii,cand eu-sotia...am facut destule pentru a uni familia,cand eu ca femeie am simtit atatia ani ca nu vreau sa contez...si probabil nu am valoare in ftza lui,a sotului meu..ca am valoare numai cand lucrurile se petrec asa cum vrea el,iar cand imi exprim punctul de vedere,apar vesnicele conflicte din care nu au de pierdut de cat copii...
Am ajuns in faza cand care imi este terbil de greu sa ma hotarasc ce voi face cu viata mea....dar simt ca am rasturnat putin sistemul de valori,cand simt ca starea de incordare si vesnica mea stradanie de a uni familia,nu are efect decat asupra copiilor si unul negativ...fiindca eu sunt o sotie nemultumita,o femeie care nu se simte respectata,o mama pe care adesea sotul si soacra o critica ca nu face asa cum spun regulile familiei...X.
De aceea scriam aici urmatoarele:
Noi suntem intai femei,apoi mame ,apoi sotii?
Sau alta este ordinea?
Cele mai multe dintre noi spunem astfel:
-sunt mama,sunt sotie,sunt femeie
Ce inseamna aceasta insiruire?
O ordine a prioritatilor pe care ni le autoimpunem sau le-am mostenit din mosi stramosi..ideea de a pastra familia...si da,familia daca ai ca prim scop sa o pastrezi indiferent de ,,furtunile''ce apar,astfel o pastrezi!
Dar nu putem echilibra balanta,aceasta schema mama-sotie-femeie,adesea se dezechimbreaza....
Cum se simte acest lucru?Prin starea de nemultumire a femeii!
Ea va cauta implinire intr-una din aceste trei laturi ale sale...sau macar intr-una...si atunci...
Fie devenim mame care ne concentram intens pe copii,iar frustrarile si dezamagirile noastre le transferam copiilor si atunci copiii vor avea de suferit prin starea de neincredere pe care le-o inoculam sau ambitii care pot deveni fara control(rautacioase),
Fie devenim femei-sotii,centrate pe curatenii,case...
Fie femeia va cauta dragoste,sex cum a fost cazul tau,in alta parte...
Din punct de vedere moral,nu este acceptat...
Dar cine face morala?
Credinta in Dumnezeu? Credinta in adevar dreptate!
Fiecare om isi are propriile valori dupa care se ghideaza in viata,singurul care are dreptul sa te judece este acea persoana in care tu crezi,careia ii dai voie sa te judece(aici putem vb de ..Dumnezeu,de ex..de un prieten in care ai incredere).
Daca tu crezi ca o latura care nu-ti este satisfacuta in acest trio al existentei noastre,o poti compensa in alta parte si nu iti dezechilibreaza balanta..in acest caz statutul tau de MAMA si de SOTIE...
Ok! Important este ca tu sa accepti acest lucru! Tu sa fi impacata cu tine! Tu sa vezi partea buna a lucrurilor!


Si inca ceva...familia este aceea in care copiii simt ca au o mama multumita ,un tata iubitor-multumit,de asemenea,unde gasesc intelegere,dragoste,impacare,RESPECT!
Familia pentru un copil nu inseamna numai statutul de MAMA si TATA natural!
Greu de acceptat aceasta idee,insa mama si tatal trebuie sa ii ofere cele de mai sus pentru a se dezvolta armonios...iar simplul statut de parinte natural intr-o convietuire ce aduce frustrari,nu ofera copiilor mediul optim de dezvoltare mentala,afectiva si sociala.


Si mi-e teribil de greu....trec prin furtuni...
Am deschis pagina sufletului eu iar,cochetez de mult timp cu ideea,dar mi-a fost frica,sincer,sa nu fiu judecata(cum sunt deja in familia lui) ca eu,femeia cu trei copii,ma pot gandi la un divort cand am un sot atat de bun care:nu bea.nu ma bate,nu iese cu prietenii,aduce bani acasa...

Dar oare acesta este sistemul meu de valori?

Acesta este sistemul de valori al celor care povatuiesc...

[analy]

[mary_lou]

Lili, cand citesc aceste randuri, framantari pe 30 decembrie 2009, ma gandesc ca poate maine noapte o sa fie altele care nu au legatura cu acestea expuse mai sus...Pot doar sa iti spun ca esti in egala masura - mama, sotie, femeie si ordinea poate fi oricand schimbata asa cum vrei tu, cum simti tu...
Ce iti doresc in noul an - intelepciune, intelegere si liniste interioara...Fruntea sus, ai o familie asa frumoasa - model as spune...Nemultumirile alunga-le, compromisuri se accepta atat cat simti tu ca este in regula. Cat despre interventia altora in familia ta - pune piciorul in prag!
La multi ani iti spun si eu de la suflet de femeie la suflet de femeie!

[aceeasi_eu]

Multumesc,liniste interioara imi doresc..fiindca aceasta o capat cu intelepciune...
Familie model? Cine a spus asta?
Ce inseamna a fi ,,model''?
,,Model'' cuvant care se incadreaza diferit in
sistemul de valori al unei persoane...ceea ce pentru mine poate fi inaltator,pentru altul poate fi normal...pentru idealuri la care eu tind sa ajung...poate altul deja le are...poate unii isi doresc un lucru de la ei si copiii lor:ambitii scolare,rezultate la invatatura,acceptare in colective =scoli renumite...Dar oare altii , considera un copil model,acel copil care are incredere in el fiindca este fericit..fericit fiindca are parinti care il sustin...fiindca are parinti fericiti??

Ca o concluzie...
Familia model,copiii model ...asta incercam sa aratam noi lumii?
Incercam sa fim catalogati prin prisma celorlati? Sa ne incadram in modele?Dar oare aceste modele se muleaza si pe personalitatea noastra?

Ma deranjeaza tiparele.Am ajuns in faza cand a ma incadra in tipare numai fiindca asa trebuie,fara sa simt acest lucru,genereaza aceste filosofii...sunt rea? Cred ca experientele de viata isi spun cuvantul...

[oare]

imi pare rau sa te gasesc in starea asta.
e sfarsit de an, tragem linii, facem socoteli, formulam concluzii. sau facem toate astea indiferent de perioada din an in care ne aflam.
eu nu cred in perfectiune. nu cred ca o femeie poate fi mama, sotie, gospodina si femeie de cariera. e impotriva firii. pur si simplu nu iti ajunge timpul sa le faci pe toate, chiar daca ai avea calitatile necesare. si cand intelegem asta ni se naruie vise, principii, facem compromisuri pe care nici nu le gandeam. mai avem si nesansa de a ne fi nascut intr-o vreme in care mult ravnita egalitate intre sexe ne aduce mai mult neajunsuri si ne ingreuneaza viata in loc sa o simplifice. daca putem face ceva e greu de spus pentru ca depinde de fiecare caz in parte. putem insa sa ne educam copiii astfel incat sa nu treaca prin asa ceva, indiferent ca sunt fete sau baieti.
am ,,deraiat'' un pic. am si scuza ora tarzie.
iti doresc sa-ti poti pune ordine in ganduri si sa alegi ce e mai bine pentru voi!

[aceeasi_eu]

Nu ai deraiat...
Da,fac bilantul anului...
Ai atins un punct care si mie mi-a creat mari semne de intrebare si m-am analizat teribil pe mine,copiii mei si familia mea.
Acum aproape patru ani hotarasem sa raman acasa cu familia si sa ma ocup de afacerea familiei.Atunci am rams insarcinata cu bb trei.
Atunci eram inseatata a stau cu copiii mei,eram dornica de o familie reunita asa cum sunt in filme..iubesc - ador familiie cu multi copii unde exista respect,comunicare,sarcinile sunt impartite,parintii se inteleg...
Apoi...m-am trezit acasa ,eu cea extrem de activa pana atunci,eram insarcinata,adevarat,ocupandu-ma strict de cele casnice...Mi-ar fi placut sa ma regasesc in aceasta postura sa fiu numai mama...am incercat si imi facea placere sa alerg cu baiatul cel mare la concursuri de sah,sa ma implic cu scolile lui,sa stau la povesti cu fata adolescenta care avea nevoie de indrumare...
Dupa care veni micutzul pe lume,mult calm in familia mea.Eu reusisem sa am control asupra familiei,devenisem o mamica asa cum doream eu? Asa credeam....
Dar veni rutina,sentimentul ca nu esti apreciat...un sot care te vede ocupandu-te de copii si spune ca e normal si nu e mare lucru..chiar daca nu te plangi si faci cele casnice ca asa trebuie...si atunci se nasteau conflicte....eu cea care stateam acasa niciodata nu ma simteam apreciata pentru ce faceam...
Venira nemultumirile mele...pot eu sa stau acasa la nesfarsit? Sa fiu catalogata numai mama si sotie...casnica asa cum ma vedea el(cu toate ca imi lasasem profesia in suspans-concediu ptr cresterea copilului) si...m-am trezit muncind asuduu cu baiatul cel mare,lectii si probleme din culegeri la greu....era bun,foarte bun...pana cand deodata apare plictiseala la scoala,frustrarea cand acasa ii dadeam de lucru suplimentar....
Mi-am pus intrebarea :de ce?
Este el singurul vinovat?Am luat legatura cu invatatoarea. Si ulterior,am realizat ca eu devenisem mult prea dura.Eu ca si mama imi doream sa fiu apreciata prin copiii mei.Eu sufeream fiindca lasasem o profesie,pe care o faceam cu pasiune,dedicandu-ma familiei,copiilor...in principal,raspunzand reprosurilor sotului precum ca nu ma ocup suficient de copii(serviciul-magazinul)
Eu imi rasfrangeam propriile dorinte pe copiii mei..eram extrem de dura si axata pe scoala si cu fata cea mare...ea intrase in perioada adolescentei...refuza tot ceea ce-i propuneam...
Aveam un sot care nu aprecia scoala...cand eu trimiteam mesaje de genul,,Invata ca vei ajunge cineva'' el intotdeauna combatea aceasta idee,precum ca scoala nu e importanta...ca poti ajunge cineva si cu banii lui tati,cu magazinul....
Si iata-ma intr-o situatie cand realizasem ca ma lupt cu morile de vant....cand eu eram suparata ca nu facusem facultatea,cand eu aveam idealuri profesional si le lasasem ,abandonasem pentru copii si familie...
Eram nervoasa cand rezultatele lor nu erau pe masura asteptarilor mele,incepusem sa realizez ca le scade increderea...Eram judecata de o bunica invatatoare daca copiii nu aveau rezultate foarte bune...iar eu simteam ca ceva nu este in regula....
Am decis sa ma inscriu la facultate cand bb avea 3 luni,iar la 9 luni am inceput specializarea internationala....Au fost atunci mari scandaluri in familia lui,precum ca vreau sa ma ridic deasupra lui,ca el va ramane in urma mea...etc,etc...plangeam..chemam familia mea de la Tulcea sa stea cu bb ptr a ma duce la examene...Sotul meu nu statea cu bb,fiindca nu era de acord cu facultatea....
Dar atunci am sfidat....eu nu ma simteam implinita,iar el a contribuit la starea mea....Eu pentru el devenisem banala casnica care se ocupa de copii si face lucruri care nu se vad in casa si nici pe acelea nu le face bine....

Atunci a fost momentul decisiv pentru mine,cand a trebuit sa aleg..
Raman mama impovarata care ma simteam si imi aruncam frustrarile asupra copiilor?
Sau incep prin a ma canaliza pe invatatura ,sa fiu un exemplu pentru copiii mei?Sa se mandreasca cu mama lor? Sa nu mai am asteptari peste masura de la ei,sa le am doar de la mine si ce pot face eu?
Si am luat acest drum...au fost perioade agitate,apoi sotul meu si familia lui au acceptat drumul nou al meu profesional...ba chiar sotul m-a sustinut enorm..mergeam cu bb la Bucuresti cand il alaptam,iar el statea in masina cu el 8 ore si ma suna cand nu reusea sa-l impace..in rest il plimba prin parc,il schimba,ii dadea sa manance stand prin parcuri,dormea in masina cu el....
Mi-e bine sa imi amintesc asta....
Si statea cand aveam examene,daca la inceput zambea in coltul gurii spunand ca facultatea e de doi lei,ca toti fac facultate acum,apoi imi spunea ca e normal sa iau note mari,baiatul cel mare se mandrea cu mine si ma intreba adesea ce note am luat....
Fata..imi trimitea mesaje de genul:
,,Nu ai minte femeie cu trei copii,faci facultati si inveti ca nebuna..''
Zambeam si nu spuneam nimic....simteam ca era mandra cand fetele ,prietenele ei veneau la noi si ma inconjurau...cand spuneau despre mine ca-s tanara,frumoasa...si o buna prietena....fiindca gasesc la mine sfaturi despre viata.Prietenul ei,de asemenea...avem o buna relatie....il simt apropiat de mine,cum probabil nu este cu mama lui...
Dar ea cateodata era deschisa cu mine,cateodata se inchidea....
Asteptam sa treaca si aceasta faza a ei...astept si acum....

Dupa care am inchis magazinul,fiindca EU analizasem ca ne invarteam in cerc,cand ce scoteam profit pierdeam pe alta parte...cand venisera amenzi de la garda colosale,cand finantele ne tacasera si ei cu amenzi...si nu mai puteam duce...
Din acest moment in casa mea eu eram cea care eram vinoavata ca nu mai aveam stilul de viata de pana atunci...
Accum se asteptau ca eu sa aduc rodul invaturii mele...
Sotul meu vedea in scolarizarea mea o mare sursa de venit...nu vedea pasiunea care o investisem eu,nu vedea ca eu sustin idei in care cred.ca ma regaseam,ca aveam nevoie sa ma incorjor de oameni care au aceleasi interese ca mine...Ca este un drum nebatatorit si este greu sa-l accesez...
De aici vesnicele conflicte....
Eu deschideam drumuri,oamenii aveau incredere in mine si ce promovez,ce fac...se deschideau contracte de colaborare,dar..erau perioade in care eu trebuia sa astept o decizie,un timp mai mare...
Aceste asteptari,deja financiar le resimteam greu...greu....
De aici s-au rasturnat mult valorile in casa mea....din august....
Cine spune ca perioadele de criza fie unesc familia respectiva,fie o destrama....a avut dreptate...

Ma aflu intr-o situatie cand s-au spus cuvante urate,cand s-a ajuns la radacini,cand mama lui conteaza extrem pentru el...cand cuvintele spuse dor extrem de mult...cand copiii au suferit,cand deja cocheteaza cu ideea divortului...cand eu mi-am spus....
Am luptat pentru o familie,dar in aceasta familie nu e liniste..eu adesea sunt cea calma si trebuie sa-l schimb,sa-l invat sa fie tata,sa-l invat ca si celalat baiat are nevoie de dragoste si atentie...sa-l invat ca fiecare cuvant anapoda spus la nervi are o mare conotatie in mintea unui copil....
Din august ma framant teribil....copiii vor o familie....
Dar este important sa ii oferi copilului orice familie?
Si am analizat influenta acestui comportament in timp asupra copiilor,asupra celui mijlociu...si simt ca voi trece prin aceleasi furtuni ca si cu cea mare....
si ma intreaba cineva ,,de ce fac psihologie? cand mi-am descoperit vocatia?''cand?????Citind despre copiii mei,fiindca adesea imi spunea ca nu sunt mama suficient de buna(el si mama lui)...cand??? cand doream sa-l inteleg pe el si citeam carti relationale,psihologia cuplului,detensionarea conflictelor...

Am vrut sa inteleg ce se intampla cu el,cu mine,cu noi....am vrut sa pastrez familia!!!!!!!!!
Si ajungi intr-un punct dupa 16 ani,cand iti spui oare ma duc pe acelasi drum si cu ceilalti doi copii?
Stiu ca le va fi greu,dar deja s-au obisnuit ca tati este mai calm,mami de semenea..tati ii ia la tara iar mami sta cu ei acasa...
Fata cea mare nu este de acord cu decizia mea....daca pana acum imi spunea ca nu se merita sa fiu nervoasa din cauza lui tati,ca trebuia sa divortez de el demult...acum ma critica..simte ca-si pierde familia,ca nu se regaseste in noul statut....vrea sa stea la bunica ei...

Aceste lucruri nu s-au petrecut peste noapte....am incercat sa punem cap la cap toate probleme eu cu sotul si sa trecem mai departe pentru copii...acum concluzia si a lui este:
,,ca o familie nu trebuie sa ramana impreuna numai pentru copii,chiar si trei''

Si credeti ca nu mi-am pus intrebarea daca o femeie poate fi mama,sotie si sa faca cariera?
O....cat m-a framantat aceasta idee!!!
Credeti ca nu mi-e teama???
Mi-e o teama teribila sa pornesc singura la drum!!!!
Dar adesea imi vine gandul:daca imi va pare rau???
Si am revenit la momentul cand am vrut sa devin mama si am realizat ca nu ma regasesc acolo....ca faceam mai mult rau copiilor prin atitudinea mea,decat acum....

Ca si situatie,ma aflu la inceputul jurnalului meu..cand trebuia sa decid intre a profesa cu pasiune ,asa cum simt...si ratiunea de a ramane cu un serviciu sigur in spital...
Am facut aceasta alegere,grea alegere,drum greu...dar ce multe satisfactii!
Acum sunt in faza cand ratiunea imi spune sa raman aici ,ca ai mei copiii au nevoie de familie....dar simt asta??Nu! Simt ca s-au daramat anumite lucruri importante intre noi doi si de aici...au influenta asupra mea ca OM,in orice alta situatie...
Iar daca ma desprind...stiu ca ma astepata un drum greu,greu....dar sunt sigura ca voi avea linistea sufleteasca dupa o perioada...si nu voi trai cu regretul ca nu am avut curajul sa ma desprind atunci cand simt ca nu mai am decta un motiv sa raman:copiii.

[aceeasi_eu]

[jo_ana]

Un An Nou cu multe impliniri, iti doresc!

N-am reusit sa citesc ce ai postat...o voi face...la anul ... ce pot sa spun, e ca ma bucur ca te gasesc "acasa" si ca sunt convinsa ca ai puterea sa faci tot ce-ti pui in minte!

[carstea_diana]

[aceeasi_eu]

Multumesc mult si voua numai bucurii si visele sa vi se implineasca!