ce auzi primul lucru dimineata cand te trezesti?
eu aud pasii vrabiutei mele, mergand ca un pinguin in saculetul ei spre camera mea. imi place sa stau as cu ochii inchisi si sa o aud cum vine incetisor si se urca in pat langa mine. o aud cum clipeste fara sa scoata niciun sunet. dupa cateva minute intinde manuta ei mica si ma mangaie pe par. ma intorc cu capul spre ea si deschid ochii. mirosul ei atat de personal imi inunda narile uscate dupa o noate de nesomn. o vad cum zambeste la mine si-mi spune in soapta: 'buna dimineata, mami!' ii raspund si eu 'buna dimineata, puiul meu!'. se apropie de mine si imi da un pupic pe nas. 'te iubesc!'...
domane, daca ar exista cuvinte care sa exprime cat de mult o iubesc eu ar trebui sa fie unele pline de atatea sentimente impletite cu lacrii de bucurie si emotie la fiecare secunda.
doamna educatoare l-a oprit ieri pe adi cand a dus fata la gradinita sa-i spuna ca este uimita. i-a povestit cum niciodata in viata ei nu a intalnit un copil care sa retina o poezie dupa ce a ascultat-o o singura data. a discutat 'problema' si cu fata dansei care este psihopedagog si i-a spus ca este un copil extrem de inteligent. cand imi poveste la telefon adi despre intamplarea cu doamna educatoare, ma gandeam la fetisoara ei frumoasa si la intonatia cu care spune ea poezii sau canta cantecele. si pe mine m-a uimit faptul ca ea venea acasa cu cate doua trei poezii invatate intr-o zi la gradinita, dar ma gandeam ca numai asta fac toata ziua. am stiut dintotdeuna faptul ca este inteligenta, cu aptitudini spre cantec, poezie, pictura... chestii umaniste in special, ca doar la aproape patru ani a reusit sa invete sa numere pana la zece si nici acum nu sunt sigura ca ii iese de fiecare data
![zambet larg [:D]](./images/smilies/bigsmile.gif)
- dar mi s-a parut ciudat sa vina cineva din afara sa-mi spuna. m-am bucurat, este evident. m-am bucurat mult si eram trista ca nu eram acolo langa ea sa o strang in brate. sa ii dau un pupic pe nas si sa o laud. saptamana trecuta cealalta educatoare imi spusese ceva asemanator si mie. ma intrebase daca lucram cu copilul acasa din chestiile pe care le face la gradinita. am ramas surprinsa pentru ca eu nici nu stiam nimic despre ce fac ei la gradinita. bria refuza sa ne povesteasca, cica era secret. era secretul ei fata de noi. si daca este un asa copil inteligent care are secrete fata de parintii ei la patru ani, cate secrete o mai avea? de unde i-a venit ideea de a avea secrete? nici nu stiam ca intelege in totalitate notiunea de secret, cu atat mai mult de a face din ceva un secret asa de mare incat sa raspunzi mereu parintilor 'am uitat, nimic, ne-am jucat... nu mai stiu'. dintr-o data m-a apucat teama. o teama nebuna de a gresi.
saptamana trecuta am stat de vorba cu ea si am intrebat-o despre mai multe lucruri care ne deranjau pe noi ca parinti in atitudinea ei si ea mi-a explicat si de ce se comporta asa cum o face si care sunt nemultumirile ei fata de noi si ce asteapta de la noi. am stabilit amandoua niste lucruri clare si am incercat sa ma port cu totul altfel fata de ea. sper sa reusesc sa indrept toate chestiile rele pe care le-am facut in educatia ei si in relatia noastra ca parinti cu ea. vreau sa simta mereu ca o iubim si ca suntem acolo pentru ea, nu sa fie doar vorbe aruncate in vant. din pacate la adi nu se poate remedia mai nimic... programul nu-i permite sa faca schimbari, insa vom incerca ca atunci cand este acasa sa isi petreaca timpul cu ea, facand lucruri impreuna, sa isi refaca relatia de tata fiica. cand iti intrebi copilul de ce isi iubeste parinte si iti raspunde 'pentru ca asa spui tu' clar ceva este in neregula. vrea sa simta prin tot ceea ce facem ca noi o iubim foarte mult si ca nu sunt numai vorbe. vreau ca toate faptele noatre sa ii demonstreze mereu afectiunea noastra.
e greu sa fii parinte... off, cat e de greu!! si cu toate astea, cat este de frumos si ce dulci sunt lacrimile de iubire pentru copilasii nostri!