Depresia postpartum

[bella84]

LA MULTI ANI!!!

[Marinela72]

Aproapre doua luni de liniste...nu mai sunt legata de locul asta cum eram odata si totusi ma intorc...ce nesuferita sunt, imi place sa scriu si de multe ori as vrea sa o fac, apoi ma gandesc ca nu are rost, asa cum nu are rost sa spun buna ziua cand intru intr-o camera goala...Nu stiu ce caut aici, nu stiu ce vreau sa stiu si totusi ce caut? Caut povestile voastre...ale mele, ale lor, spuse sau ascunse de ochii curiosi ai lumii...

Cei din jurul meu ma surprind intotdeauna cu povestile pe care le-au trait sau pe care si le imagineaza, fie zi, fie noapte. Absorb ca un burete tot ceea ce mi se spune si ajung sa aflu, printre randuri, visuri de mult ingropate, ganduri pe care cei ce mi le destainuiesc, intr-un moment de slabiciune sau pur si simplu din dorinta de a fi ascultati, le nutresc cu drag.

Imi plac povestile oamenilor. Imi place sa ii ascult vorbind despre amintiri si oameni din viata lor, pe care nu i-am intalnit si nu ii voi intalni, cel mai probabil, niciodata. Cumva, ma primesc in universul lor, imi deschid usi spre lumi nestiute de mine, in care ma afund cu toata fiinta. Si imi imaginez locuri in care nu am fost niciodata, plimbari prin parcuri si paduri pe care nu le-am vazut niciodata, dimineti somnoroase sau seri de povesti cu prieteni care nu sunt ai mei, la o bere sau un vin fiert. Invat sa cunosc oameni si sa ii identific in universul celui care mi-l dezvaluie, desi stiu ca nu ne vom intalni nicicand.

E ca si cum as citi sau mi s-ar citi o poveste. Si il privesc pe cel din fata mea, absorbit in ganduri, cu un zambet fugar pe chip, indreptat amintirii din el. Si zambesc, la randul meu. Pentru ca suntem, cu totii, povesti.

Am auzit unele povesti de mii de ori. Si mi-e la fel de drag sa le ascult din nou. Pentru ca oamenii au obiceiul sa se refugieze in colturile din sufletul lor in care se simt cel mai confortabil. Si, desi stiu ca ti-au mai vorbit despre asta, iti impartasesc din nou experientele lor frumoase, in bratele carora isi regasesc linistea. Si linistea asta ce li se intipareste pe chip mi-e draga. Pentru ca stiu ca oamenii nu renunta sa caute in sufletul lor locul in care se pot regasi impacati cu ei insisi.

In seara asta imi amintesc de o poveste de munte, cu vin fiert dupa un drum de iarna. Imi amintesc de prieteni adunati in jurul meu, de povesti spuse pana dimineata. Si de povestea mea care se construieste cu fiecare clipa care trece.

Va iubesc pe toti cei ce faceti parte din ea...

[Arheoloaga]

Mari ma bucur de fiecare data cand vad ceva scris de tine...Sensibilitatea ce transpare prin cuvintele tale...nu s-a intamplat pana acum sa ma lase indiferenta.
Zambesc...imi place linistea din randurile tale si usurinta cu care m-a facut sa visez la...povestea mea.

[mary_lou]

[Marinela72]

Ma gandeam deunazi ce frumos ar fi sa pot face mereu ceea ce vreau...sa am libertatea de a ma duce la servici daca vreau, sa pot privi pe cineva in fata sa ii spun ce gandesc fara cenzura constiintei care nu ma lasa, sa pot merge imbracata aiurea pe strada fara sa intalnesc priviri care ar avea cu siguranta ceva de comentat: Ia uite si la asta cum arata?
Ar fi un haos probabil sa traim asa, viata este facuta dupa aceste reguli scrise sau nescrise si noi ne supunem lor...asa ne nastem in supunere si asa murim...invatand reguli dupa reguli.
Fii-mea a incalcat ieri la scoala o astfel de regula...si nu a fost bine. A incalcat regula raportului dascal-elev, a respectului pe care il datoram si a distantei pe care trebuie sa o pastram in anumite relatii si circumstante. A ridicat mana, s-a ridicat in picioare si i-a spus doamnei invatatoare: "de ce puneti sa raspunda mai mult randul din mijloc decat pe celelalte" (respectiv pe cel de la geam unde sta ea). Atat...o constatare venita din partea unui copil de 7 ani pe care eu l-am invatat sa fie liber sa vorbeasca si sa spuna lucrurilor pe nume...uitand probabil sa ii subliniez ca totusi unele lucruri nu se fac. Doamna s-a suparat si nu s-a sfiit sa arate asta...iar Alexandra a simtit ca dmna a fost foarte deranjata...pana aseara nu mi-a spus nimic, apoi a izbucnit in plans si mi-a povestit tot, cu greutate, vrand parca sa uite incidentul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Nu am certat-o, am plans si eu cu ea...de ciuda si neputinta...am sunat si am vb cu dmna, am simtit-o un pic distanta si rece, apoi s-a mai inmuiat parca...azi dimineata Alexandra si-a cerut scuze. Doamne, si toate erau atat de bune la scoala pana acum...
Asa e viata...trebuie sa ne asumam ceea ce facem, bune si mai ales rele. De aceea spun ca mi-as dori o zi fara reguli...fara sa fie cineva suparat ca le-am incalcat sau ca nu mi-a pasat catusi de putin de ele...

[Cami-N]

Off Mari,imi pare rau de incidentul de la scoala! Stiu ca o va marca pe Alexandra si ca tie ti-a semanat durere in suflet... Dar,hai sa-ti spun ce gandesc eu acum... eu ma bucur ca exista aceste reguli scrise sau nescrise altfel ar trebui sa suportam si noi la randul nostru libertatea altora.... ar trebui sa accept fel si fel de pareri care pe unii doar aceste reguli ii retin sa mi le spuna....ar trebui sa suport pe strada pe langa privirile libidinoase, fel si fel de comentarii scarboase (exista si in conditiile astea destui care nu se retin de la fel si fel de comentarii)... ar trebui sa asistam vrand nevrand la scandalurile altora.... si probabil cate altele... un adevarat haos cum ai spus si tu!
Pentru Alexandra a fost o lectie dureroasa... ar fi primit-o la un moment dat...cred ca deja este mai puternica... Va imbratisez pe amandoua

[Marinela72]

Stiu, Cami si ai dreptate...o viata fara reguli nu ar mi-ar aduce liniste si nici nu m-ar face sa ma simt mai bine...A fost probabil gandul de moment, care a vrut cred sa stearga greseala...dintr-o data m-am simtit atat de neputincioasa mai ales ca am vazut in privirea ei implorarea sa fac ceva...eu, mama care mereu era acolo langa ea sa o apere...de data asta nu am putut face nimic.
Imi doresc din suflet sa se uite totul...am vb cu Alexandra la telefon si mi-a spus ca dmna a iertat-o dupa ce dimineata si-a cerut scuze, ei copiii trec atat de usor peste aceste incidente...sper ca D-zeu sa ne dea intelepciune sa trecem si noi.
INca am nod in gat...poate exagerez, poate ar fi bine sa plang mult si sa imi treaca...

O zi buna Cami si multumesc pentru ca ai fost aici.

[jo_ana]

[adeluta75]

Eu una as continua discutia parinte -dascal cu privire la aceasta intamplare.Fetita nu are nici o vina,nu a vorbit neantrebata,nu a scuipat,nu a jignit..de ce acest tratament din partea dascalului?
Insa trebuie alese cuvintele cu grija,deoarece am mai auzit asemenea cazuri cand mama s-a dus la scoala sa discute amanuntit doleantele invatatoarei si din pacate acel copil nu a mai avut zile bune cu ea...iar mama a fost nevoita sa-si mute copilul in alta clasa deoarece copilul era foarte stresat de acel incident,mereu cu frica in san sa nu faca ceva nepoliticos ,lucru care i-au afectat rezulatele la invatatura .
De cand copilul s-a mutat in alta clasa,s-a si vazut schimbarea..iarasi note bune si un copil relaxat si fericit...mare atentie la astfel de pedagogi!

[oare]

Mari, mai bine schimbi invatatoarea decat sa-i ceri Alexandrei sa se schimbe!
s-ar putea totusi sa existe si o parte buna in toata povestea, chiar daca impresia initiala e alta. am avut si eu un conflict din asta cu o profa de mate prin clasa a 7-a si, cu toate ca initial s-a aratat derajata rau, pana la sfarsitul clasei a opta am devenit ,,prietene bune'', daca se poate spune asa.
e posibil ca dna sa-si fi dat seama ca a gresit si sa nu recunoasca, dar sa-si schimbe atitudinea.
daca nu...mai sunt invatatori in ct si nu e un capat de tara sa muti copilul la alta scoala.