Asa ca pe 14 august, la 4.40 dimineata am pornit la drum, hotarati fiind sa evitam autostrazile si de a vedea cat mai mult din peisajul locurilor prin care urma sa trecem.
Pe la ora 6 treceam granita cu Slovenia, inconjurati find de un verde aprins si de o ceata subtire si patrunzatoare.
Am fost placut surprinsi de peisajele intalnite dar si de...strazile impecabile.
Odata trecuta frontiera croata, ne-am oprit la un oficiu de schimb valutar. Moneda nationala este kuna si am platit un euro pentru 7.26 kune.
Ne-am continuat drumul pe "magistrala", adica strada care "curge" in paralel cu coasta Adriaticii de est.
Din loc in loc aparea o plaja, o statiune sau pur si simplu cateva insule albe pierdute in albastrul marii.
Dupa un drum de 20 de minute cu feryboat-ul, insula Pag ne-a intampinat cu un peisaj arid, stanci golase batute de vanturile calde pe care rasarea din loc in loc un arbust de ciulini. In locurile protejate de bora aparea un maslin, un smochin sau o planta de aloe. Un peisaj lunar, dar care a fost 100% pe gustul sotului meu.
Unii istorici sunt de parere ca Pag este ultima parte de uscat ramasa din legendara Atlantida si vestigiile arheologice descoperite da din ce in ce mai mult credit acestei ipoteze. Pana una alta insa, turismul in zona este unul de placere...nu unul cultural iar insula este cunoscuta mai degraba pt branzeturile de oaie si vinurile albe.
Abia ce ne-am cazat am pornit in "recunoastere" si trebuie sa spun ca mi-a placut ceea ce am descoperit: plaje mici si curate, apa albastra in fel si fel de nuante, pesti feluriti, stele de mare si arici de mare pe care ii puteai atinge la doar cativa centimetri de la mal.
Singurul inconvenient(daca il pot numi asa) a fost ca am avut nevoie de pantofi sportivi speciali pentru plajele de stanca si piatra. Altfel era imposibil sa intrii in apa...pietrele iti puteau taia talpile sau erai in pericol de a aluneca pe vreo piatra mai mare. Oricum...pentru amatorii de scufundari era...raiul pe pamant
Nu mai stiu a cata zi am descoperit o mica plaja ascunsa de un deal impadurit. N-am crezut niciodata ca "la mare" poti avea atata intimitate...ca te poti simti excelent fara vanzatori ambulanti care sa-si strige marfa sau fara ritmuri nebune auzite pe la terase. Asa ca ne-am trezit doar noi, marea si fosnetul padurii.
O singura data pe zi...atingea malul micului golf, o barca cu inghetata si bauturi racoritoare...singurul semn ca nu eram undeva...departe de lume.
Dar sa nu credeti ca am stat opt zile cu posteriorul la soare!! Nuuuu....eu sunt genul de turist cu care putini isi doresc sa aibe de-a face. Adica: harta, ghid turistic, muzee, catedrale, piete...incat pana la urma insula a devenit cumva prea mica...si ne-am indreptat privirile spre continent.
Intr-o pauza de bronzat am traversat prin sudul insulei, unicul pod ce o leaga de uscat.
Va continua...

?




