Prima iubire.

[bucurroxana]

prima iubire...? a fost super eram copii eram vecini am intampinat multe piedici din partea asa zisilor prieteni parintilor si vecinilor. desi a fost greu am invatat sa avem incredere unul in celalalt si sa ne iubim . rezultatul a fost de partea noastra si acum dupa mai mult de 12 ani prima iubire este inca "IUBIREA MEA" si cu adevarat sunt convinsa ca mi-am gasit jumatatea. in tot acest timp nu a existat nici macar o zi in care sa adorm cu gandul ca suntem suparati sau despartiti (cand eram prieteni). si de asemenea nu trece nici o zi in care sa nu ne spunem cat de mult ne iubim. ma enerveaza barbatii care nu stiu sa spuna "te iubesc"

[Claudia_34]

al meu nu spune, desi stiu ca ma iubeste de ce nu spun barbatii "te iubesc?"

[bucurroxana]

probabil ca nu ii mai crede lumea marele macho. eu innebunesc cand aud de astel de barbati. cum s-ar simti daca nu i-ai spune nici tu macar o perioada? i s-ar parea ciudat cred

[Claudia_34]

nici mie nu-mi vine mereu sa zic. zic cand simt si simt destul de des nevoia sa-i spun. o mai fi si modelul din familie, ca socrii mei, care sunt niste oameni foarte calzi si buni si dragastosi si pupaciosi, nu-si spun "te iubesc" (dar se intelege asta). eu simt nevoia sa-mi spuna macar din cand in cand, dar nu vrea in ruptul capului

[bucurroxana]

sincer crde ca e o chestie de generatii. mie parintii mei nu mi-au spun niciodata ca ma iubesc si stiam asta dar nu erau ei prea darnici cu cuvintele sau gesturile. eu in schimb m-am revarsat cu iubire si gesturi asupra sotului si acum asupra copilului. si in adolescenta crdeam despre mine ca sunt o persoana rece iata ca daca pe cineva care iti raspunde se poate.

[fire]

Roxana, mi-a placut cum ai povestit de iubirea voastra. Claudia, la fel... am simtit un iz puternic de nostalgie si melancolie in mesajul tau... ce vremuri !!!
Iaar, acum, asa , sa povestesc ca la gradinita. Aveam vreo 6 ani, el era deodata cu mine. Eram in vacanta la maica ( bunica ) , Boby ( asa i se spunea) era venit din Cluj, tot la bunici. Ne cunosteam mai de micuti, ne placea sa ne jucam impreuna, mie imi placea enorm sa stau cu el si lui cu mine. Fugea pe ascuns de la bunica-sa si venea la kine acasa. Bine, bunica-sa stia unde sa-l gaseasca... se invatase deja. Eram nevinovati....pana intr-o zi, repet, aveam 6 ani ( aprox.) mi-a furat un pupic. Si acum tin minte cum eram imbracati. Aveam 2 tricouri la fel, galbene... cu nasturi... mama...ce rusine mi-a fost, n-am spus nimanui. Apoi... ne-am dus la scoala , eu am mai mers la bunica, chiar foarte des... dar pe el l-am pierdut...undeva in negura timpului...nu stiu ce s-a intamplat, ca nu l-au mai dus parintii acolo. Am stiut de el ca a revenit, la inmormantare bunicii lui...dar nu ne-am intalnit...eu eram deja cu familie... am aflat doar de el ca e tare frumos, medic si necasatorit. Cam asta a fost prima mea iubire.

[bogaris]

frumos, Jeanina
prima iubire a mea adevarata a fost undeva pe la 17 ani...colegi de liceu, eram foarte indragostiti, nedespartiti, ...totul s-a terminat cand el s-a mutat in alt oras ...la inceput mai vb la telefon, scriam scrisori...dar ochii care nu se vad se uita

[Arheoloaga]

Prima iubire...frumoasa si nebuna, eu aveam 16 ani, el avea 19 si era elev la seminar. Era tipul sigur pe sine, inteligent si poate putintel infumurat. Nu am avut niciodata o relatie propriu-zisa. Ne-am intalnit de cateva ori, ne sarutam pe ascuns sau ne vorbeam cu subinteles. Mai tarziu ne-am regasit in cadrul aceleiasi Universitati, el student la Teologie si eu la Arheologie. El casatorit...eu cu capul in nori. M-a sunat o data in acea perioada sa imi spuna ca nu este fericit, ca nu acela trebuia sa fie destinul lui. Mi s-a strans sufletul...dar acum cred ca a fost doar un moment de panica; era foarte tanar si se gasise peste noapte in pozitia de a avea o familie, responsabilitati...Oricum, eu eram deja impreuna cu primul meu prieten...in adevaratul sens al cuvantului si am incercat sa nu dau importanta.
Ca un facut...el este inca aproape, pt ca am descoperit ca nasa lui de cununie este nasa nepoteilor mei...si de altfel o buna prietena a surorii mele.

[letzy81]

Eu cand ma gandesc la prima iubire inca mai simt fiorii primului sarut,ma gadesc cu nostalgie la el.Mi-as dori sa aflu cum mai e viata lui!
Pt mine e foarte adevarata zicala ''prima dragoste nu se uita nicicand''. Aveam 14 ani si eu si el,el bucurestean. Era sofisticat si un pic increzut.Si eu pt el am fost prima dragoste si sunt sigura ca am fost prima fata si singura pt care a plans.
Il vises uneori si ma regreta in toate visele.Toata lumea era impotriva noastra. Acum imi dau seama ca nu ne-am fi potrivit!


Dar am intalnit omul fara de care viata mea nu are nici un sens,care imi da putere sa merg mai departe atunci cand sunt la pamant.Sotul meu.....

[mary_lou]

Prima iubire...Fioruri am simtit mai copil fiind...dar prima iubire nu se uita niciodata...Prima data cand aveam fluturi cand cineva ma saruta...
Il mai vad uneori...Suntem maturi,avem aceiasi profesie...El necasatorit, eu casatorita, cu un copil..Mereu e ceva in privirea lui...Si in mea este - nostalgie...Eu eram prea copil pentru implicatii intr-o relatie serioasa...El m-a vrut foarte mult...Eu voiam libertate, distractie...D'eh la 14 ani ce poti sa-ti doresti.?..
Doar ca privind in urma ma gandesc ca probabil as fi ramas cu el pt totdeauna...este exact tiparul sotului meu...Ne-am fi potrivit!

Oricum si acum rosesc uneori cand stam de vorba...Frumoasa prima iubire - cu plimbari sub clar de luna, saruturi nevinovate...Fara nimic sexual doar...iubire inocenta!