Pasiune si suferinta

[Vilhelmina]

Ma simt aiurea, mult mai rau decat in zilele trecute. La servci incerc sa ascund ca inca il mai iubesc (el isi bate joc de mine, ma impunge in fel si chip), joc teatru, iar acasa tot ce refulez peste zi izbucneste si...simt ca mor. L-am iubit, poate-l mai iubesc, si tot ce am reusit e sa-l fac sa ma urasca. Nu sunt buna de nimic. Diseara va fi un chef cu colegii, dar simt ca n-ar fi bine dac m-as duce. Am gresit ca l-am iubit, am gresit cand am crezut in el, am gresit cand m-am rugat pentru dragostea noastra. LA CE ATATA URA? Si cine sunt eu? Dimineata ma trezesc cu un gol in mine, nu mai simt nimic. Ma obisnuisem cu fluturasii din burta, cu zilele noastre cand ne simteam bine impreuna. Este ceva pe lumea asta care sa nu dispara, sa nu se prefaca in scrum??
Tatal fetitei stie doar ca m-am intalnit cu cineva de care mi-a placut, dar care a vrut doar sa se distreze, si...atat.
Adeluta, ma condamn eu si singura. A fost ceva imoral probabil, cu toate ca l-am iubit. Pentru ca la un moment dat am stiut ca e doar sex din partea lui, si totusi am continuat. Daca stiam ca va fi atata suferinta...El a inceput, eu am reactionat, dar cel care sufera sunt tot eu.

[adeluta75]

Sa nu te condamni...ca nu ai de ce....eu nu consider dragostea imorala indiferent in care moment al vietii apare.
Eu ma bucur pt oamenii care simt ,ceea ce simti tu...pacat insa ca simti doar tu, si suferi de una singura....dar asta e viata....unul cade,altul ramane in picioare.
De suferit depinde acum numai de tine cat vrei sa suferi...si eu acum multi ani,inainte de al cunoaste pe sotul meu am iubit si nu am primit in schimb nimic,decat suferinta....iar dupa 1 an am renuntat de una singura....iar din momentul in care am renuntat sa ma mai gandesc la omul acela,am fost alt om..si am vazut altfel lucrurile.
Si tu inceraca sa privesti frumusetea din jurul tau...sa nu uiti ca ai un copil care intinde manutele spre tine si iti ofera cea mai frumoasa dragoste de pe pamant...nu cred ca exista dragoste mai pura ca ceea a unui copil fata de parinte....aceasta e adevarata DRAGOSTE.
Timpul te ajuta sa treci peste aceasta dezamagire..dar si tu trebuie sa ajuti timpul un pic...alearga timpul asta un pic si n-o sa-ti para rau.

[Link]

Poate e offtopic, dar... si eu am faze cand femeile se apropie de mine mult prea mult. Si da... sunt insensibil si misogin in "solo mode".

Ce e trist, e faptul ca desi sunt insurat, de multe ori nu reusesc ca sa "imi enervez" propria sotie. Si de ce? Pt ca ea ma stie. Stie ca nu sunt perfect, ca nu sunt Fat Frumos, ca multe alea. Vorba aia cu capra vecinului. Asa ca sunt un canditat perfect la topicul cu "ce ma enerveaza la sotul meu".

Ce vroiam sa zic e ca, oricat de mult va tenteaza unul si altul, there is no place like home. De multe ori iti vine sa iti iei lumea in cap si ai impresia ca daca ai imbatrani singur ar fii mai usor.. dar nu e chiar asa. Fiecare are un rol in familie, insa din pacate orgoliul, viata de zi cu zi, politica si alte alea iti dau cu tifla in cap. A face o familie si a tine treaba pe roate... poti zice ca e o arta.

Ori.. poti da quit si go solo. O sa fie super oke pana in momentul in care o sa simti ca reumatismul si alte alea sunt insuportabile.

Eu as zice ca.. iubeste-l asa cum e, cu bine si cu rele si nu te plange. Daca totul ar fii perfect si cum am vrea noi, ar insemna ca suntem morti si traim in rai :)

[Vilhelmina]

Bine-ai venit, Link!

Deci tu zici sa raman cu concubinul, cu tatal fetitei. E logic, si asa ar dicta si bunul simt. Insa mai nou nu am nici macar tangenta cu logica, nemaivorbind de mandria mea pe care n-o mai gasesc...
Toata situatia asta n-are sens si n-are logica. O fi dragostea oarba? Nu, e complet lipsita de cap, e lucrul cel mai rau cu putinta, diavolul insusi- cam astea sunt invatamintele cu care am ramas. Te intoarce pe dos si te lasa gol, lipsit de orice continut.

Da, e mare lucru sa duci o viata linistita in familie, sa te ocupi de copil,sa faci sa mearga totul bine. E mare lucru sa razbati cu celalalt prin viata fara sa te omoare rutina si plictiseala. Dar pentru mine si-a cam pierdut sensul. Am gasit ceva ce-mi da fericire mult mai mare decat orice pana acum, si acum, ca am ramas fara ea, as da orice s-o regasesc.

Bine, hai sa terminam cu drama. Faptul e consumat. Tipul ma considera insuportabila, si sigur nu isi va mai schimba parerea. Nu ma mai intereseaza cine are dreptate, vreau doar sa nu mai sufar. Adineauri am vorbit pe mess, l-am rugat sa ne intalnim sa vorbim. E singura persoana care m-ar putea mangaia. Si chiar si asta ce absurd poate sa fie, ca doar el m-a si ranit.

Revenind la ce ai scris, Link: cum adica esti trist ca nu o enervezi mai tare pe sotia ta? Pai e bine ca te accepta asa cum esti, nu? :))

In alta ordine de idei: tind sa cred ca nu te poti ascunde prea mult de tine, cred ca pana la urma iese totul la suprafata si daca nu vrei. Nu stiu in ce masura ne conduce vointa. Poate sunt forte ascunse in subconstient, mult mai puternice - si pe deasupra nici macar nu le cunoastem. Asta vizavi de decizia de a face sa mearga totul bine in familie... Dar asta e doar din experienta mea, desigur...

[Link]

Nu Vilhelmina, nu spun sa quit. U know, din pervers ce sunt/am fost, e mare lucru sa ajung sa zic ca puterea e in noi, dar e adevarat. Nu exista ca partenerul nostru e rau.

Rautatea e in noi si de multe ori ne molipsim de boala asta.. in a critica partenerul si a nu face nimic in a accepta realitatea ca si noi de multe ori suntem.. ze bad ass. Vrem sa avem parte de "violenta" insa fara sa suferim, sa avem parte de dragoste insa fara sa iubim &so on..

In general, life sucks si daca o iei in serios .. doare. Asa ca...

[Vilhelmina]

Pai eu nu-l invinovatesc cu nimic pe partenerul meu de viata, inca ma mir cat e de rabdator si cate accepta. Ar fi totul ok, daca nu m-as fi indragostit de altcineva.

Cred insa ca este un moment cand tu decizi ce sa se intample. Eu am constientizat la vremea respectiva momentul, si mi-am zis: Da. De ce nu? Si s-a intamplat...Si undeva pe parcurs am pierdut controlul situatiei.

Deci in sensul acesta si eu cred ca puterea e in noi, adica putem decide, dar daca nu decidem corect, lucrurile pot s-o ia razna, si atunci nu mai avem ce face...cred.

Zic ca merita sa lupti cu tine insuti pentru o casnicie buna, cand exista intelegere, potrivire, iubire. Eu vorbeam de alea in care suporti, rezisti, dar pana la urma se umple paharul.

[Vilhelmina]

Parca ma simt un pic mai bine. Ne-am mai certat de vreo doua ori - chestii absurde, pur si simplu, insa dupa aceea am reusit sa-l conving sa stam de vorba. A insemnat mult pentru mine.

Suntem firi foarte diferite, dar si dificile totodata. Ne atragem, dar felul nostru de a privi lumea e total diferit. Pe mine m-au terminat absurditatile lui, dar si eu la randul meu l-am enervat pe el destul. N-as vrea sa scriu amanunte despre motivele certurilor noastre, pentru ca indiferent cine ar avea dreptate, asta n-ar schimba cu nimic situatia.

Il mai iubesc, si ma mai apuca plansul in timp ce ma gandesc la el. Si ma gandesc cam mult. Dar m-am impacat cu ideea ca nu mai suntem "impreuna". Un fel de a zice, pentru ca nici n-am fost vreodata cu adevarat. I-am dat drumul, fara ura, fara resentimente. Si simt cum ma regasesc, putin cate putin...

[Vilhelmina]

A trecut aproape un an de cand am scris aici ultima data. Am recitit acum...
A fost o perioada de trei luni, cand el nu m-a luat in seama, nu-mi raspundea la scrisori. Mi-am simtit existenta goala si fara sens.Am incercat atat de mult sa neg iubirea pe care o simteam, ca parca m-am rupt de insasi izvorul vietii.
Apoi l-am iertat si l-am reprimit in inima mea. Dupa aceea, incet incet s-a reluat cu adevarat totul...
Am mai avut - si mai avem - certuri, momente grele, cand cred ca s-a naruit totul. Dar supararile dispar, il iert, sau ma iarta, si iar ne bucuram unul de celalalt.
Stiu doar ca il iubesc, si mai stiu si ca nu am puterea sa ma despart de el. Stiu ca si el ma iubeste, chiar daca pentru el nu sunt atat de importanta, cat e el pentru mine. As vrea sa nu se termine niciodata. Sa am mereu clipele mele de fericire alaturi de el. Sa pot sa il iert, si sa nu poata sta nici el mult timp suparat pe mine...

[Claudia_34]

offf, Vilhelmina, ce dragoste cu nabadai ai si tu inteleg ce spui...tu simti ca dincolo de aceasta iubire nu va mai fi alta la fel si traiesti foarte intens totul fie clipe de fericire, fie clipe de deznadejde. important e sa faci asa cum simti ca iti e mai bine. mare noroc pe capul barbatului astuia sa fie iubit asa cum il iubesti tu...

[Vilhelmina]

Cred ca e ceva foarte pervers in relatia asta, ceva care e mai presus de puterea mea de a intelege. Nu imi place de el. Nu il cred. Stiu ca nu e sincer. Si totusi: de ce il doresc atat? Pe deasupra am o viata sexuala normala cu sotul, deci logic n-ar trebui sa existe acea senzatie...si totusi...