eu nu traiesc in filme si nici trei cohones nu am, deci pe mine m-a omorat un copil... poate de aia si dau acum bir cu fugitii cand e vorba de un al doilea. mi s-a parut groaznic de greu, obositor si stresant. as fi putut si eu sa dau niste replici din astea din filmele de prostu gust, sa par cea mai tare din parcare, femeia fataa care nu greseste niciodata si care poate sa minimalizeze si sa baljocoreasca pe ceilalti, dar... asa modesta cum sunt eu... va povestesc despre cum mi s-a schimbat mie viata.
inainte sa o am pe vrabiutza, sora mea cea mare l-a avut pe fi'su. doamne ce mai imi placea sa stau cu el. era asa de dragalas... iubitor, moale, mancacios. am crezut ca totul va fi la fel, sau poate chiar si mai frumos cand va fi vorba de copilaul meu iubit, pentru care am luptat atat. supriza. a fost departe de a fi frumos. a fost groaznic de stresant. prima chestie pe care am observat-o a fost faptul ca mi s-a parut ca este o responsabilitate mult prea mare pentru mine, sa am grija 100% de o persoana, ca acea persoana sa fie 100% dependenta de tine si de alegerile tale. asta m-a depresurizat nitel, recunosc. apoi au venit momentele in care am inceput sa urasc faptul ca ma identificam in totalitate cu programul unui bebelus. totul se invartea in jurul lui, iar eu aproape ca disparusem. ma acaparase si ma inghitise cu totul. ca sa ma redescopar m-am reintors la serviciu, unde stateam 8 ore si ma gandeam la cum este ingrijit copilasul meu iubit. alte necazuri pe capul meu. ramasesem in urma rau de tot cu curatenia in casa, mancare, spalat, calcat, intins, strans... au trecut pana la urma si astea. mi-a lipsit intotdeauna faptul ca briutza nu este un copil iubitor, din ala care stea atarnat de piciorul mau, care sa ma pupe sa ma ia in brate... ea este destul de rece, care prefera sa te iubesca de la departare. m-a facut sa sufar foarte tare chestia asta pentru ca imi doresc sa fi fost altfel, din punctul asta de vedere. faptul ca am avut-o m-a facut sa fiu mult mai sensibila la probleme care nu au nicio legatura cu mine, probleme legate de copii, de alti oameni, de animale. m-a facut sa fiu mult mai miloasa decat eram inainte. faptul ca esti parinte iti aduce satisfactii si iti aduce si neajunsuri. nejunsurile le-am uitat pe toate... imi vin in minte doar lucrurile bune. regret ca nu am rabdare... asta e cel mai mare regret al meu. mi-ar mai trebui ceva rabdare. nu numai pentru ea, ci pentru toti ceilalti.
un bebelus iti priveaza viata de multe lucruri pe care ar trebui sa le faci cand esti tanar. eu nu cred in fericirea pe care ti-a aduce faptul ca te sacrifici in permanenta pentru el. cred ca un concediu trebuie facut in liniste, singur, ca sa poti sa te relaxezi sa vii acasa si sa te bucuri de bebelusul tau si sa-l vezi cu alti ochi. un chin de doua saptamani cu oracaitoarea dupa tine, ca te duci in concediu 'pentru el'... asta nu cred ca e bine. imi imi plac copii la 4 ani. imi place cum este cu fetita mea acum. este super. pot sa ma duc cu ea oriunde. un bebelus te cam tine legat de obarsie. spatiu de miscare e limitat. prietenii dispar, mai ales daca nu au si ei, la randul lor, copii de varsta celui mic. iti schimba radical viata un bebelus. este cea mai grea meserie pe care o avea un om si singura pentru care nu exista scoala. exceptie fac perfectiunile intruchipate care nu dau gres in nimic si care fac intotdeauna din caca bici. mai exista si din astia. personal nu ma intereseaza experinta lor de viata pentru ca stiu de la inceput finalul: totul a fost roz bombon si au depasit criza fara niciun efort. noi ceilalti.. plebea... poate avem si alte probleme.
![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")
by mary_lou » Mon Sep 21, 2009 12:28 pm 
