Viata te loveste, dar tot frumoasa e!

[mischaela]

slava domnului ca totul este in regula ...
acum esti furioasa ... dar mai tarziu o sa iti dai seama ca banii vin si pleaca ... se aduna si se cheltuie util sau inutil ... SANATATEA e altceva ...
ma bucur mult a totul este in regula ... sau cel putin remediabil ...

[Arheoloaga]

Ma bucur ca deznodamantul este unul pozitiv! Ai grija de tine

[stcgeo]

Aproape mi-am revenit din socul trait, dar simt ca sperietura asta m-a schimbat mult si fara sa realizez initial. Am momente in care imi privesc copilul minute in sir fara sa indraznesc sa respir macar. M-am convins inca o data cat de importanta este familia pentru mine. Fara ei nu pot exista si credeti-ma nu sunt cuvinte mari, chiar asta simt. M-am hotarat sa-mi schimb prioritatile si sa fiu un pic mai activa in viata de familie si sa incerc sa o las mai usor cu munca. Ma simt epuizata psihic si am nevoie de liniste si nu de agitatia de la munca. Cred ca ii voi cere sotului meu sa ne luam un concediu scurt si sa plecam cateva zile, sper sa reusesc ca tare greu se rupe de munca. Am inceput sa scriu in jurnal intr-un moment groaznic, dar acum am constata ca imi face tare bine sa ma descarc si sa povestesc intamplari din viata mea cu bune si rele. E de un real folos jurnalul.

[roxy&alex]

slava domnului ca totul este in regula...multa sanatate in continuare.

[stcgeo]

Nu am mai scris demult. O perioada cu multe schimbari. Am revenit la munca, dar nu reusesc sa scap de depresia asta idioata. Totul e negru, nimic roz si frumos. Nu inteleg de unde toata moleseala asta si idiferenta fata de toate lucrurile care inainte mi se pareau extaordibnare. Am insomnii din ce in ce mai dese si ma tot gandesc de ce nu pot trece peste pasa asta nasoala. Totul este ca inainte, numai eu simt ca m-am schimbat. Imi doresc putere sa, sa fac ceva concret si sa ies odata din depresia asta. Nu magandesc decat la copil sa nu il afecteze starea mea. Incerc sa ascund totul fata de ai mei, dar simt ca numai am putere sa fiu mama, sotie, fiica ......

[AnaDamian]

Draga mea, intr-un fel sau altul povestile de viata se aseamana uneori si incercam sa ne regasim una pe cealalta si sa ne incurajam atunci cand avem nevoie.
Asta am sa fac si eu acum! am sa iti sau un sfat din perspectiva unei femei (mama si sotie, fiica, sora....) care a trecut prin aceiasi experienta ca si tine, la vasta de 31 de ani, cand imi faceam un control de rutina ginecologic in ideea ca as vrea sa fac un al doilea copil, am fost diagnosticata cu cancer de col uterin in faza incipienta. Din nefericire pentru mine nu a fost o eroare asa cum s-a intamplat la tine ci chiar a trebuit sa lupt cu boala. Au trecut saproape 2 ani de la operatia de extiorpare a zonei afectate si sunt bine. Nimeni si nimic nu-mi garanteaza ca asa va fi in viitor mult timp de acum incolo. Barbatul meu a fost daramat dar si-a gasit puterea sa ma sustina, cu toate astea am trecut prin multe alte momente grele ale casniciei noastre . II multumesc lui Dumnezeu ca acum s-au asezat lucrurile dar nu voi avea certitudinea pentru cat timp. Asa ca te inteleg dar totul depinde de noi, femeile. Am vegheat nopti multe la capul fetitei mele pentru ca mi-era teama de ziua de maine:ce mni se va spune, ce voi mai afla, voi fi pregatita sa merg mai departe, ce va face copilul meu.....! Numai Dumnezeu stioe de cate ori l-am maniat pentru ca e atat de dur cu mine, ca pedepseste un copil in modul cel mai grav: sa creasca fara mama! Toata forta si toata motivatia am gasit-o in mine, in sufletul si in mintea mea, in ceea ce am in jurul meu, in familie(sot, copil, parinti, socri, frati, surori, prietene si prieteni). Acum traiesc asa cum ar trebui sa traim cu totii: echilibrat, sanatos, rational! Muncesc dar nu "trudesc", ma odihnesc, mananc sanatos, fac sport si ma bucur de fiecare lucru indiferent cat de minor ar fi! Mi-am umplut sufletul cu optimism si incerc sa imi traiesc aceasta viata care mi-a dat-o Dumnezeu in fiecare zi ca si cum ar fi ultima clipa!
La tine problema este ca dupa tot zbuciumul prin care ai trecut, te-ai relaxat mult mai mult decat ar fi nevoie. Ceea ce s-a intamplat la un moment dat poate deveni real , sub atat de multe forme poate lovi viata! Motiveaza-te intr-un fel sau altul: mergi la o sala de fitness ( va fi dificil la inceput dar te va ajuta enorm), vorbeste cu prietenele tale, daca crezi ca poti incearca si tine un jurnal zilnic in care la saptamana sa recitesti pentru a-ti identifica singura trairile si motivatiile acestora.
te pup si am sa iti trimit un mesaj privat cu adresa de messanger.

[stcgeo]

Ana Damian multumesc mult de tot pentru incurajari. Esti o femeie puternica si un exemplu pentru mine acum ca mi-ai povestit prin ce ai trecut. Prietenele mele incearca sa ma scoata din starea asta dar ........ Si da cred ca m-am relaxat prea mult incat am dat in extrema. Sunt moale, carpa aproape, nu ma pot bucura de nimic nici chiar de zambetul copilului meu, care este de fapt sufletul meu si marea mea realizare. Ma recunosc in povestea ta pana la un punct. La mine a fost o eroare dar m-a marcat pe viata. Am impresia acum ca totul se poate sfarsi intr-o clipa si ca orice as face deznodamantul va fii acelasi. Scuze de incoerenta, dar starea mea e groaznica. Sper sa reusesc sa trec peste asta de dragul copilului meu si al sotului meu care au trecut deja prin multe. Urmez si eu un tratament destul de dificil, desi nu este cancer. Ce ma sperie pe mine este faptul ca eu nu sunt asa. Sunt sau cel putin am fost o femeie puternica, hotarata si nu m-am lasat niciodata ingenunchiata de probleme si tocmai de aceea nu inteleg ce se intampla cu mine. Vreau sa gasesc puterea sa merg mai departe, dar pentru ca nu gasesc explicatia starii mele parca ma afund si mai adanc. Mi-am privit si eu copilul nopti intregi de teama ca nu am sa-l mai vad a doua zi, am plans, m-am rugat dar acum ar fi trebuit sa treaca totul si sa strig cat ma tin puterile a fost o eroare!!!!!!!!!!!!!! Si totusi nu e asa....

[Arheoloaga]

[mischaela]

e ziua ta azi ...

[DRIANA]