by Arheoloaga » Fri Jan 09, 2009 4:42 pm
Ei Diana...m-a cam tras realitatea de maneca zilele astea...si lucrurile simple din ultima perioada zau ca nu merita mentionate.
Dar ma bantuie o amintire calda si tare draga sufletului meu despre care vreau sa scriu si aici pt ca..."scripta manent" iar randurile scrise cu creionul in jurnalul meu din 2001 risca sa se stearga.
Citeam aseara ultima parte a jurnalului meu din perioada liceului. Radeam cu gura pana la urechi si din cand in cand ii mai traduceam si sotului meu cate ceva. Ultima ora de dirigentie, banchetul...emotiile bacului, apoi calatoriile prin toata tara pentru a da examene sau a depune dosare pentru facultate...si printre toate astea un "va iubesc domnule profesor".
Profesorul meu de Istoria Literaturii Universale...sau de "Universala" cum ziceam noi, omul care credea cu convingere ca, multa sau putina, cultura este singura avutie pe care o vom avea la sfarsitul vietii...profesorul care la prima ora ne-a dat de citit "primul roman al literaturii universale" si anume Biblia. Tot el se straduia sa ne convinga, vorbind despre Romeo si Julieta, ca dragostea este o stare mentala anormala (oamenii sanatosi care nu sufera de maladii psihice nu se sinucid).
Si eu...o pustoaica de 18 ani, fascinata de mainile lui vesnic patate de cerneala, de parul dezordonat (probabil din aceste motive nu am reusit niciodata sa iau 10) si mai ales de libertatea insuflata prin fiecare cuvant.
In perioada bacalaureatului, imediat dupa proba orala de franceza l-am intalnit pe holul liceului. Cu un zambet pe jumatate ironic m-a intrebat..."Ai trecut?" iar eu nu-mi mai incapeam in piele stiind deja ce urma sa ii spun "Trecut! Mai mult nu se putea..." si i-am aratat hartia pe care cei doi membrii ai comisiei scrisesera 10(zece). De data asta amuzat, m-a felicitat luandu-ma dupa umeri iar eu nu stiu inca de ce si cum, m-am auzit spunand "Sper sa ne mai vedem" iar el se pregatea sa-mi tina una dintre prelegerile lui despre evolutie "Stiu si eu Negoescu...eu raman aici, tu insa..." dar nu l-am mai lasat sa termine si iar m-am auzit vorbind "Eu va iubesc domnule profesor". Nu am vazut nimic pe fata lui...sa fii fost amuzat, furios...nu stiu. Mi-a luat doar mana intr-a lui si m-a intrebat "Ce vezi?". N-am zis nimic iar el a continuat..." mana mea e batrana si are pistrui...pare laba unui animal pe langa mana ta".
L-am mai vazut o singura data in acel an si i-am zambit. Am continuat sa il iubesc...o saptamana, pentru ca apoi am luat bacalaureatul, am sarbatorit, si am uitat. Totusi, pe una dintre fotografiile de sfarsit de an am scris in iulie 2001 "je vous aime".
Dar nu ma inselasem in privinta lui...chiar este un om deosebit pe care il admir inca, pentru ca mi-a oferit o amintire suava, fara nimic vulgar sau neplacut, care stia perfect cum functioneaza sufletul si mintea unei adolescente.
Dar au trecut deja opt ani...iar eu am pierdut nebunia de atunci, castigand in schimb noi trairi, noi parti din mine insami care sper sa devina la un moment dat un intreg.
Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens.
![[cool]](./images/smilies/cool2.gif "Cool!")
![[floare]](./images/smilies/floare.gif "O floare din partea mea")
![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")
