clipe de viata

[oare]

pe scurt: ma simt ca intr-a opta, cand am chiulit de la meditatii si dupa aceea imi era rusine sa mai dau ochii cu profu'...acum mi-e rusine sa trec pe aici si nici nu stiu cu ce sa incep...am 1000 de ganduri si probabil voi reusi sa scriu doar cateva, mai ales ca albinutele mele bazaie pe aici, fara nici un gand sa adoarma.
desi multi au spus ca am luat-o razna daca plecam in irlanda cu amandoua fetele dupa noi si desi a fost destul de greu, nu regretam deloc. a fost prima noastra calatorie peste granita si cu avionul si a iesit bine. si pentru ca noi ne-am lovit de ceva problemute, le voi expune aici...poate vor invata si altii.
biletele de avion: am preferat sa plecam de la Budapesta pentru ca aveam cursa direct catre Belfast si ne-a costat mai putin. daca plecam din Bucuresti, doar cu Sanziana si fara bagaje, ne-ar fi costat in jur de 2000 lei si am fi mers pana-n Dublin; de la Budapesta, toti 4 si cu doua bagaje de cala, am platit doar 1300 lei. pana la Budapesta am mers cu masina noastra, pe care am lasat-o intr-o parcare in apropierea aeroportului (12zile=70euro), iar cei de la parcare ne-au dus si ne-au preluat de la aeroport cu tot cu bagaje - au fost de nota 10. avantajul de a fi mers cu masina pana acolo: biletele de tren si taxiul pana la aeroport+caratul bagajelor prin gara si necunoasterea limbii=benzina+parcare.
si totusi...socoteala de acasa nu s-a potrivit intotdeauna cu cea din targ: stiam ca in Irlanda e obligatoriu scaunul de masina pt Sorana, asa ca am hotarat sa-l luam cu noi. desi mai aveam dreptul la un bagaj de cala, nu ne-am gandit sa-l platim dinainte, asa ca am platit 80 de euro la aeroport in loc de 10 daca l-am fi rezervat(asta am facut la intoarcere). si ca sa fie totul perfect, ajunsi in Irlanda am constatat ca la inchirierea masinii se ofera si scaun ...doar sa-l ceri.
cu copiii in avion:Sanziana a fost ok, atat la plecare cat si la intoarcere; a admirat peisajele si a facut comentarii, nu i-a fost teama deloc. Sorana...a plans aproape tot zborul la plecare, a stat culcata pe culoar, tipa de fiecare data cand trebuia sa-i pun centura(pe langa ea mai erau alti 2 bebelusi care plangeau); la intoarcere a dormit de cand am urcat in avion si pana la aterizare, asa ca am declarat-o si pe ea copil cuminte...
e adevarat ca n-am inteles prea multe lucruri despre locurile vizitate, pentru ca de fiecare data cand era ceva interesant apareau alte urgente: plictiseala de a mai sta in carut, ,,mami vreau la baie'', schimbat de pampers, biberon, mancare etc. in schimb, am facut o constatare: am niste fete grozave! copiii de acolo mi s-au parut apatici. in special cei mici: stau in carut si isi vad de biberonul lor...sau poate sunt doar cuminti... oricum, Sorana a facut furori pe oriunde a mers: spunea ,,pa, pa'' la toata lumea, facea cu mana, vorbea in limba ei, zambea, facea cu ochiul, intindea biscuiti tuturor. acasa nu am mers deloc cu ea cu autobuzul(in Hunedoara nici nu cred ca exista decat cursele speciale, iar la Galati am stat prea putin si de fiecare data am preferat masina) asa ca a fost ceva nou pt ea si acolo se dadea in spectacol cu adevarat. in sensul bun. m-am amuzat cand am constatat ca erau persoane care o priveau cu coada ochiului, le pufnea rasul, incercau sa priveasca in alta parte dar involuntar privirea li se intorcea tot catre ea; m-am intristat cand am aflat de ce reactionau asa: acolo e preferabil sa nu privesti prea insistent pe cineva pt ca se poate considera hartuire. am simtit-o pe pielea noastra intr-un mall, dupa ce-i facusem poze Sanzianei (care mancase inghetata de ciocolata si era ca un purcelus la gurita) iar o negresa ne-a abordat suparata, crezand ca o fotografiasem pe ea... ma intreb spre ce se indreapta lumea? oare nu devenim paranoici? nu mai poti privi cu simpatie un copil, doua fetite nu se mai pot tine de mana pentru ca automat ne gandim la ceva necurat?
de bucuriile Sanzianei ne-am bucurat si noi. am mers intr-un magazin imens in care erau doar jucarii si am privit-o cu incantare cum nu stia incotro sa mearga mai repede. i se citea fericirea in priviri. am reusit sa plecam de acolo doar cu o pereche de ochelari bratz, o papusa Barbie pt ea, o alta pt prietena ei si...un psp pt tati. Sorana s-a multumit doar sa probeze o casca de constructor, pe care a abandonat-o inainte de a pleca.
depre Mara: e o minune de copil, pe care nanutele mici au indragit-o din prima clipa. Sanziana o privea cu drag si ii vorbea cu intelepciune , Sorana o mangaia tandru pe cap si o dadea in balansoar, iar ea le zambea si parca vroia sa le raspunda. la botez a fost foarte cuminte si abia daca i-am auzit gurita cat am stat acolo. e prima noastra finuta de botez si ii dorim tot binele din lume!
atat pt azi ca ni-s rufele la soare si copiii cer mancare!

[Marinela72]

O poveste super, numai buna de savurat dimineata la o cafea...
Cam scurta insa ...cand mai ai vreme o poti continua...
O zi frumoasa sa ai!

[oare]

ma intreb uneori pe unde s-o fi ratacit bulina mea cu ochi albastri, care pe la 3 ani pleca la tara cu mamaia si se intorcea cu unghiile pictate in alb si galben de catre o vecina? o privesc si parca ma trezesc dintr-un vis si as vrea sa o gasesc asa:


pe urme ii calca insa Sorana... noaptea trecuta s-a trezit si eram prea obosita pentru a o adormi si a ma intoarce in camera mea, asa ca am luat-o in pat, langa Sanziana. de castigat am avut tot eu, pentru ca dimineata m-am trezit intr-o ploaie de pupici pe fata: ma pupa pe unde apuca - pe obraji, pe gura, pe ochi. nici nu pot descrie in cuvinte ce am simtit - ar fi prea putin.
imi amintesc cum am gasit-o pe Sanziana cocotata pe masa, mancand mustar cu lingurita direct din borcan. aseara si Sorana isi manifesta interesul sporit pentru ceva asemanator; cat despre cocotatul pe masa: e si ea campioana!
in seara asta le-am culcat pe amandoua in patul Sanzianei si nu se mai terminau de gadilat. e o placere sa la privesti atunci cand se impaca...iar cand nu se impaca... vai de urechi! una tipa cat o tine gura si protesteaza in limba ei, iar cealalta striga ,,Sorana, nu e voie! obraznico! mami, vino repede, Sorana...'' si de aici incepe lista: imi inchide televizorul, schimba canalele, urca pe minge sau pe casuta, e in cutia cu jucarii, vrea sa sara in patut, a luat un lucru mic, imi rupe revista, toarna pe jos lapte din bibe, s-a udat toata cu apa...........

[jo_ana]

Presupun ca si pe Sanziana a maturizat-o aparitia surioarei. Exact la asta ma gandeam si eu, zilele trecute: cat de mult s-a schimbat Tonul meu. Si ma mai gandeam: cand voi constata aceata schimbare si la Art? Ce va fi? Un alt bb nu se poate, asa ca, hai sa ne bucuram de ei asa cum sunt, clipa de clipa, inocenti si maniosi, frumosi si iubitori, ascultatori si incapatanati. Sunt cele mai valoroase comori din vietile noastre. Cu luni in urma am decis sa stau acasa cu copiii cat de mult pot: niciodata nu ne mai intalnim cu asemenea clipe, fiecare miscare a lor e deosebita, merita sa o savuram.

Ai doua fetite minunate, anul trecut cand "ne-am cunoscut", nici nu-mi imaginam cat de dificil trebuie sa-ti fi fost: un bebe si o fetita de dus-adus de la gradi. Program diferit pentru fiecare, sot plecat in delegatii, bunici departe. Esti o curajoasa si ai reusit multe! Sunt sigura ca nici acum nu ti-e usor, dar fetele tale sunt cele care te fac fericita si implinita!

[oare]

ca tot vorbeam despre maturizare...
aseara Sanziana mi-a pus o intrebare desteapta...iar completarile ei m-au dat gata!
,,mami, tie iti placea sa fii copil?''
i-am raspuns ca uneori da, alteori nu. m-a intrebat de ce nu imi placea? pentru ca uneori mama mea nu vroia sau nu putea sa faca ce-i spuneam eu.
,, mie imi place sa fiu copil! daca as fi mare ar trebui sa spal, sa calc, sa fac mancare, sa am grija de copii. acum imi place ca pot sa ma joc cu papusile si la calcu, sa merg la gradi, sa ma uit la tv''. oare chiar a inteles ca trebuie sa se bucure de copilarie? ar insemna ca efortul nostru e rasplatit mai mult decat ne-am fi asteptat!

[oare]

suntem de vineri la mare si totul e ok. deocamdata. asta daca facem abstractie de cucuiul pe care si l-a asortat Sorana inca din prima zi.
si daca tot veni vorba...Soranei ii place la nebunie in apa iar noi am ajuns la concluzia ca e mai simplu cu ea decat a fost cu Sanziana la aceeasi varsta. de fapt cred ca acum stim tactica: dimineata devreme ne trezim, mergem la masa, apoi pe plaja, ne balacim cat cuprinde, papam in camera la pranz, somn de infrumusetare, apoi iar plaja, dus, masa si plimbare. si am preferat sa venim doar noi pentru a ne face programul dupa copii. si mai avem avantajul de a fi in nordul Mamaiei, asa ca avem plaja aproape si nu e nici aglomeratie prea mare.

[oare]

am obosit....am obosit atat de tare incat mi-e teama ca mai am doar o secunda pana clachez. si nu am voie!
nu mai pot sa o aud pe Sorana plangand. pur si simplu nu mai pot!
abia trecuse episodul cu enterocolita, soacra-mea plecase la galati si ne intrasem in ritm: dus copiii la cresa si la gradi(cu tot ce implica asta-trezit devreme, spalat, mancat,echipat), noi la serviciu, luat copii acasa, curatenie, mancare, joaca etc. acum am luat-o de la capat: Sorana a racit si de vineri parca arunc medicamentele...ieri am dus-o totusi la cresa pt ca nu mai facuse temperatura iar eu nu aveam cu cine sa o las, cand am luat-o acasa mi-au spus ca a fost apatica toata ziua, nu a mancat, nu s-a jucat, a stat mai mult in patut si a facut si temperatura; si peste toate astea s-a deranjat rau si la burtica desi am fost destul de atenta la ce mananca. oricum se trezea destul de des si inainte...acum insa depaseste orice limita...si plange, plange si iar plange. noaptea trecuta am dus-o in sufragerie si pana pe la 5 s-a jucat cu un pachet de servetele umede. cu scurte pauze in care o striga pe Iaia...adica pe Sanzi.
mi-e ciuda ca nu ma pot bucura de toate cuvintele noi pe care le rosteste, de toate lucrurile noi pe care le face, de primele zile de scoala ale Sanzianei, de atentia pe care Dragos mi-o acorda parca mai mult ca niciodata.
m-am saturat sa o tot aman pe Sanzi de fiecare data cand ma roaga sa-i citesc o revista sau sa o invitam pe prietena ei la noi sau sa stam pur si simplu amandoua sa ne uitam la tv. simt ca pierd o gramada de lucruri din viata ei si mi-e ciuda. intr-o privinta macar sunt linistita si ma bucur enorm ca am luat decizia de a conveni cu o doamna invatatoare sa o ia de la scoala si sa faca lectiile impreuna, astfel incat la 4, cand o luam si pe Sorana acasa, sa fie totul gata. habar nu am cum ne-am fi descurcat in conditiile in care Sorana parca are senzori pe ghiozdan si pe birou: cand le deschidem vine de oriunde ar fi si se supara rau daca nu o lasam se umble la ele.
si mi-e ciuda ca gandesc toate astea si mi-e frica de mor! e ca si cum as invinovati-o pe cea mica pentru tot ce se intampla, pentru faptul ca ne-a intors vietile cu susul in jos!
si in plus mi-a mai povestit si mama despre o fata de la finante de la gl, care primea declaratiile, ca a murit. avea doar 33 de ani! parca o vad si acum in fata ochilor si nu imi vine sa cred! cum se poate una ca asta? ma face sa ma tem in fiecare secunda pentru fetele mele, sa ma gandesc ca oricand li se poate intampla ceva, ca nu mai conteaza ca sunt inca mici.

[oanadd]

stii cum e vorba lui caragiale? 'fii barbata, zoitico!' mi-e mila de tine in momentele astea fiindca stiu excat cum e sa te simti pe marginea prapastiei si sa nu stii ce te tine sa nu cazi. e greu acum, si cu fetele fiecare la 'scoala' ei, si tu la serviciu, plus cele ale casei. cu atat mai mult ca acum a venit si frigul si nu mai poti sa trimiti copiii afara pana la zece, cu tatal, ca sa poti rezolva tu cate ceva prin casa. poate ar fi fost mai bine sa gasesti pe cineva care sa aiba grija de micuta, in loc sa o duci la cresa, si sa faca si lectiile cu sanzi. ai fi evitat multe raceli care iti dau batai de cap, enterocolitele care dezarmeaza complet copiii, si multe alte probleme legate de comunitate.
nu stiu ce sa-ti zic sa te imbarbatez. doar ca te inteleg si ca te-as ajuta, daca as avea avea cum. ia-le si tu pe rand, fara sa neglijezi pe niciuna din ele. e adevarat ca micuta cere atentie si copiii mici au un dar anume de a se baga cu forta in fata, dar nici pe sanzi nu trebuie sa o lasi la urma.
imi aduc aminte ca pe la doi ani si un pic, vrabiuta mea a descoperit placerea desenelor animate. acum daca ii pui un cd cu desene sta cuminte si se uita. incearca si tu cu sorana, poate o sa-i placa si-ti va lasa catva timp liber sa il dedici in totalitate sanzianei.
te pup si fruntea sus!

[jo_ana]

Of,cat de rau imi pare sa gasesc asemenea suparare in jurnalul tau...si te inteleg asa de bine: sa ai sentimentul ca pe cea mare o neglijezi, ca nu-i mai acorzi atentia de altadata, dar ca nici celei mici nu-i dai,cat aidat candva ...
Sunt convinsa ca Sanziana intelege,mai mult sau mai putin...
Iti doresc insanatosire grabnica la micuta, si mult, mult curaj...
Pupici!

[Arheoloaga]

Va urez sa aveti parte de magia acestor zile sfinte, casele sa va fie pline de oameni dragi si sufletele multumite, iar cand totul va trece, va doresc sa pastrati in inimi o particica din pacea ce o simtiti astazi...si sa va bucurati de miracolul fiecarei zile.
CRACIUN FERICIT!!