Despre Lucruri Simple

[Arheoloaga]

Ella, iti multumesc in numele sotului meu care deocamdata...sarbatoreste prin munca. Ziua noastra insa va fi chiar de revelion cand vom aniversa 4 ani de cand suntem impreuna...
Nico a gasit cadoul in pantofi, asa cum este obiceiul la noi. A fost tare emotionat...poate nu atat datorita darului cat a gestului in sine...O alta parte a cadoului, (care este de fapt pentru amandoi) o va gasi in farfurie inainte de masa Este o rezervare pentru Revelion in orasul lui Mozart...In fiecare an am sarbatorit intr-un mod deosebit tocmai pentru ca atunci ne-am cunoscut. Anul acesta era totul compromis,nici macar nu ne mai gandeam sa facem ceva pentru ca am avut o gramada de cheltuieli...dar am gasit o oferta super si cred ca merita sacrificiul. In plus...decat sa cheltuim pe cadouri de care nici macar nu ne vom mai aminti anul urmator, mai bine ne bucuram ochii si sufletele...
Mihaela...mersi mult, stii tu pentru ce

[mamiy]

La mult ani si pentru nenea Nicola! - credca asa il cheama!
Va pupacim si speram ca si Mos Nicolae o sa puna o vorba buna sava aduca un cat de curand!
Apropo, cand impodobiti ?

[mischaela]

greu m-am mai prins ... sa-ti traiasca NICU al tau ...
la multi ani cu numele !!!!
banuiesc ca s-a socat un pic sa vada "bumboani" in ghete ... :)

[Arheoloaga]

Multumim fetelor
Pupici pentru toate:)

[Arheoloaga]

Au fost cateva zile urate, stresante...cu dezamagiri la care nu ma asteptam si momente in care mi-am spus..."la ce bun totul?"
Asa, in starea asta, aproape cu lacrimi in ochi si incercand sa nici nu vad multimea de decoratiuni ce impodobesc strazile ma indreptam spre statia de autobuz...Ce mai zi!
Ca de obicei autobuzul intarzie si toti cei ce asteptam ne ingramadim sub o copertina de nici 2 metri pt a ne feri de ploaia rece. E seara si toti sunt linistiti...extenuati dupa o zi de munca, apatici si chiar nervosi din cauza intarzierii, a ploii a vietii...cine stie?
Doar doua persoane rad zgomotos si vorbesc vrute si nevrute...Mi-au atras atentia, ii privesc insistent ca pt a spune..."faceti liniste!" si imi continui sirul gandurilor. Nu reusesc sa imi intorc privirea, pt ca doua perechi de ochi negri ca taciunele ma pironesc de dupa ochelarii grosi. Cu un zambet larg el mi se adreseaza "Noi asteptam autobuzul 61! Nu vine niciodata la timp" Zambesc icurcata si zic incet un "asa e" si realizez ca amandoi, fata si baiat sunt Down. Mi se pare ca au in jur de 35 de ani.
"Ti-am spus ca ieri a fost un accident pe centura" de data asta povestea unui tanar undeva in spatele meu"...a intarziat o ora, dar nu ploua. Oricum eu nu ma supar, imi place sa vorbesc cu lumea, stii eu am multi prieteni!" Intinde mana peste umarul meu si se prezinta celui din spate: "Eu sunt Roberto si ea este prietena mea Claudia". Tanarul le zambeste si spune ca ii pare bine ca ii cunoaste si le prezinta si el o colega a sa ce abia sosise in statie.
Roberto continua : "cateodata trebuie sa o insotesc pe Claudia pt ca ea nu stie cu ce autobuz sa se intoarca acasa. In rest o ajuta fratele ei...el are masina...e destept! Dar si eu ma descurc..."
Se intoarce catre Claudia cu un aer suparacios "azi trebuia sa iti iei fularul!Nu ti-a zis mama ta sa iei fularul? Uite ce frig e...daca racesti trebuie sa stai numai in casa. Ti-l dau pe al meu, vrei?"
Fata rade si se rusineaza, el o ia de dupa umeri pt a o incalzi. Ii arata ca se apropie un autobuz...nu era al al lor si fata intreaba care e al lor...El spune ca mai dureaza, ea se plictiseste...Roberto ii propune sa numere. Claudia ajunge la 6 si se impotmoleste. Atunci el ii arata degetele si ii spune "hai sa numaram impreuna".
Ii priveam fascinata...Cat de simplu si cat de sincer isi vorbesc...cat de linistita e lumea lor, cata fericire...Sunt copii in corpuri de oameni maturi...insa sunt si ei suflete, sunt si ei persoane cu un rost in viata asta ca toti ceilalti.
Ajunge autobuzul lor si noi, toti ceilalti ne auzim spunandu-le "Ciao" si le facem cu mana. Ne zambesc si dau sa urce prima treapta...Claudia nu reuseste si se enerveaza...zice ca nu mai vrea sa urce...El ii spune linistit ca trebuie, o ajuta el...si cu miscari stangace urca si ne face si ea semn cu mana.
Au plecat si zambim cu totii...Ce lectie...Oare de ce ii numim dizabili? Sunt cu siguranta mai buni, mai sinceri, nu cunosc meschinaria si ipocrizia...plang si rad atunci cand simt nevoia sa o faca si nu atunci cand este cazul.
Noi ceilalti, noi cei sanatosi la trup si minte...noi cei cu case, masini si cariere multumitoare...avem de invatat de la ei, de la forta lor.
Probabil peste ceva vreme voi uita de seara de ieri si de ei doi...dar azi imi propun sa nu mai uit sa ii multumesc divinitatii ca mi-a dat asa dar minunat: sanatatea.

[mischaela]

esti fantastica ... ar trebui sa aduni povestile astea undeva ... daca nu le publici macar sa le tii undeva aproape ... pentru sufletul tau si a celor ce pot vedea si dincolo de ei ...
m-ai prins si intr-o pasa ... mai uda ... azi dimineata an dus-o pe raluca la analize ... si probabil de asta m-am blocat un pic la postarea ta ...

[Arheoloaga]

Mihaela, chiar am citit la jurnalul Ralucai...O sa fie bine, vei vedea!!
Si eu am avut doua zile...nu mai zic cum. In sfarsit...important e ca vad lucrurile altfel acum;)
Imi pare bine ca ai citit...si ca povestea asta crud de adevarata "ti-a spus ceva". Este totul real, inclusiv numele...am mai uitat cateva replici dar aseara i-am povestit lui Nicola cu lux de amanunte si sper sa pun cap la cap mai...artistic si sa o public daca reusesc ca si poveste de Craciun. Daca nu.. o "public" oricum in jurnalul meu personal si in sufletele voastre:)

[Ella34]

As vrea sa spun ce sentimente ma incearca citind aceasta "intamplare simpla", dar nu-mi gasesc cuvintele .
Pot doar sa-mi amintesc cu nostalgie de perioada in care am lucrat ca profesor de biologie si am avut doi elevi Down. E adevarat ca traiesc intr-o lume doar a lor, dar cat sunt de generosi si dornici de a face loc oricui are dorinta sau macar curiozitatea de a-i cunoaste!!!
Practic nu cunosc conceptul de rautate, de aceea nu raspund la gesturile si cuvintele jignitoare ale unor oameni limitati....ci doar zambesc si te privesc cu o candoare care iti inmoaie sufletul.
Sunt copii atat de buni...si tat de usor de multumit..., e de ajuns sa le adresezi un suras si o mangaiere si poti sa citesti fericirea in ochii lor!
Chiar daca nu au posibilitatea de a trai multe din ceea ce noi numim " experientele unei vietii normale", Dumnezeu le-a dat in compensatie un dar mult mai de pret: acela de a stii sa se bucure de orice lucru, oricat de marunt, si de a iubii neconditionat.

[ilinca_mioara]

Datorita suferintelor unor semeni de-ai nostri, reusim sa ne dam si noi seama ce norocosi suntem.....si, din pacate, poate nici atunci!

Chiar ar trebui sa scrii undeva toate gandurile tale...am senzatia ca reusesti sa prinzi in ele cam toate framantarile pe care le avem cu totii

[Arheoloaga]

Adriana, Ella pt voi si...pastrati-va sufletele sensibile
Imi pare rau ca nu am timp sa traduc versurile acestei melodii
...insa vorbeste despre sinceritatea copiilor si despre cum noi cei mari nu mai stim sa ne minunam in fata ploii...