Buna ziua dragele mele!
Am 34 de ani si din pacate nu am trait inca binecuvantarea de a fi mama. Am sperat pana acum ca acest vis se va realiza cat mai curand, dar se pare ca nu mi-e dat sa se intample . Mi-am dorit intotdeuna sa am o familie numeroasa alaturi de un barbat atent si iubitor. .... Si iata-ma din nou cu sufletul sfasiat si in pragul depresiei.
Am nevoie de sfatul vostru care sunteti femei, sotii si mame!
Mi-e sufletul rupt in bucati! Am luat o decizie dramatica: renunt la reletia cu omul pe care inca il mai iubesc pentru ca mi-am pierdut increderea in viitorul care ne asteapta. Ne-am cunoscut in urma cu 2 ani si l-am iubit enorm, in ciuda tuturor diferentelor dintre noi: Provenim din medii socio-culturale diferite, avem gusturi diferite in multe privinte si nu in ultimul rand, trebuie sa precizez ca este cu 6 ani mai tanar decat mine. Ne-am cunoscut in Italia intr-un moment in care ma simteam singura si a stiut sa-mi fie alaturi si sa ma sustina atunci cand am avut nevoie de el. Problema a aparut in urma cu 5 luni cand eu m-am intors acasa pt. ca ma simteam rau si aveam nevoie de ingrijire medicala. Desi ne-am inteles ca eu sa raman in Romania si sa-mi caut o slujba, iar el sa sa se intoarca in tara abia in iunie 2009, se pare ca distanta care ne separa a scos ce e mai rau din el. Nu banuiam ca poate sa fie atat de gelos si neincrezator. Practic m-a epuizat nervos cu scenele de gelozie pe care mi le-a facut, cu suspiciunile si dezaprobarea fata de tot ce fac eu aici si mai ales, ma doare lipsa de incredere in mine de care da dovada.
Desi m-a preocupat tot timpul diferenta de varsta dintre noi, pana acum am avut forta sa infrunt acest obstacol, gandindu-ma ca nu suntem singurul cuplu de acest fel si ca unii chiar au reusit chiar sa aiba o viata frumoasa. In ultima vreme insa, din cauza torturii psihice la care m-a supus, din pricina atator nopti petrecute in lacrimi, am ajuns sa nu ma mai recunosc in oglinda. Ma simt imbatranita si uratita si am inceput sa ma intreb o data in plus, ce fel de viata ma asteapta?
Epuizata fizic si psihic, am hotarat sa abandonez aceasta lupta si sa-mi regasesc linistea.
El insa refuza sa accepte despartirea si ma asalteaza cu telefoane, mesaje si lacrimi. Imi cere inca o sansa pentru a-mi dovedi ca se poate schimba. Stiu ca ma iubeste in felul lui, dar in mine s-a rupt ceva si nu mai vad nimic bun in viitorul nostru.Il vad suferind si suferinta lui ma doare, dar nu mai am ce sa-i ofer.
Va rog, sfatuiti-ma cum sa-l fac sa-mi accepte decizia si sa punem capat acestei relatii fara viitor.
Va multumesc.
![[cool]](./images/smilies/cool2.gif "Cool!")
(pana la 40 mai e ceva) asa ca... fruntea sus!! Si uita-te in jurul tau, nu te lasa doborata de prejudecati precum varsta sau mai stiu eu care. Femeia la 30 de ani are lumea la picioare!!!
