copilul meu se sperie foarte rau de oameni straini

[robertzica]

Nu este in regula ca un copil la varsta lui sa se comporte asa. La varsta asta principala caracteristica este curiozitatea, nicidecum o teama atat de puternica. Dar, din pacate, la 1 an si jumatate, un psiholog nu prea are cum sa il ajute.

Ce as face eu daca as fi in situatia asta ar fi sa nu renunt la a-l duce in vizita sau sa primim musafiri. As incepe sa ii explic dinainte ca vom merge undeva in vizita, ca vom sta putin, i-as spune numele persoanelor cu care ne vom intalni, ce se va intampla acolo (vor fi sau nu copii, se vor juca cu masinute etc) si ca, foarte repede, ne intoarcem acasa. O data ajunsi in vizita, nu l-as lasa din brate si i-as vorbi tot timpul. As interzice orice comentariu la adresa lui si orice incercare de a-l determina sa coboare din bratele mele venite din partea celorlalti si in nici un caz nu as incerca sa il determin sa faca ceva, l-as lasa doar sa observe (cu certitudine, atunci cand se va simti in siguranta, va cere singur sa coboare). Nu as sta mai mult de 10 minute. La fel as proceda si atunci cand cineva vine in vizita = explicat dinainte, tinut in brate, fara sa fie fortat sa faca ceva, vorbit cu el cat mai mult si cat mai calm chiar daca plange, vizita sa fie foarte scurta. Pe masura ce incepe sa accepte aceste lucruri, as incerca si socializare adevarata si lungirea vizitelor etc.

Probabil ca baietelul tau nu a inteles ca vizitele inseamna venit - vazut - plecat si neintelegand asta este normal sa ii fie teama ca lumea lui se poate prabusi oricand (idei de genul: mama o sa ma lase aici si o sa plece; omul asta a venit la noi si va strica echilibru mami, tati bebe - bine, nu gandite in forma asta dar... simtite instinctiv).

Noi am luat-o pe Irina peste tot de la 2 saptamani (vizite, cumparaturi, petreceri, drumuri mai lungi)... de la 1 luna ieseam in parc impreuna cu o prietena a mea si baietelul ei cu 5 zile mai mare decat Irina... la 6 luni se jucau impreuna in iarba si erau extrem de veseli atunci cand se vedeau... Tot timpul am incurajat-o sa se joace cu alti copii, sa "vorbeasca" cu toata lumea...

Nu stiu daca toate cele de mai sus au avut o contributie majora sau daca, pur si simplu, asta este firea ei dar... fetita mea este foarte sociabila si cu copiii si cu adultii lucru pe care eu l-am incurajat... de felul meu fiind foarte timida, mi se pare extraordinar ca ea poate sa fie asa.

Pe de alta parte, toti copiii trec printr-o perioada in care sunt ceva mai rezervati fata de ceilalti... este momentul in care constiinta de sine incepe sa se dezvolte si toate informatiile din jur incep sa fie filtrate si analizate. Totusi, cu rabdare, intelegere si incurajari eu cred ca se poate rezolva.

[diana14]

Te inteleg prin ce treci pentru ca si fetita mea facea la fel. La noi era problema asta numai la unele case si la unii prieteni care veneau la noi sau la care mergeam, si noi stateam 10 min si plecam intr-un plans continuu. Mai facea asa si cand mergeam la tara la bunici mai ales pe drumul de intoarcere, plangea incontinuu.
Acum are 1 si 8 luni si s-a mai domolit in privinta asta mult, chiar ii place la supermarket sau pe unde sunt copii.
Asa cum mai spunea cineva incearca sa ii explici ce urmeaza sa faci, unde veti merge si probabil in timp o sa isi schimbe comportamentul.
Noi asa am procedat cu doctorita: plangea acolo tot timpul si ultima data cand am fost i-am spus ca dr o sa ii dea jucarii, am intrat in cabinet a lasat-o dr sa se joace putin si nu a mai plans si acum isi aduce aminte de dr si imi zice ca vrea la jucarii la dr.
Probabil ca daca ar fi continuat asa cu crizele de plans as fi apelat si la un medic specialist.

[claudia_a_31]

Aceeasi problema o avem si noi cu fetita(2 ani si 1 luna). Am fost la un psiholog (nu era specialist pediatru) si si am fost dezamagiti pt. ca s-a minunat, ca n-a mai intalnit asa "specimen"... si ne-a trimis sa-i facem evaluare neuro_psihiatrica infantila. Nu am fost, am incercat metoda "vizitelor dese" si a inceput sa se imblanzeasca scorpiuta . La inceput urla de mama focului dar usor, usor cu persoanele pe care le-a vazut mai des s-a imprietenit, chiar le-am intors vizita unor prieteni care au un copil cu un an mai mic si care erau inainte "inamici" .