E ultima luna de toamna...
plang.. plang pt ca m-am saturat... sunt deprimata... cred ca merg pe un drum gresit, nu mai gasesc calea corecta si nu e nimeni sa imi indrume pasii. copilul meu e langa mine, iar eu trebuie sa ii ghidez lui pasii, la mine nu mai am timp sa ma gandesc...
daca as avea pe cineva langa mine poate nu as sti sa-l apreciez, poate de asta nici nu am... nici nu merit... am viata pe care mi-am ales-o...
ma uit la marian si vad un copil minunat. oare cu cine seamana? oare s-au implinit rugamintile mele de a avea un copil frumos? ma gandesc rareori la taica-su... care a fost bun numai de procreere - ca toti barbatii de altfel... da, generalizez. si pe buna dreptate. mereu am avut impresia ca fiecare e diferit, dar pe masura ce ajungeam sa il cunosc mai bine, imi dadeam seama ca era doar o panza deasupra, in rest, la fel. doar ambalajul difera...
da... si asa trec si zilele si noptile mele, mereu la fel... carti si ghidusii de bebelus - 2 lucruri care imi umplu viata... viata mea atat de dezordonata, atat de complicata, atat de... trista...






