Despre Lucruri Simple

[Arheoloaga]

Offff mai fetelor, daca nu scrisesem un roman dar cand sa trimit

[dragomir lucia]

stii,iti citeam acum semnatura si ma gandeam daca reprezinta ceva special pentru tine sau doar ai pus-o pur si simplu.
....da,probabil ca ai motivele tale sa te simti frustrata ,o perioada m-am simtit si eu,mereu avem impresia ca nu facem suficient de multe pentru cei dragi si chiar nici pentru noi.eu de felul meu sunt mai egoista,recunosc,dar cand l-am pierdut pe tata am dat timpul inapoi cu un an si m-am gandit cate as fi putut face pt el in anul ala si eu am facut atat de putin.apoi imi caut scuze,spun ca mereu am fost cu sufletul acolo dar prezenta mea a fost mai utila in alta parte,alturi de copilul meu,spre exemplu,singurul care are prioritate ,indiferent de situatie.si uite asa...incerc sa depasesc aceste frustari si sa zic ca asa a fost sa fie.pentru unii dintre noi uneori e prea tarziu...
nu as vrea sa par egoista dar in primul rand gandeste-te la viata ta,la sotul tau....nu zic ca familia nu e importanta,e foarte importanta dar uneori nu putem sa le facem pe toate ...mai ales ca esti departe de tara...
oricum mult succes si ne mai auzim.o zi buna!

[Arheoloaga]

Nu stiu cum se face dar atunci cand am o problema, cand sufar pt un anumit motiv...imi amintesc de toate detaliile care nu merg in viata mea si sufar inzecit. Ceva e in neregula cu mine. Am o perioada extrem de proasta si oricat as incerca sa imi revin nu reusesc. De obicei ies singura din toate, ma incurajez, ma mobilizez...in sfarsit, cred mult in "mai bine". Acum parca fac totul pe dos fir-ar sa fie! S-au si adunat multe...moartea bunicii, faptul ca i-am lasat pe toti ai mei intr-un moment crunt, faptul ca la servici lucrurile sunt cam neclare, sora mea este si ea bolnava, pe drumuri intre Bucuresti si Targoviste, acasa sotul meu e mai mult prin delegatii...Si asa am ajuns intr-o stare de profunda tristete. Ma feresc sa o numesc nefericire. Doamne...dar cum e posibil sa treci intr-o singura luna de la fericire vecina cu exuberanta la tristete? Parca ar fi doua persoane inauntrul meu!
Aseara m-am certat cu sotul...Futilitati, prostii care in mod normal nu ma supara, ieri m-au facut sa imi ies din minti. I-am zis cate si nevrute, ca nu ma sprijina, ca nu imi intelege aspiratiile. De cand suntem casatoriti nu am avut nici macar o discutie...si acum am aruncat pur si simplu cu cuvinte. Mai rau e ca jumatate din tot ce am spus nu e nici macar adevarat si mi-a parut cumplit de rau. Dar credeti ca am reusit sa-i spun asta? Nuuuu...Din contra, am continuat sa imi spun nemultumirile si nu l-am lasat sa riposteze. Iar la sfarsit tot eu..."nu esti in stare nici macar sa-ti spui parerea, sa comunici". Offf...
Acum a plecat cu probleme de serviciu si se va intoarce vineri seara. Sper sa imi limpezesc putin gandurile si sa reusim sa avem o discutie civilizata si sincera. Nu stiu de ce trebuie sa sufere el din cauza frustrarilor mele si nici de ce eu am devenit atat de ciudata. Nu cred ca voi gasi raspunsul pana vineri dar macar ma linistesc.
Lucia, citeam ce mi-ai scris. Cu toata sinceritatea iti spun ca habar nu am ce ma mai reprezinta. Iti spun cum am fost si iti spun cum sunt acum daca vrei...dar nu mai stiu daca ma reprezinta aceleasi lucruri ca si in trecut. Citatul este al Ilenei Vulpescu in "De jale, de dor si de inima albastra". Odata citeam tare mult si imi notam intr-un caiet tot ce mi se parea interesant. Si acum citesc destul insa am renuntat sa mai scriu...Alte preocupari au aparut...Si poate ai dreptate: nu ii putem multumi pe toti. Daca tot sunt intr-o perioada a analizei si a regasirii poate ar trebui sa incep cu mine, fara a ma mai raporta (macar o singura data) la ceilalti.
Iertati-ma daca nu intelegeti nimic din ce am scris...Sunt tare confuza.

[dragomir lucia]

primul pas ca sa-ti revii din starea asta e acela de a te incarca pozitiv.dimineata bea cafeaua acasa,ascultand muzica preferata,imbracate cu ceva frumos,machiaza-te si ia o gustare usoara,sa nu incepi sa te indopi,tendinta generala in cazuri de depresie.gandeste-te la lucrurile frumoase din viata ta si fa-ti planuri de viitor.
la munca cauta sa-ti dovedesti capacitatile,ignora rautatile altor si da-ti silinta sa-ti iasa tot bine.astfel vei avea si tu satisfactii,iar sefii te vor lauda.nu te plange nimanui,ca multi te incurajeaza pe fata,iar pe la spate te pot barfi.cauta-ti linistea in sufletul tau...ai sa vezi ca e acolo.
eu de felul meu sunt o fire optimista,suparata ma vezi foarte rar,doar cand e Stef bolnav sau chiar mi-e rau mie.desi,imi aduc aminte ca a doua zi dupa ce am nascut,si cand durerile operatilei erau crunte,au inceput sa ma viziteze neamurile.si eu mergeam pe culoarele ale luuungi cu viteza melcului,tinandu-ma de operatie,si cu capul in pamant,ca nu puteam privi in fata de durere.cand i-am vazut pe cei de la capatul culoarului ca rad de mine,m-am indreptat cu greutate,am inceput sa zambesc si pana l-a ei mi-am tras un mers de manechin....dar cu mari eforturi.normal ca au ras de mine si au zis ''arati ca naiba dar tot nebuna ai ramas''.
sa stii ,fac o paranteza...tot dau sa-ti spun pe nume dar nu stiu cum te cheama....,ca pe mine m-a ajutat mult sa fiu asa,poate asa mi-e si firea,dar in viata ai mai mult de castigat ,cel putin in cazul meu.
dar cel mai important e sa te regasesti,sa te simti bine mai intai tu cu tine si cel mai important nu te mai razbuna pe cei dragi.poate ca pe undeva ai avut dreptate dar comunicarea de care ziceai e mai bine sa se faca in liniste.
te pup ,sa ai o zi frumoasa!

[Arheoloaga]

Este din nou luni...Doamne...cat de repede trece timpul, cat de repede trece viata asta atat de complicata dar al naibi de frumoasa...Imi este si ciuda uneori ca pierd clipe pretioase punandu-mi fel de fel de intrebari, incercand sa fac totul bine, corect, ca nu carecumva sa aibe cineva de suferit sau Doamne fereste sa iau vreo decizie gresita. Si pana la urma cine stie ce e corect, cine stie cum ar trebui sa ne traim sau nu viata? Si uite asa uit sa ma bucur de tot cat mi-a dat Dumnezeu si devin incet incet acel tip de om pe care nu l-am putut aprecia niciodata: trist, pesimist, nemultumit si lista ar mai putea continua. Si stiti care este culmea? Ca nimeni nu intelege ca desi zambesc, desi glumesc, desi reusesc sa ii fac sa se simta bine pe cei din jurul meu, eu port in mine o mare apasare.
Am avut un weekend linistit, doua zile pe care sotul meu le-a vrut doar pentru noi doi. Am fost la cinema, la balci, apoi ne-am plimbat prin locurile unde acum patru ani ne cunosteam, in Venetia noastra draga. Mi-am deschis sufletul...i-am spus ce simt, i-am povestit despre frustrarea asta ce o am in legatura cu ai mei, ca ar trebui sa fiu acolo...ca aici uneori ma simt tare singura si poate neinteleasa. Am ajuns amandoi la concluzia ca evenimentele astea urate din ultima perioada m-au cam coplesit iar faptul ca sund departe in mod sigur nu ma ajuta. M-a durut cand mi-a spus "si noi? si viata ta cine ar trebui sa o traiasca?" Stiu ca are dreptate.
Oricum, pe de alta parte s-a bucurat ca am reusit sa vorbim pt ca era ingrijorat... nu m-a vazut niciodata nici macar trista asa ca ultima luna a fost dificila si pentru el.
Ne-am facut din nou planuri. Oare cum am putut sa uit ca in primavara cumparam teste de sarcina si ne imaginam un piticut in viata noastra? Cum se poate ca atunci cand avem un necaz dam la o parte toate celelalte lucruri(chiar si cele frumoase) doar ca sa traim cu voluptate o stare pe care in mod normal facem tot posibilul sa o evitam. Ciudata mai e mintea omului...
Lucia iti multumesc pentru sfaturi...si pt faptul ca iti gasesti timp sa vii pe la jurnalul meu. Apropos, ma numesc Raluca.
Ma straduiesc sa ma incarc pozitiv asa cum spuneai tu...De fapt ma straduiesc sa redevin eu! Cand iti citeam randurile...imi spuneam "pai si eu sunt asa! si eu pot sa fiu puternica! si eu sunt optimista, si eu...si eu..." Poate aveam nevoie doar de cineva care sa imi reaminteasca lucrurile astea. Stii...cred ca voi, fetele care aveti deja copilasi sunteti tare norocoase...pt ca motivul pt care trebuie sa va mobilizati atunci cand aveti o problema este atat de important incat va incarca cu o energie de nebanuit. Vad asta la fiecare dintre voi aici pe forum, vad asta si la sora mea care reuseste sa ofere o copilarie minunata baieteilor ei desi este singura si numai ea stie cum de se descurca, vad asta in ochii tuturor mamelor si imi amintesc cat de tare imi doresc si eu.
Nu prea mai stiu insa daca e momentul...

[mischaela]

de ce nu faci un bebe?

[jo_ana]

Uite, zilele trecute cand rasfoiam prin jurnalul taui, voiam sa-ti spun exact ceea ce ti-a spus sotul tau...doar ca nu mi-am permis,asa ca am inchis totul si-am plecat. Sa stii ca are dreptate, trebuie sa-ti traiesti viata, evident gandind si la cei dragi tie...un copil?...atunci viata ta se va schimba totalmente, intregul tau univers va fi coplesit de acea o faptura!...
Bucura-te de viata ta, profita din plin de frumusetile vietii...

[mischaela]

serios, jo-ana are dreptate ...
PARI sa ai probleme in lipsa de probleme ....
una mica faptura in viata ta, ti-ar modifica tot universul ....

[Arheoloaga]

Buna dimineata!

In sfarsit reusesc sa mai consemnez cate ceva la jurnal...Din pacate a fost o saptamana plina si de cate ori intram sa scriu trebuia sa apara ceva si nu reuseam sa termin. De acasa am mai dat o fuga pe la jurnalele piticilor dar n-am loc de al meu sot...fiecare cu forumul lui : eu cu bebeii el cu (sa nu radeti prea tare de el) cu plantele carnivore. In curand vom avea nevoie de doua computere....sa ne desfasuram in liniste.
Jo_ana, Mischaela stiu ca un copil e o responsabilitate pt intreaga viata si iti modifica universul, dar in acelasi timp este si o mare certitudine a vietii ce poate da un nou echilibru. Bineinteles...aceasta este doar o viziune romantica din partea uneia care inca nu are copii. Martusisesc si ca pana sa vin in Italia nu ma gandeam atat de mult la a deveni mama. Imi doream sa apara candva dar nu era o idee vesnic prezenta asa cum este acum. Sper sa nu fie de vina doar singuratatea, sentimentul ca nu am ceva al meu aici.
Dar... hai sa ma opresc din despicatul firului in 4, 8 sau 16 (sau vorba Mihaelei...sa caut probleme in lipsa de probleme) si sa va urmez sfatul: SA TRAIESC!
Ieri chiar m-am simtit bine, am fost vesela si relaxata. Am vorbit si cu sora mea la telefon, mi-a povestit ce nazdravanii au mai facut Alex si Bogdan (cei mai importanti pitici din viata mea), Alex mi-a spus poezia "Cantec" de George Cosbuc, plus vreo doua bancuri auzite pe la scoala (s-a gandit el ca ma inveseleste si chiar a reusit ).
Aseara Nico(sotul) s-a prezentat cu un buchet superb de trandafiri galbeni iar mai tarziu au venit si cativa prieteni la cina. Chiar a fost frumos...am mancat salata orientala (noroc ca imi ramasese de cu o zi inainte in frigider ca timp sa gatesc ioc) am baut vinulet si am vorbit vrute si nevrute. Rita, sotia unui bun prieten incerca si ea sa ramana insarcinata asa ca i-am promis ca voi cauta pe forum tot ce se poate despre conceptie si perioada prenatala. M-am rupt si eu de toate gandurile ce imi bantuiau prin minte in ultima perioada(si nu de la vinulet.
Am incredere ca de acum imi va fi mai bine. Si stiti ce e cu adevarat important? Ca sotului meu, socrilor mei, prietenilor nosti chiar le pasa...se straduiesc sa imi fie alaturi, sa nu ma simt singura si sa reusesc sa trec mai usor peste perioada asta proasta. Cei de acasa imi vor lipsi intotdeauna...dar uite ca parca sa vad temeliile unui nou camin si cand voi mai avea astfel de momente de cadere am totusi pe cine sa ma bazez!
Astazi incerc sa pun si niste pozici cu nepoteii mei si cu noi doi. Sper sa si reusesc ca m-am documentat bine pe forum despre cum trebuie sa fac.
Pentru voi si va doresc un weekend pe placul vostru alaturi de sotiori si strumfi.

[jo_ana]

Raluca, melancolia, sentimentele contradictorii, toate aceste framantari ale tale sunt firesti si ... chiar benefice...bucura-te de timpul prezent,bucura-te ca-ti poti permite sa mai medidezi si sa contempli lumea cu bune si rele...
Cand aveam varsta ta,deja aveam un bb...desi copiii mei sunt cea mai mare realizare a vietii mele - pe bune, nu ca vorbarie goala - pe primul nu l-as mai face atat de devreme!...sau da?...