Toata lumea din jur are asa o incredere in mine ca sunt capabila si ca ma descurc, incat nu ma mai ajuta nimeni. Nu mi s-a intamplat vreodata sa ma intrebe cineva: Poti sa faci asta? Ai nevoie de ajutor?
Recunosc ca dau impresia ca nu ma depasesc problemele si situatiile si probabil ca intr-o anumita masura este adevarat. Sunt activa, energica, descurcareata, curajoasa, bine organizata etc. (
si laudaroasa!!). Nu cedez, nu fac depresii si mai ales. nu abandonez si nu ma vait.
OK!! Dar totusi!!! Cand ii vad pe toti din familie ce linistiti sunt si cum se bazeaza neconditionat pe mine, mooor! Ei sunt foarte linistiti. Orice problema ar fi ei considera ca am eu grija si o rezolv.
Mama e cea mai de groaza. Se asteapta sa o linistesc, sa o incurajez si sa ii spun mereu ca totul e OK ca sa fie ea linistita. si cand are cate o mica problemuta sa am mereu o solutie rapida de parca alta treaba n-as avea!! Nu e pisaloaga dar simt eu ca se bazeaza pe mine.
Ca sa nu mai vorbesc de sotu'. In mod normal, el, barbatul ar trebui sa fie stalpul casei, sa se sprijine femeia fragila. Da.... siguuur ca da. Adica, vezi sa nu? Nu vreau sa faca el ceva in locul meu, dar parca cateodata simt nevoia "sa simt" ca ma pot baza pe altcineva, nu ca toti asteapta sa fiu ceva "mai tare".


