Tatal bebelusului nu-l doreste!!

[adeluta75]

Nici eu nu vreau sa aduc in discutie biserica, pt ca vad ca oricum fiecare ramane cu parerea lui indiferent cat de mult se dezbate tema asta....insa vreau sa subliniez faptul ca sunt cazuri in care trebuie sa renunti la sarcina pt a a putea fi mama in continuare pt copilul pe care il ai,nu sa ajungi sa mai faci unul si sa ramana amandoi orfani...aici nici biserica,nici altcineva nu are dreptul sa arunce cu pietre in femeia care face un avort...din pacate si asemenea cazuri sunt aspru judecate atat de biserica cat si de societate.

[lilith1]

[adeluta75]

Mai, eu cred in sange cum spui tu...il vad pe fiu-meu,e gena noastra suta la suta.
Dar prefer sa ma opresc la 2 copii ..si asa e prea mult pt nervii mei.

[MihaelaStoiciuc]

Oana, m-am chinuit sa ma exprim cat se poate de clar, dar se pare ca n-am reusit. Nu ma refeream ca e isterie sa ai regrete, pareri de rau, sa plangi etc. Catalogam drept isterie faptul ca il simti in burta de dinaintea nidatiei, ai ucis o viata chiar daca avea doar 8 celule, comunci cu el telepatic din ziua 7 samd. Pareri de rau am avut si eu - cum ar fi fost daca... de ce eu... samd. Nu sunt o insensibila - doar ceva mai interiorizata. Si gata, nu mai insist pe tema asta - poate cand voi redeveni limpede in exprimare....

[oanadd]

mihaela, am inteles. am doar sa subliniez ca de multe ori cuvintele spun altceva decat vrem sa exprimam. sentimentele sunt atat de profunde, atat de... pline de semnificatie. de multe ori semnificatii pe care nici nu am vrut sa le dam. asta e.. stai linistita, nu am crezut deloc ca esti o insensibila. si eu de multe ori am fost mai drastica decat ar fi trebuit, desi nu mi-o propusesem.

[anca_01980]

Dragele mele nici o situatie nu se poate compara cu alta, caci intr-un astfel de caz gradul de implicare emotionala este extrem de mare.Eu o sa va impartasesc propria mea experienta, care este mai mult decat fericita.Eram o adolescenta mai mult decat nepregatita pentru o sarcina, dar mai ales pentru a fi mamica, insa...s-a intamplat.Tatal baietelului meu , chiar daca imi era apropiat ca si varsta insa a avut o atitudine laudabila spunandu-mi: bebe nu este la mine in burtica, eu nu il simnt decat emotional pana la nastere in rest tu decizi, eu voi fi de acord cu ce vei hotari tu.Dupa lungi framantari si temandu-ma mai ales de blamarea celor din jur am hotarat sa mergem la un renumit spital pt a face o intrerupere de sarcina. Acolo, insa am intalnit un medic ce mi-a schimbat complet cursul vietii, explicandu-mi atat consecintele unui avort, cat si ducerea la termen a sarcinii.Nu o sa uit niciodata ultimele cuvinte ale dansului:Primul copil este cel mai sanatos, cel mai destept, cel mai frumos....cel mai cel.In acel moment am simtit ca trebuie, am datoria morala si spirituala fata de puiul din burtica mea sa nu renunt.Hotararea luata nu am regretat-o nici un minut, nici macar o clipa, chiar daca atunci cand eu si tatal lui ne-am despartit avea 4 ani, ei avand insa o relatie perfect normala, vazandu-se aproape zilnic (locuim aproape unul de celalalt), mergand in concedii, etc.Anul acesta m-am casatorit cu un om deosebit, care il iubeste foarte mult pe baietelul meu si se inteleg de minune.As vrea insa sa va spun ca toate astea s-au intamplat cu sprijinul atat finaciar cat si moral al parintilor mei, doi oameni minunati care mi-au oferit toata dragostea, care au inteles in cel mai pur sens rolul de parinte.Astazi puiul meu are zece ani, este o minunatie de copil cu rezultate deosebite, iar fiecare zambet al lui, clipire, strangere in brate ma face sa fiu constienta cat sunt de norocoasa ca acum zece ani am decis sa il aduc pe lume.Niciodata nu m-am gandit sa renunt insa la mine, la educatia mea ( care trebuia definitivata), la ceea ce vreau sa fac si care sunt sansele sa realizez ce mi-am propus?!Sunt licentiata, am o profesie careia ii sunt dedicata, o situatie financiara rezonabila, o familie minunata,o viata implinita.In concluzie orice decizie luata intr-un astfel de moment este infulentata de mediu, educatie, sprijin si implicare familiala, dar mai ales de vointa fiecaruia.

[lilith1]

viatza bate flmu' domne bate filmu' nu alta
vrem poze ;)

[cristina2012]

[cocoina27]

Ma rog la Dumnezeu doar sa-mi lumineze mintea si sa ma indrume pe drumul cel bun....Vremea trece si eu imi doresc tot mai mult bebele.....
Tatal nu s-a schimbat cu absolut nk.....nu-l doreste pe micutz.......
Multumesc de sfaturi.....sunt incurajatoare...dar vreau sa cred intr-o minune!!!

[madutzu18]

Imi permit sa ma bag si eu in discutie poate te ajuta cu ceva.O sa iti spun povestea mea:Am fost un copil inconstient cre a ramas gravida la 17 ani si m-am dus frumos acasa cu el de mana si am spus ca sunt gravida. Am fost intrebati ce vrem sa facem si noi am vrut sa ne casatorim si sa pastram copilul.Astfel la 17 ani si 2 luni m-am maritat si apoi am devenit mamica.CU SPRIJINUL PARINTILOR SI AL SOCRILOR am reusit sa razbatem caci eu eram clasa a 12 cand am nascut iar sotul meu anul 2.Am fost ajutati 2 ani de zile pane ce sotul meu a terminat si a inceput sa lucreze.Eu am terminat liceul si apoi am intrat la facultate iar in anul 1 am aflat ca o sa mai avem un bebe.Acum eu sunt licentiata cu 2 copilasi unul de 4 ani si unul de 2 in septembrie,suntem fericiti ne iubim,lucram amandoi,atat mama cat si soacra ma ajuta cu copii si ne descurcam bine.
Acum sfatul meu este ca fara un sprijin sa nu pastrezi pt ca nu te poti descurca de una singura atat financiar cat si fizic.
Stiu foarte bine ca m-am grabit ca am ratat o parte importanta din tinerete dar nu imi pare rau pentru simplul fapt ca am un barbat de nota 1000 care a stiut sa fie responsabil cu toate ca el avea 21 de ani,m-a ajutat cu copii enorm de mult zi si noapte,nu a spus niciodata ca el e obosit de la servici si nu sta cu copilul,in ultimul an el m-a sustinut financiar in facultate,deci sunt o persoana extrem de norocoasa.
Sper ca nu v-am plictisit dar am vrut sa isi poata face o idee din o alta poveste de viata.
Va pup, sanatate pentru cei mici si sa stiti ca va citesc dar nu prea am timp sa scriu.