Draga Silvia,
Ca viitor psiholog, comiti erori grave de abordare a unei probleme:
- (n-am de gand sa te ametzesc cu tot felul de teorii pe care oricum nu le-ai intelege....) - de unde stii ce capacitate are fata, ce si cat intelege? Nu are rost s-o cataloghezi "proasta" din start, fara sa-i fi dat macar o sansa.
- apoi, ai prezentat argumente doar in favoarea pastrarii copilului, argumente cam... subtiri - trauma psihologica a unui avort difera de la o persoana la alta.
Trebuie o prezentare obiectiva, care sa contina toate variantele posibile, eventual cu argumente pro si contra.
Banuiesc ca nu ai copii. Trec peste parerea mea exprimata la alt topic, apropo de isteria mai mult indusa de filme de proasta calitate in ceea ce priveste sarcina si avortul, si te intreb: stii ce inseamna sa ai o noua viata in pantece si sa fii singura? Fara partener, blamata de familie, de o parte din societate... Poate fara casa si fara serviciu... Sa nu aiba cine sa-ti aline durerile, sa-ti faca poftele, sa puna capul pe burta ta sa aculte inimioara lui bebe, sa te unga cu crema, sa lesine de ingrijorare de fiecare data cand spui "au", sa aiba lacrimi in ochi cand isi vede prima data odrasla, sa nu mai stie ce si cum sa faca sa anunte precum cocosul sus pe gard ca e tata? Stii ce inseamna sa nu ai unde sa te intorci cu bebe de la maternitate, sa nu ai bani de un medicament pentru el sau de o hainuta mai de calitate? Sa nu ai cu cine imparti noptile albe, sa nu ai cu cine sa te ingrijorezi sau sa te bucuri pentru progresele copilului tau? Credeti ca e asa usor sa fii o mama singura? Credeti ca natura ne-a dat degeaba instinctul de "cuib", "parteneriat"?
E frumos in filme cand vezi cate o mamica la 3-4 zile dupa ce a nascut, tot 90-60-90, 50 kg, cu un bebe rotofei in brate, care nu plange, nu-l doare nimic, nu cere nimic, pur si simplu doarme non stop in camera lui superba, si, dintr-o data, il vezi mergand la scoala.... Get real!!!!!!!!!










