by fire » Mon Aug 04, 2008 2:19 pm
Vei mai trece prin multe stari de genul acesta. Cel putin eu am trecut. Mie , dupa ce s-a nascut Darius mi se pareau toate greutatile duble, tot era mai greu, copii mei nu au dormit nici unul noaptea decat cu san. Am avut multe nopti nedormite si lasand la o parte asta, tu spuneai ca ai stat treaza o ora, in restul zilei, avand doi copii, deja responsabilitatile se dubleaza, unul tipa de mama focului, celalalt iti cere sa-i dai ceva, unul se catara , celalalt vrea in brate. E greu. De asta, eu admir acele mame care au 2, 3 ,4 copii si care nu sunt ajutate de nimeni sau foarte putin si reusesc sa se descurce. Eu am avut momente in care ma simteam ca intr-o gaura neagra si tot ce imi doream era o ora de liniste , o ora in care nimeni sa nu-mi ceara nimic, o ora in care sa apuc sa fac ceva ce-mi place fara sa ma grabesc. Nici acum nu am acea " ora " , cred ca o voi avea de-abia dupa ce copiii vor fi ceva mai mari. Dar nu e nimic, te obisnuiesti, ai sa vezi , vei avea zile cand o sa-ti vina sa te urci pe pereti si vei avea zile cand iti vei da seama si vei fi fericita de cele 2 minunatii ale tale. Te vei bucura de ei. Dupa ce incep sa se joace impreuna sunt atat de dulci ( mai putin momentele in care nu vor sa imparta o jucarie ) se iubesc , se imbratiseaza, isi dau unul altuia paturica, se acopera unul pe altul, uneori isi iau aparare cand sunt certati. Sunt multe lucruri frumoase.. multe de povestit. Si mi-am adus aminte cum a fost prima iesire a lui Darius cu masina. Evident , chiar prima a fost cand l-am scos din spital, apoi cand avea o luna am iesit la plimbare cu masina, de-aici din Oradea , am vrut sa mergem pana la Cluj. Pe langa faptul ca opream aproape in fiecare parcare, deci foarte des ( Darius vroia san , nu adormea deloc ) mai si plangea de mama focului, nu-i trebuia nimic, adusesem 2 jucarii care aveau luminite si cantau, nici nu-l interesa. Plans, plans , plans.. si apoi san, san , san... NEBUNIE. Evident ne-am intors din drum , eu si Horia eram atat de stresati incat ajunsesem sa ne certam . Asta e, unii copii iti ofera mai multa libertate , altii deloc. Cezara mea nu s-a speriat niciodata de straini, doar ca nu vroia sa mearga in brate la ei ( cand era mai mica ) , in schimb Darius la toate fetele straine facea alergie, se speria si plangea numai cand auzea pe cineva strain. Si asta m-a tinut pana a implinit cam un an, de-atunci incoace s-a mai obisnuit si cu alti oameni, dar nici acum nu merge in brate la cineva strain. Pe strada daca incepe vreo batranica sa vorbeasca cu el , se uita in alta parte, si daca insista si incearca sa puna mana pe el, scancitul incepe. Deci Mihaela, curaj, vor mai veni momente grele dar si multe lucruri frumoase.