un singur copil sau mai multi?

[adeluta75]

Pe mine ma mira fetelor ce spuneti...la mine e chiar invers...familiile noastre insista sa mai facem un copil....toti imi spun ca nu e bine sa fie singur.
Acum depinde de familie pe ce pune pret mai mult...pe copii sau pe comoditate .
L anoi in schimb comenteaza prietenii nostri cei mai buni....au si ei o fetita cu 1 luna mai mare ca copilul meu ,si intruna tot se plang..ca nu mai vor unul ca e greu sa-l cresti in ziua de azi.....iar cand va creste mare va trebuii sa isi imparta mostenirea cu celalalt...prostii din astea.
Si parca pe undeva incearca si pe noi sa ne convinga sa ramanem doar la unul...numai ca nu au pe cine
Eu am ajuns la concluzia ca in sufletele multora incolteste invidia...chiar de la cine te astepti cel mai putin....dar asta e viata.nu ii putem multumi pe toti.

[mischaela]

nu stiu daca este vorba de invidie ...
uite vb cu o colega care imi spunea ca nu si-l mai doreste pe al doilea ... dar din motive financiare ...
... ce mi se pare mai ciudat este ca oricum copii nostri o vor duce mai bine ca noi ... chiar daca ar fi unu sau doi ...

[adeluta75]

Depinde si motivul financiar cum il percepi....si eu doar la motivul financiar m-am gandit tot timpul.
Unii doresc sa calatoreasca in toata lumea si considera ca nu le mai ajung banii sa mai cresca un copil...altii vor masini luxoase,vile si mai stiu eu ce..iar cei mai multi duc grija zilei de maine si incerarca sa supravietuieasca cumva.
Dra persoanele l*a care m-am referit au situatie financiara buna,sunt ajutati de familiile lor foarte mult, inclusiv de bunici..si tot se plang....iar daca tu ai alta viziune asupra vietii, te condamna daca nu gandesti ca ei.

[fire]

" uite vb cu o colega care imi spunea ca nu si-l mai doreste pe al doilea ... dar din motive financiare ... ce mi se pare mai ciudat este ca oricum copii nostri o vor duce mai bine ca noi ... chiar daca ar fi unu sau doi ... " Cred sincer ca atunci cand ai pentru cine sa lupti ai mai multe sanse de reusita. Evident ai nevoie de noroc, de un pic de minte si poate si de cativa bani , dar tot reusesti sa te descurci. Uite de ex. atunci cand ai un copil te lupti sa-i dai tot ce-i mai bun , sa aiba parte de cat mai multe lucruri, daca ai doi la fel , poate te straduiesti si mai mult , ca nu cumva daca sunt doi ( sau 3, 4 ) sa simta lipsa vreunui lucru. Uitati va dau un ex. din viata mea. O fosta amica , s-a casatorit , are un copil, au un ap. cu 3 cam., au serviciu amandoi. Dupa ce au facut copilul, la 6 luni l-au dat bunicilor spre ingrijire si crestere, copilul are aproape patru ani si tot la bunici e. De-atunci , desi parintii l-au lasat acolo din dorinta de a munci mai mult si a face mai multi bani, tot la un ap. de 3 cam stau. Eu cred ca un copil sau 2,3 iti impulsioneaza viata, cerintele , nu te lasa sa ramai intr-un loc, copii te fac sa lupti si pana la urma sa reusesti.

[adeluta75]

Si eu am considerat multa vreme ca doar o singura viata am, si un copil e suficient sa ii acord ce e mai bun....dar cum spunea jeanina un al doilea copil te poate motiva si mai mult,la asta nu m-a gandit.
Iar eu niciodata nu a-mi sa-mi plasez copilul la bunici, ca eu sa castig mai multi bani motivand ca o fac pt binele copilului....am spus-o si o mai spun ...copilului ii este mai bine langa parintii lui...
Binenteles ca si bunicii au rolul lor in crestera copilului,dar nu trebuie sa exageram in privinta asta.
Eu nu suport de ex cand sunt 2 copii,unul e crescut de bunici iar celalalte de parinti..celalalt crescut de bunci se va simti abandonat de parinti,cunosc multe cazuri cand se reproseaza lucrul asta.

[dragomir lucia]

copii crescuti de bunici nu sunt copii abandonati.cand m-am nascut eu parintii mei stateau cu socrii,respectiv parintii tatalui meu.aveau o casa mare,pe care mi-o amintesc si acum desi aveam 5 ani cand am plecat de acolo.de cand m-am nascut eu am tras spre bunica-mea.daca plangeam la ea in brate ma linisteam,iar cand am crescut mai marisoara plecam de la ai mei si ma duceam la bunica. cand au primit ai mei casa normal ca m-au luat cu ei.asta a fost inceputul.sufeream mult de cate ori o vedeam si plangeam dupa ea cate o zi intreaga.vazand ai mei ca ma imbolnavesc de dor au hotarat sa ma duca o perioada la buni.am stat toata vara iar cand am inceput scoala ai mei s-au mutat cu totul in alt oras si automat m-au luat si pe mine.pana in clasa a patra cand venind intr-o vacanta la Galati nu m-am mai intors acolo.povestea e lunga dar desi parintii mei au incercat sa ne tina pe toti la un loc cu mine nu a fost chip.nu sufeream dupa fratii mei cand eram in vacanta la buni,asa am fost eu.ai mei au avut grija sa nu-mi lipseaca nimic si pana la urma s-au mutat inapoi in Galati ca sa fie apoape de mine.
totusi eu am ramas la bunica-mea de unde m-am maritat si m-am dus la casa mea.
iubita am fost de toata lumea dar bunica mea a fost cea mai speciala fiinta din viata mea.
acum sunt foarte apropiata de mama ,de surorile si fratele meu,nu e nici o diferenta ca am fost crescuta de bunici.

[adeluta75]

Eu nu am generalizat...nu cunosc cazuri in care au fost mai multi copii..cunosc doar cand au fost 2 copii...chiar vecinii de vizavii de mine.
eu am vorbit din pct meu de vedere..si eu am fost crescuta de bunica-mea ..pt mine la fel ,este cel mai important om din viata mea.insa eu as fi vrut sa fiu alaturi de parinti..dar nu s-a mai putut
Imi cer scuze daca am suparat pe cineva.

[dragomir lucia]

nu m-am suparat.or fi si copii crescuti de bunici din obligatie si nu din placere cum a fost in cazul meu.personal nu cunosc dar stiu ca sunt cazuri in care parintii isi lasa copii la parintii lor pentru ai creste din motiv ca nu au cu cine sa-i lase.
uneori poate bunicii sunt batrani si bolnavi iar cresterea unui nepot,oricat de drag i-ar fi ,e o povara.de aceea ma gandesc la Stef ca atunci cand ma voi intoarce la servici v-a ramane cu soacra-mea,care desi il iubeste foarte mult e stressata de gandul ca v-a avea un copil in grija.sa recunoastem ca e o mare responsabilitate.

[dorutza81]

Sotul meu a fost crescut de bunici pana la 10 ani, apoi si/a petrecut acolo fiecare sfarsit de saptamana si fiecare vacanta si e foarte atasat de bunica lui (Dumnezeu sa/i dea sanatate ei si tuturor bunicilor), mult mai mult decat de parinti. Nu s/a simtit abandonat, dar se simte o diferenta intre el si fratele lui care a stat mereu cu parintii, in sensul ca parintii sunt mai atasati de frate, iar sotul meu de bunica si bineinteles bunica de el doar e nepotul favorit. Au o relatie speciala pe care o admir. Dar privind din postura de mama, mie nu mi/ar placea ca fiul meu sa nu fie apropiat de mine, ci de bunici.

[fire]

Eu consider ca , copii trebuie sa creasca la parinti, exceptand cazurile deosebite in care parintii sunt bolnavi sau Doamne fereste , s-a intamplat ceva rau. Eu, ca mama, imi doresc ca Darius si Cezara sa fie apropiati de mine si de tatal lor. Evident , vreau sa aiba o relatie buna, de prietenie chiar , cu bunicii, dar atat. Poate sunt eu mai egoista din pct. acesta de vedere. Si eu am fost crescuta de bunica mea , am fost foarte apropiata de ea ( a murit ) dar am fost deasemeni apropiata si de mami. Problema e alta de fapt, in primul rand spuneam ca daca-ti tii copiii aproape esti mai motivat pt. a face una , alta , pe cand daca sunt la bunici iti spui : "Las ca mai merge si asa . Mai vedem anul viitor ce-om face ."Si mai e a doua parte a problemei, cea in care copii se pot atasa atat de mult de bunici incat sa nu-si mai accepte parintii, sa spuna ca nu e bine cum zice mama sau tata ci e bine cum spune bunicul sau bunica. Firea lucrurilor , cel putin dupa mine , cred ca e alta, mai ales in ziua de azi. Acum , dupa cei 2 ani petrecuti acasa majoritatea si-i dau la gradinita, in trecut erau destul de multi copii care ramaneau in grija bunicilor. Asa a fost si generatia noastra , a celor care scriem , azi aici, multe din noi am crescut pe la bunici . Azi oamenii au alta viziune, lucrurile au evoluat mult, cred ca lasandu-ti copilul numai la bunici , nu prea reuseste sa se integreze in nevoile actuale. Acum , stim cu totii ca la tara e la tara, orasul iti ofera ceva mai multe perspective. Deci, eu cred cu tarie ca macar pana sunt constienti cine sunt , pana cand au suficienta minte cat sa discearna lucrurile, copii trebuie sa fie crescuti de parinti. Altfel, daca-i dai de mici acolo, s-ar putea sa-i spuna bunicii mama si tu ( mama) sa fii o mica straina pt. copilul tau. E adevarat ca sunt si bunici care locuiesc la oras, situatia nu se schimba prea mult, fondurile raman.