Ehehe! Ce vremuri!
Pai eu nu am cum sa uit cand ne-am cunoscut! a fost o chestie f interesanta; mereu m-am gandit la "mana sortii"...
Pai prima oara ne-am intalnit la un cabinet veterinar; eu venisem cu cun pechinez sa-i fac vaccinul iar el cu un ditamai dog german, catzelul lui bolnav. A incercat sa intre in vorba cu mine, dar nu a avut nici o sansa; eu eram prea obosita, prea suparata, prea "nearanjata" ca sa-mi mai acord mie o sansa! Si n-am vorbit cu el.....
PArtea a doua: la aproximativ 5 saptamani dupa acea intamplare uitata deja, m-a abordat un baiat pe strada, la mine in zona, intrebandu-ma de cineva... (ei, da, a fost un caz clasic de "agatat" pe strada). Eu care nu sunt adepta acestei forme de abordare (sunt f conservatoare), i-am raspuns in doi peri, incercand sa-i dau papucii. El a insistat, iar eu, enervata, intrigata, dar pana la urma si curioasa, i-am dat nr de telefon. M-a sunat chiar in acea seara, a doua ieseam la cafea si asa am inceput sa ne cunoastem mai bine.
La vreo saptamana ma suna si-mi spune: voi veni cu cineva la tine, dar sa nu te sperii. Si cu cine credeti ca a venit? Chiar cu dogul german, cainele lui. Nici atunci nu mi-am dat seama. Doar cand am inceput sa vb cu el, uitandu-ma la caine am vazut niste bubite pe blanita, care incepuse sa-i treaca. Atunci m-a strafulgerat amintirea si am realizat ca de fapt noi ne cunoscusem cu ceva timp in urma la cabinetul veterinar!
Interesant ,nu?
Si iata cum au trecut anii - 9 ani in total cu o gramada de certuri, impacari, iubiri ; prieteni comuni s-au despartit, dar noi am ramas impreuna. IAr acum ne asteptam comoara noastra, baietelul nostru scump! caci gata, ne-am maturizat, am crescut si nu mai avem timp de prostii! Vom fi tatici si mamici!
Ne mai certam si acum, dar realizam cat de mult ne iubim!



..ca un print si o printesa...va povestesc de alta data ca acum am intrat in campul muncii si dorm pe tastatura..dar nu pot dormi datorita cafelei bagate la greu... adrenalina multa...si de emotia unui nou inceput

