mi-e dor de briuta ea iubita. mi-e dor sa o am pe langa mine si sa ma supere cu obrazniciile ei... sa o vad si sa o miros.
acum cateva zile a nascut o prietena de-a mea. ce amintiri placute mi-au revenit in suflet. vremea asta ciudata... cand ti-e cald de mori cand iti tremura grisinele. casa de dincolo... burtica mea. toate sperantele si toate visele facute in perioada aia nu se compara cu nimic din ce am acum. cea mai frumoasa perioada a vietii mele, poate. mi-a placut sa fiu graviduta. mult mai mult decat mi-a placut sa fiu mama de nou nascut. insa imi place mult sa fiu mama de copil de doi ani. poate ar fi trebuit sa se faca doua tipuri de concediu de crestere a copiilor. unele de la nastere pana la doi ani si unele de la doi ani in sus. eu l-as fi ales pe cel cu incepere de la doi ani. acum imi place sa stau cu ei sa ne jucam impreuna, sa comunicam, sa invatam... si tocmai acum vine momentul despartirii.
![[plang]](./images/smilies/plang.gif "Plang")
cand m-am intors prima data la munca nu m-am temut asa de mult si nici nu m-a afectat asa de tare. bria avea doar un an cand am decis ca trebuie sa avem un pic de spatiu una fata de alta. nu mi-a parut rau nici o secunda. dupa sase luni mi-am dat seama ca eu sunt in plus in viata ei. sau, mai de graba in minus. eram total absenta. preocupata cu problemele mele de la serciviu, ajungeam seara acasa doar in timp sa o ii fac baie si sa o culc. nu auzeam primele cuvinte spuse. nu vedeam joaca cu copiii. nu stiam ce-i place si ce nu. m-am simtit ca un intrus si mi-am amintit de viata mea ca copil. lipsa permanenta a tatei din casa fiindca mereu era la serviciu. am plans o ora in baie fara sa ma vada cineva si am simtit ca mi-am incalcat promisiunile facute fata de mine insami. imi condamnam,fara sa vreau, copilul la aceleasi trairi si neajunsuri ca cele pe care le-am trait eu. mi-am spus, in oglinda, ca nici un ban de pe lumea asta nu poate inlocui golul din sufletul unui copil. asa ca era vremea sa stau acasa cu briuta mea iubita. intr-un fel faceam pace cu mine insami. cateodata simt ca sunt in competitie cu mine. sau cu cei care au fost langa mine.
imi povestea o prietena acum cateva zile de o familie. au doi copii. unul dintre ei este un ratat. un drogat. m-a inspaimantat.
unde dai gres ca parinte? cand ai facut alegerea gresita? ma gandeam la ai mei. au fost norocosi. nici una dintre noi nu am ajuns rau desi eram cam de capul nostru, ei implicandu-se foarte putin in educatia noastra si lasandu-se mintiti cu multa prea multa usurinta. se putea intampla orice... mi-e frica sa las timpul sa treaca peste mine si sa creasca bria atat de mare incat sa plece de langa mine. cine va veghea atunci asupra ei? cine se va asigura ca totul e ok?
grea meseria asta de parinte... grea, obositoare si care da dependenta.
by aceeasi_eu » Wed Sep 05, 2007 9:52 pm 
